METODE DE EVALUARE UTILIZATE ÎN CICLUL PRIMAR
Procesul de învăţământ este abordat ca o relaţie între predare- învăţare- evaluare. Evaluarea reprezintă punctul final într-o succesiune de activităţi ce urmăresc formarea la elevi a unui comportament corespunzător în situaţii variate.
Prin evaluare, în învăţământ se înțelege actul didactic integrat acestui proces, care asigură evidenţierea achiziţiilor şcolare, valoarea, nivelul performanţelor și eficienţa acestora în vederea perfecţionării procesului de predare-învăţare.
Evaluarea scrisă apelează la anumite suporturi scrise, concretizate în lucrări de control sau teze. Elevii au şansa să-şi prezinte achiziţiile educaţiei fără intervenţia profesorului, în absenţa unui contact direct cu acesta. Anonimatul lucrării, uşor de realizat, îngăduie o diminuare a subiectvităţii profesorului. Avantajul constă şi în posibilitatea verificării unui număr relativ mare de elevi într-un interval de timp determinat, raportarea rezultatelor la un criteriu unic de validare, constituit din conţinutul lucrării scrise, avantajarea unor elevi timizi sau care se exprimă defectuos pe cale orală etc. Verificarea scrisă implică un feed-back mai slab, în sensul că unele erori sau neimplicări nu pot fi eliminate operativ prin intervenţia profesorului.
Evaluarea orală este cel mai des utilizată în învăţământul preuniversitar, deoarece oferă profesorului un feed-back imediat. Probele orale (chestionarea orală) se bazează pe conversaţia dintre profesori şi elevii examinaţi. Prin aplicarea acestor probe de evaluare profesorul urmăreşte atât calitatea cunoştinţelor pe care le deţin elevii, a priceperilor, deprinderilor acestora, cât şi volumul şi caracterul lor operaţional.
Metodele tradiţionale de evaluare, probele orale, scrise şi cele practice constituie elementele principale şi dominante de desfăşurare a actului evaluativ. Pornind de la această realitate, strategiile moderne de evaluare caută să accentueze acea dimensiune a acţiunii evaluative, care oferă elevilor suficiente si variate posibilităţi de a demonstra ceea ce ştiu (ca ansambluri de cunoştinţe ) şi,mai ales, ceea ce pot sa facă (priceperi, deprinderi, abilităţi). Acestea sunt menite să mărească potenţialul intelectual al elevilor si să-i angajeze la un efort personal în actul învăţării, cu o eficienţă formativă maximă. Instruirea trebuie să-l situeze pe elev pe primul plan, să pună accent pe munca individuală şi pe descoperirea personală a lumii reale prin: observare, investigare, experimentare, formulare de concluzii.
Printre avantajele acestor metode se numără: identificarea reuşitelor şi erorilor elevului, furnizarea tehnicilor de lucru, a resurselor materiale, bibliografice necesare elevilor, consolidarea abilității de autoevaluare. Principalele metode alternative de evaluare al căror potenţial informativ susţine individualizarea actului educaţional prin ajutorul acordat elevului menţionăm: observarea sistematică a activităţii şi comportamentului elevilor, investigaţia, proiectul, portofoliul, eseul şi autoevaluarea.
Proiectul reprezintă o activitate mai amplă decât investigaţia. Se iniţiază in clasă, prin definirea şi înţelegerea sarcinii, eventual şi prin începerea acesteia, se continuă acasă pe parcursul câtorva zile sau săptămâni, timp în care elevul se consultă permanent cu învăţătorul. Se încheie tot în clasă prin prezentarea in faţa colegilor a unui raport asupra rezultatelor obţinute şi a produsului realizat. Etapele realizării unui proiect sunt:
1. alegerea temei
2. planificarea activităţii; stabilirea obiectivelor proiectului; formarea grupelor şi stabilirea sarcinilor în grupe; identificarea surselor de informare (manuale, proiecte realizate pe aceeaşi temă, cărţi de la bibliotecă,etc.)
3. cercetarea propriu-zisă
4. realizarea obiectivelor propuse
5. prezentarea rezultatelor
6. evaluare
Aceasta metodă presupune activitatea in grupe, pregătirea invăţătorului şi a elevului pentru ideea de lucru in comun. Grupul poate fi alcătuit din două pană la 10 persoane, în funcţie de numărul elevilor din clasă, natura obiectivelor şi experienţa participanţilor. Fiecare membru din grup are o sarcină bine stabilită. Invăţătorul trebuie să se implice în organizarea activităţii, consilierea şi încurajarea participării elevilor precum şi participarea sa efectivă atunci cand e necesar.
