Gina HURDUC / Grădinița cu program prelungit Nr. 64, Galați

EVALUAREA, COMPONENTĂ ESENȚIALĂ A PROCESULUI DE ÎNVĂȚĂMÂNT

Evaluarea educațională este un proces multidimensional de obţinerea unor informaţii, cu ajutorul unor instrumente de evaluare, în scopul elaborării unor judecăţi de valoare, raportate la criterii propuse şi care se finalizează cu aprecieri ce permit luarea de decizii. Evaluarea şcolară a dobândit treptat, roluri mai bine conturate şi o prezenţă constantă pe parcursul procesului de învăţământ.
Skinner, definește evaluarea ca fiind ,,un proces complex menit să aprecieze valoarea unui act educaţional sau al unei părţi din aceasta, eficacitatea resurselor umane şi materiale, a condiţiilor şi operaţiilor folosite în derularea activităţii educaţionale, prin compararea rezultatelor cu obiectivele propuse în vederea luării deciziilor adecvate ameliorării activităţii în etapele următoare.’’
In decursul timpului, evaluarea şcolară a cunoscut multe îmbunătăţiri, a dobândit treptat, roluri mai bine conturate şi o prezenţă constantă pe parcursul procesului de învăţământ.
Principii de bază în teoria și metodologia evaluării moderne:
– se realizează în vederea adoptării unor decizii şi a unor măsuri ameliorative, de corectare a neajunsurilor din procesul instructiv-educativ;
– pune accent pe emiterea unor judecăţi de valoare;
– în cea mai mare parte presupune măsurare şi apreciere a rezultatelor;
– acoperă, atât domeniile cognitive, cât şi pe cele afective şi psihomotorii ale învăţării şcolare;
– informează şi atenţionează, în multe situaţii, personalul didactic asupra punctelor tari şi punctelor slabe ale eforturilor depuse, asupra eficienţei activităţii didactice;
– evaluarea devine un mijloc de comunicare de informaţii referitoare la predare şi învăţare, dar şi la întregul proces didactic;
– se ocupă atât de rezultatele şcolare, cât şi de procesele de predare şi învăţare
– solicită o diversificare a tehnicilor şi metodelor de evaluare şi creşterea gradului de adecvare a acestora la situaţii didactice concrete;
– îşi asumă un rol activ, de transformare continuă a proceselor de predare şi de învăţare, de intervenţie formativă;
– centrează evaluarea pe rezultate pozitive;
– dezvoltă tot timpul o funcţie de feed-back;
La nivelul învăţământului preșcolar, practica evaluării cunoaşte două tendinţe:
1. Extinderea evaluării de la verificarea şi aprecierea rezultatelor copiilor la evaluarea procesului care a condus la aceste rezultate.
2. Conceperea unor modalităţi mai eficiente de integrare a evaluării în activitatea didactică.
Componentă a tehnologiei didactice, evaluarea poate şi trebuie să furnizeze informaţii din şi despre toate compartimentele activităţii intructiv-educative cu preşcolarii:
a) calitate rezultatelor;
b) rigurozitatea elaborării obiectivelor, ierarhizarea lor şi adecvarea la vârsta şi posibilităţilor reale ale copiilor;
c) calitatea selectării, prelucrării şi transmiterii conţinuturilor;
d) adecvarea strategiilor, metodelor şi mijloacelor la obiective, conţinuturi şi posibilităţile copiilor;
e) capacitatea copiilor de transfer şi aplicaţie a cunoştinţelor şi deprinderilor în situaţii diverse;
f) nivelul capacităţii intelectuale, a trăsăturilor de personalitate şi a conduitei morale a copiilor;
g) perfecţionarea tehnicilor şi a operaţiilor de măsurare, apreciere şi decizie;
h) evaluarea nivelului pregătirii copiilor pentru şcoală prin raportarea rezultatelor nu numai la posibilităţile individuale sau ale grupei, ci şi la obiectivele programei pentru asigurarea reuşitei şcolare.
