Rolul metodelor şi tehnicilor moderne de evaluare în optimizarea procesului de învăţământ
Evaluarea reprezintă o componentă fundamentală a procesului de învăţământ, statutul ei în cadrul acestuia fiind reconsiderat, mai ales în ultimele decenii, datorită numeroaselor cercetări, studii, lucrări elaborate pe această temă. Evaluarea şcolară este percepută astăzi ca fiind organic integrată în procesul de învăţământ, având rolul de reglare, optimizare, eficientizare a activităţilor de predare-învăţare.
Evaluarea rezidă în „culegerea, valorificarea, aprecierea şi interpretarea informaţiilor rezultate din procesul de învăţare; măsurile pedagogice, proiectele curriculare care rezultă din aceste activităţi” (Schaub, Zenke, 2001, 100-101).
Transformările produse la nivelul activităţii evaluative, în special după 1990, au fost generate şi marcate de următoarele idei (Cardinet, Laveault, apud Manolescu, 2008, 307):
– triumful cognitivismului asupra behaviorismului;
– coresponsabilizarea, în procesul evaluativ, a celui care învaţă, deci a elevului;
– introducerea perspectivei metacognitive în procesul evaluativ.
Cognitivismul aduce în prim planul atenţiei evaluatorilor concepte precum: autoevaluare, metacogniţie, autocontrol, autoreglare, percepţia eficacităţii personale etc.. În cadrul evaluării şcolare se produce astfel o mutaţie radicală: de la un demers evaluativ centrat pe produs, pe rezultatele obţinute efectiv de către elev, este necesar să realizăm tranziţia către un act evaluativ centrat pe procesele cognitive care susţin învăţarea, un act evaluativ care să permită şi să stimuleze autoreflecţia, autocontrolul şi autoreglarea.
În acest context se impune diversificarea strategiilor evaluative şi alternarea metodelor, tehnicilor şi instrumentelor tradiţionale de evaluare cu cele moderne (alternative/ complementare).
„Spre deosebire de metodele tradiţionale care realizează evaluarea rezultatelor şcolare obţinute pe un timp limitat şi în legătură cu o arie mai mare sau mai mică de conţinut, dar oricum definită – metodele alternative de evaluare prezintă cel puţin două caracteristici: pe de o parte, realizează evaluarea rezultatelor în strânsă legătură cu instruirea/învăţarea, de multe ori concomitent cu aceasta; pe de altă parte, ele privesc rezultatele şcolare obţinute pe o perioadă mai îndelungată, care vizează formarea unor capacităţi, dobândirea de competenţe şi mai ales schimbări în planul intereselor, atitudinilor, corelate cu activitatea de învăţare.” (Radu, 2000, 223-224).
Metodele şi tehnicile moderne de evaluare (hărţile conceptuale, metoda R.A.I., tehnica 3-2-1, proiectul, portofoliul, jurnalul reflexiv, investigaţia, observaţia sistematică a comportamentului elevilor, autoevaluarea etc.) au multiple valenţe formative care le recomandă ca modalităţi adecvate de optimizare a practicilor evaluative, fiind susceptibile, în primul rând, să faciliteze coparticiparea elevilor la evaluarea propriilor rezultate.
Valențele formative ale ale metodelor și tehnicilor moderne de evaluare pot fi enunmerate altfel:
• stimularea activismului elevilor;
• accentuarea valenţelor operaţionale ale diverselor categorii de cunoştinţe;
• evidenţierea, cu mai multă acurateţe, a progresului în învăţare al elevilor şi, în funcţie de acesta, facilitarea reglării/autoreglării activităţii de învăţare;
• formarea şi dezvoltarea unor competenţe funcţionale, de tipul abilităţilor de prelucrare, sistematizare, restructurare şi utilizare în practică a cunoştinţelor;
• formarea şi dezvoltarea capacităţilor de investigare a realităţii;
• formarea şi dezvoltarea capacităţii de cooperare, a spiritului de echipă;
• dezvoltarea creativităţii;
• dezvoltarea gândirii critice, creative şi laterale;
• dezvoltarea capacităţii de autoorganizare şi autocontrol;
• dezvoltarea capacităţilor de interevaluare şi autoevaluare;
• formarea şi dezvoltarea capacităţii reflective şi a competenţelor metacognitive;
• cristalizarea unei imagini de sine obiective;
• dezvoltarea motivaţiei pentru învăţare şi formarea unui stil de învăţare eficient etc.
Informaţiile obţinute prin intermediul metodelor alternative constituie repere consistente pentru adoptarea deciziilor de ameliorare a calităţii procesului de predare-învăţare.
Bibliografie:
1. Radu T. Ion – Evaluarea în procesul didactic, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2000;
2. Cucoș, Constantin – Teoria și metodologia învățării, Editura Polirom, București, 2008;
3. Oprea Crenguța-Lăcrămioara – Strategii didactice interactive, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2006.
Uțulete Anca-Elena / Școala Gimnazială nr. 1, comuna Sălătrucel
31
aug.