Indiferent de metoda de evaluare folosită, aceasta trebuie sa aibă un caracter stimulator. Ea nu trebuie să-i inhibe pe copii, să-i demotiveze ci, dimpotrivă, să-i incurajeze şi să-i stimuleze să inveţe mai bine. În mod obişnuit, evaluarea trebuie inţeleasă ca o modalitate de ameliorare a predării si invăţării, de eliminare a eşecului şi de realizare a unui progres constant in pregătirea fiecarui elev. O preocupare majoră a activităţii noastre didactice este aceea de a fi un evaluator obiectiv, de a face din evaluare un proces lipsit de stres pentru elevi.
Interevaluarea presupune evaluarea unor lucrări, proiecte sau portofolii a unei echipe de către o altă echipă pe baza unei fişe de interevaluare. În cadrul acesteia se va ţine cont de respectarea sarcinii de lucru, de modul de implicare a membrilor grupului în desfăşurarea activităţii, prezentarea produsului final, informaţiile obţinute, aspectul lucrării, coerenţa, etc.
Portofoliul sau “Raportul de evaluare” – cum îl numeşte prof. I. T. Radu – are în vedere toate produsele elevilor şi, în acelaşi timp, progresul înregistrat de la o etapă la alta. Această metodă alternativă de evaluare oferă fiecărui elev posibilitatea de a lucra în ritm propriu, stimulând implicarea activă în sarcinile de lucru şi dezvoltând capacitatea de autoevaluare. Portofoliul este o mapă deschisă în care tot timpul se mai poate adăuga ceva, iar nota nu trebuie să fie o presiune. Portofoliul cuprinde lucrări sau realizări personale ale elevului, care îl reprezintă şi care pun în evidenţă progresele sale, care permit aprecierea aptitudinilor, talentelor, pasiunilor, contribuţiilor personale.
Alcătuirea portofoliului este o ocazie unică pentru elev de a se autoevalua, de a-şi descoperi valoarea competenţelor şi eventualele greşeli.
În alţi termeni, portofoliul este un instrument care îmbină învăţarea cu evaluarea continuă, progresivă şi multilaterală a procesului de activitate şi a produsului final.
Prin intermediul chestionarului, se pot obţine şi informaţii referitoare la pregătirea elevilor (chestionarea putându-se face atât oral, cât şi în scris), cu toate că, în practică, sunt preferate alte metode şi instrumente ce permit obţinerea unor informaţii mai relevante (testul, de exemplu, fiind bazat o mare varietate de itemi, asigură o apreciere mult mai riguroasă decât chestionarul).
Când doreşte însă o informare operativă cu privire la stăpânirea de către elevi a unor probleme esenţiale dintr-o lecţie, dintr-o temă sau dintr-un capitol, profesorul poate recurge la chestionar.
Pe baza răspunsurilor primite de la elevi, el pot face nu doar aprecieri privind gradul de însuşire a unor cunoştinţe, ci şi precizări, completări, dezvoltări etc., care să conducă la o mai bună cunoaştere a unei anumite părţi din materia parcursă.
Evaluarea trebuie percepută ca o experienţă de învăţare. Diversificând metodele şi tehnicile utilizate se alternează metodele şi instrumentele tradiţionale de evaluare cu cele moderne şi active, evităndu-se astfel rutina şi monotonia.
BIBLIOGRAFIE:
1. Apostol , Adriana , ,,Practici alternative de evaluare”, Editura Qim, Iaşi, 2003
2. Cucos C. – “Pedagogie“ Polirom, Iaşi, 2000
3. Dumitriu C. –“Strategii alternative de evaluare: modele teoretico-experimentale” E.D.P., Bucureşti, 2003
4. Ionescu M. – “Educaţia şi dinamica ei“ Tribuna Învaţământului, Bucureşti, 1998.
5. Radu , Ion , ,, Evaluarea în procesul didactic”, E.D.P. , Bucureşti , 2000 .
Ursu Corina Ioana / Școala Gimnazială „Sabin Manuilă” Sâmbăteni
31
aug.