Vîrtic Lenica Matilda / Liceul Teoretic „ Mihai Eminescu”, Cluj-Napoca, Jud. Cluj

Metode, strategii și tehnici de evaluare la clasele primare


Evaluarea este o componentă importantă a procesului educaţional. Prin intermediul evaluării, în funcţie de rezultatele obţinute, se determină măsura în care au fost atinse obiectivele stabilite. Scopul evaluării este perfecţionarea procesului educaţional. Învăţătorul trebuie să stăpânească toate metodele şi instrumentele de evaluare şi să le aplice în funcţie de particularităţile clasei de elevi.
Metoda de evaluare este o cale prin intermediul căreia cadrul didactic „oferă elevilor posibilitatea de a demonstra nivelul de stăpânire a cunoştinţelor, de formare a diferitelor capacităţi testate prin utilizarea unei diversităţi de instrumente adecvate scopului urmărit”.
Instrumentul de evaluare reprezintă un element constitutiv al metodei, prin intermediul căruia elevul ia la cunoştinţă sarcina de evaluare. El este cel „care pune în valoare atât obiectivele de evaluare, cât şi demersul iniţiat pentru a atinge scopul propus”.
Strategia de evaluare denotă modul de integrare a acţiunii de evaluare în structura de funcţionare a activităţii didactice/ educative. Conceptul de strategie de evaluare reflectă tendinţa de extindere a acţiunilor evaluative: de la verificările tradiţionale la evaluarea proceselor şi condiţiilor de desfăşurare a activităţii didactice, a situaţiilor de instruire/învăţare. Aşadar, a stabili o strategie de evaluare în învăţământ echivalează cu a fixa când evaluezi, sub ce formă, cu ce metode şi mijloace, cum valorifici informaţiile obţinute etc.
Metode tradiționale de evaluare
a) Probele orale (chestionarea/examinarea orală) reprezintă metoda de evaluare cel mai frecvent folosită. Se realizează printr-o conversaţie între profesori şi elevi, prin care se urmăreşte a se obţine informaţii cu privire la volumul (cantitatea) şi calitatea instrucţiei.
b) Probele scrise sunt o modalitate de a elabora şi de a exprima idei în scris, fără intervenția profesorului, concretizate în lucrări de control curente, lucrările semestriale (teze), teste, examene etc., ocupă un rol de prim rang în verificarea nivelului de pregătire al elevilor.
c) Probele practice se folosesc pentru a evalua capacitatea elevilor de a aplica anumite cunoştinţe teoretice în rezolvarea unor probleme practice, gradul de stăpânire a unor priceperi şi deprinderi. Se aplică, în special, atunci când se urmăreşte evaluarea conţinutului experimental şi practic al instruirii, dar oferă şi informaţii cu privire la însuşirea conţinutului conceptual.
Metode complementare de evaluare
Metodele complementare de evaluare se înscriu în categoria acelor strategii de evaluare care urmăresc să ofere elevilor posibilităţi sporite de a demonstra nu numai că au asimilat un ansamblu de cunoştinţe, dar şi că dispun de priceperi, deprinderi, abilităţi de a opera cu respectivele cunoştinţe.
a) Observarea sistematică a activităţii şi comportamentului elevilor. În activitatea pe care o desfăşoară zilnic la clasă, profesorul obţine prin intermediul acestei metode informaţii relevante asupra performanţelor elevilor din perspectiva capacităţii lor de acţiune şi reacţionare, a competenţelor şi abilităţilor de care dispun.
b) Investigaţia este o metodă complementară de evaluare prin care se obţin informaţii cu privire la capacitatea elevului de a aplica în mod original, creativ, în situaţii noi şi variate, cunoştinţele asimilate. Se poate realiza pe parcursul unei ore sau unei succesiuni de ore de curs, individual sau pe echipe.
c) Proiectul este o metodă complexă de evaluare, mult mai amplă decât investigaţia, recomandată mai ales în cadrul evaluării sumative; se poate realiza individual sau în grup. Implică abordarea completă a unei teme la nivelul particularităţilor de vârstă. De obicei cuprinde o parte teoretică şi o parte practică, experimentală.
d) Autoevaluarea este o metodă prin care se urmăreşte construirea imaginii de sine a elevului, care nu se mai reduce la judecăţile de evaluare emise de către profesor.
e) Interviu oral (sau personal). Acesta este o conversaţie structurată, în general pe o bază unu la unu, solicitând informaţia direct de la elevi. Este util în special atunci când sunt necesare dovezi ale abilităţilor de procesare sau ale învăţării prin experienţă, iar rezultatele pot fi înregistrate sub formă de chestionar.
Instrumente de evaluare
Pentru ca metodele de evaluare, fie că sunt tradiţionale sau complementare, să ofere informaţii pertinente cu privire la performanţele şcolare, este necesară folosirea unor instrumente adecvate de evaluare, elaborarea unor probe care să servească cel mai bine obiectivelor anterior precizate. Instrumentul de evaluare se compune, de regulă, din mai mulţi itemi.
Tipuri de itemi:
a) Itemii obiectivi solicită din partea elevului evaluat selectarea unui răspuns corect din două sau mai multe variante de răspuns. Vizează preponderent capacităţi de ordine productivă, verifică un număr mare de elemente de conţinut într-un timp relativ scurt, asigură obiectivitate în apreciere şi notare, punctajul acordându-se integral în cazul răspunsului correct.
b) Itemii semiobiectivi solicită din partea elevului să elaboreze efectiv răspunsul. Acesta, de regulă, este un răspuns scurt care permite evaluarea unui număr mare de concepte, priceperi, capacităţi .
c) Itemii subiectivi (cu răspuns deschis) se mai numesc şi itemi cu răspuns construit, dezvoltat, elaborat. Prin intermediul lor se evaluează rezultatele complexe ale învăţării, capacităţi care apar ca efecte cumulate în timp (analiză, sinteză, argumentare, exprimare, organizare a unui discurs).
În concluzie, putem remarca legătura indisolubilă dintre itemii de evaluare, tehnicile de evaluare şi instrumentele de evaluare.
Instrumentul se compune din itemi care solicită tehnici de declanşare/prezentare/redactare a răspunsurilor.
Combinarea instrumentelor de evaluare scrisă cu cele de evaluare orală, cu metodele complementare de evaluare vor asigura realizarea unei imagini globale a capacităţilor elevilor.


Bibliografie:
1. Dobrea M. Procedee noi de evaluare în învățământul primar. 2001.
2. Neacșu I. Metode și tehnici moderne de învăţare eficientă. București: Editura Militară, 1990.