Evaluarea constituie o activitate de colectare, organizare şi interpretare a datelor obţinute prin intermediul instrumentelor de evaluare.
În prezent se desfăşoară o serie de confruntări de idei şi experienţe pentru găsirea celor mai eficiente modalităţi de integrare a actelor evaluative în procesul didactic. S-au conturat trei forme de evaluare, clasificate după modul lor de integrare:
Evaluarea iniţială se realizează la începutul unui program de instruire, la început de an şcolar şi are rolul de a stabili nivelul de pregătire a copiilor în acel moment, condiţiile în care aceştia se pot integra în activitatea didactică ce urmează. Evaluarea iniţială constituie o premisă determinată în proiectarea demersului didactic şi o condiţie a reuşitei acesteia. Importanţa şi rolul acestui mod de evaluare a fost valorizată mai mult decât convingător de către D. Ausubel: „Dacă aş vrea să reduc toată psihologia la un singur principiu, aş spune: ceea ce influenţează cel mai mult învăţarea sunt cunoştinţele pe care le posedă copilul la plecare. Asiguraţi-vă mai întâi de ceea ce el ştie şi instruiţi-l în consecinţă.“
Evaluarea continuă(formativă) se realizează pe parcursul desfășurării procesului de învățământ și are ca obiective verificarea sistematică a progreselor elevilor, cunoașterea sistematică a rezultatelor determinând efecte reglatoare asupra activităţii și ameliorarea ei continuă. Aprecierea rezultatelor se face prin raportare la obiectivele operaţionale, feed-back-ul obţinut este operativ, mai util şi eficient, ajutând elevul şi profesorul să-şi adapteze activitatea viitoare la condiţiile concrete ale instruirii. Prezintă avantajul că stimulează sistematic elevii pentru activitatea de învăţare, cultivă motivaţia învăţării, previne acumularea de goluri în pregătire, dezvolta capacitatea de autoevaluare, generează relaţii de cooperare între profesor şi elev, înlătură stările de nelinişte şi stres întâlnite la elevi în cazul evaluării sumative.
Evaluarea finală(sumativă) se realizeaza la sfarsitul unei perioade mai lungi de instruire (modul, an școlar, ciclu de învățământ) sau la finalul unei unități de învățare pentru a oferi informații despre nivelul de performață al elevilor în raport cu obiectivele educaționale. Permite aprecieri de bilanț asupra nivelului de pregatire al elevilor cât și asupra procesului care a generat rezultatele acestora. Prin intermediul ei se realizează verificarea prin sondaj a conţinuturilor învăţării, insistându-se pe elementele fundamentale și oferă informaţii utile asupra nivelului de performanţă atins de elevi în raport cu obiectivele de instruire propuse. Exercită, în principal, funcţia de constatare a rezultatelor, de clasificare a elevilor. Poate genera în rândul elevilor atitudini de nelinişte şi stres, şi în plus, consumă o parte considerabilă din timpul alocat instruirii.
Didactica contemporană şi experienţa şcolară demonstrează că actul de evaluare este eficient şi îşi poate realiza funcţiile numai în condiţiile în care se integrează profund şi organic în demersul didactic.

BIBLOGRAFIE:
1. Barna Andrei, Antohe Maria – Curs de pedagogie, Ed. Logos, Galaţi, 2002.
2. Bărduţă Vasile – Valenţele formative ale educaţiei, Ed. Conphys, Rm.Vâlcea,2002.
3. Cucoş Constantin – Pedagogie, Ed. Polirom, Iaşi, 1996.
4. Cucoş, C. (2008). Teoria şi metodologia evaluării. Iaşi. Editura Polirom.
5. Glava Adina, Glava Cătălin – Introducere în pedagogia preşcolară, Ed. Dacia,Cluj-Napoca, 2002
6. Manolescu, M. (2010). Teoria şi metodologia evaluării. Bucureşti. Editura Universitară.