Györfy Enikő / Grădinița cu P. P. Manpel – Tg-Mureș

DEZVOLTAREA CAPACITĂȚII DE AUTOEVALUARE ÎN CICLUL PREȘCOLAR

Cuvântul “evaluare”, și mai ales “notare”, generează stres, emoții, frică, atât din partea copiilor, cât și, trebuie să recunoaștem, din partea cadrelor didactice. Și unii și alții sunt, de cele mai multe ori, nemulțumiți că nu au fost evaluați corect. Sarcina aceasta este într-adevăr foarte dificilă. Oricât ne-am strădui, nu reușim să fim în totalitate obiectivi în evaluare și notare. Întotdeauna intervin diferiți factori care perturbă corectitudinea evaluării.
Însă noi, cadrele didactice, dacă suntem evaluate și notate incorect, găsim diferite “soluții” de rezolvare a acestor greșeli pe care le-am costatat (expunerea propriilor argumente, contestații, violență verbală etc.) . Dar copilul mic ce “soluții” are ?
Noi trebuie să descoperim ceea ce elevii știu și pot face și mai puțin ce nu știu și nu pot face. Trebuie să-i observăm cum își îndeplinesc ei sarcinile în situații obișnuite, unde au numeroase ocazii să-și demonstreze cunoștințele și aptitudinile, decât să-i verificăm prin teste scrise. Trebuie să încurajăm fiecare progres al copilului și să-l ajutăm astfel să se dezvolte.
Călătoria de la evaluare la autoevaluare este lung și necesită o strategie adecvată din partea cadrului didactic cât și perseverență, răbdare, deschidere la schimbare, capacitate empatică, recunoașterea propriilor greșeli, ameliorarea activității de predare învățare, cât și a se avea în vedere anumiți factori care pot influența pozitiv.
Autoevaluarea copiilor reprezintă o modalitate de evaluare cu multe valențe formative, capabilă să-i ajute la aprecierea propriilor performanțe în raport cu obiectivele educaționale propuse.
Deja la grădiniță se poate observa o tendință de autoapreciere la copii. Unii se cred perfecți, neputând să accepte observații critice din partea ceilalți copiilor sau a cadrului didactic.. Față de ceilalți, ei devin indiferenți și în cele din urmă nu vor fi apreciați în colectiv. Sunt copii care se subapreciază, ei suferă, își pierd încrederea în forțele proprii, se izolează sau încearcă anumite posibilități necorespunzătoare prin care să iasă în evidență.
Întâlnind toate aceste situații de-a lungul anilor, am acordat multă atenție formării unei deprinderi corecte de evaluare și autoevaluare, creșterii încrederii în forțele proprii, crearea unei atitudini corecte față de învățătură, având la bază respectul față de sine și față de ceilalți.
Autoevaluarea presupune o serie de valențe formative, cum ar fi:
-implică elevul în procesul evaluării, făcându-l să înțeleagă efortul necesar pentru atingerea obiectivelor propuse, cât și ceea ce reprezintă calificativele acordate de dascăl;
– îl responsabilizează pe elev în privința propriei activități, pentru a se adapta învățării și activității școlare;
– îl ajută pe elev să-și dea seama de progresul său și să-și amelioreze performanțele proprii;
– îl determină pe cupilul să fie un critic al său, să-și cunoască limitele și nivelul de pregătire în comparație cu ceilalți;
Ocaziile care i-au adus pe elevi în situația de a se autoevalua, m-au determinat să-i analizez atent pentru a observa reacția fiecăruia față de greșelile lui, la învățătură sau comportare și astfel am dedus că elevii cu o autoapreciere corectă sunt într-adevăr cooperanți, dorind să știe unde au greșit. Ceilalți cu tendință de subapreciere, au impresia că sunt nedreptățiți încearcă să-și explice greșelile și să-și impună punctul de vedere. Există și elevi care se subapreciază și cărora li se pare că nu se pot autoaprecia singuri, refuzând chiar să facă acest lucru.
Drumul de la evaluare la autoevaluare este lung și necesită o strategie adecvată din partea cadrului didactic cât și perseverență, răbdare, deschidere la schimbare, capacitate empatică, recunoașterea propriilor greșeli, ameliorarea activității de predare învățare, cât și a se avea în vedere anumiți factori care pot influența pozitiv:
Autoevaluarea reprezintă o modalitate de evaluare cu multe valențe formative, capabilă să-i ajute la aprecierea propriilor performanțe în raport cu obiectivele educaționale propuse. Ea îl sprijină pe fiecare copil să-și afle propria valoare, premisă necesară oricărei depășiri, cu accent pe autoperfecționare.
Cu multă grijă, fiecare cadru didactic poate crea în clasă un climat socio-afectiv benefic dezvoltării personalității elevilor, dezvoltând formarea unui spirit critic sănătos, a unei exigențe sporite față de sine, ceea ce reprezintă de fapt o nouă etapă în dezvoltarea autoaprecierii.
Autoevaluarea este un instrument important de evaluare, pentru că îi implică activ pe elevi în propria formare. Copiii își observă progresul și își modifică comportamentul, învață ce înseamnă munca de calitate, cum să-și evalueze activitatea în funcție de a celorlalți, devin mai implicați și mai concentrați când li se cere opinia. Modalitățile de utilizare a metodei:
 Individual: elevii și pot analiza progresul în timp, în funcție de lucrările, temele dintr-o anumită perioadă și pot face observații cu privire la ceea ce s-a modificat.
 În grup: În timpul unor exerciții de creație/ redactare, elevii sunt învățați să se delimiteze de activitate și să observe ceea ce au realizat și ce pot îmbunătăți. Aceasta ia forma discuției, făcând ca autoevaluarea să devină o parte firească a procesului de învățare.
 Ghidată de grile de evaluare: autoevaluarea este ghidată de criterii de evaluare pentru activitățile din grupă. Grile de evaluare pentru textele pe care copii le redactează, pentru jocurile de rol, pentru exercițiile de creație, pentru exercițiile de comunicare nu trebuie să lipsească. Acestea vor fi redactate astfel încât să fie pe înțelesul copiilor, chiar cu implicarea lor și discutate la începutul activității pentru a servi ca ghiduri de rezolvare a activității.
Un avantaj al autoevaluării este că apropie pe copii de educatoare, ei devin parteneri în învățare și copii învață că feedbackul lor este important. Se creează o atmosferă plăcută în grupă.

Bibliografie:
1. Revista “ Învățământul primar ”, nr 4/2004, Ed. Miniped
2. Revista “ Învățământul primar ”, nr 1-3/2006, Ed. Miniped
3. “Tribuna învățământului” 1-7 decembrie/2003
4. Cucoș, C., Pedagogie, Editura Polirom, Iași, 1996