Dumitraşcu Claudia- Mariana si Areş Roxana / Gradiniţa cu Program Prelungit nr. 64, Galaţi

EVALUAREA ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR, ÎNTRE MODERN ȘI TRADIȚIONAL

În lucrările de specialitate, evaluarea este definită ca fiind ,,un proces de apreciere a calității sistemului educațional, sau a unei părți a sistemului respectiv” având menirea de a stabili “dacă sistemul își îndeplinește funcțiile pe care le are, adică dacă obiectivele sistemului sunt realizate.” (Lindemann, R., E., D., P., 1979, p. 54). Deci, evaluarea reprezintă un act didactic complex, integrat procesului de învăţământ, ce se află în strânsă interreleţionare cu predarea şi învăţarea, cu scopul de a urmări măsurarea cantităţii cunoştinţelor dobândite, performanţele şi gradul de eficienţă a acestora, oferind soluţii de perfecţionare a actului didactic în etapele viitoare.
Se cunosc mai multe etape ale actului evaluării, după cum urmează:
1). măsurarea rezultatelor şcolare prin probe scrise, orale, practice, proiecte şi constă în cuantificarea rezultatelor verificate prin atribuirea de calificative, punctaje sau recompense.
2). aprecierea rezultatelor în comparaţie cu obiectivele propuse, constând în emiterea unor judecăţi de valoare asupra activităţii evaluate, pe baza unor criterii unitare, cum ar fi descriptorii de performanţă; Această etapă este cea mai importantă deoarece oferă posibilitatea de a culege datele necesare cu privire la dezvoltarea psihofizică a preșcolarului, cât şi date despre nivelul de cunoştinţe şi deprinderi însușite de acesta.
3). luarea unor decizii ulterioare în vederea ameliorării rezultatelor obţinute, ceea ce presupune stabilirea de programe suplimentare de instruire pentru cei cu rezultate foarte bune şi programe de recuperare pentru cei cu rezultate mai puţin bune (activităţi de reînvăţare, activitate diferenţiate etc).
Ca metode de evaluare specifice învăţământului preşcolar, sunt utilizate atât metodele clasice cât şi cele alternative, precum: lucrările practice, portofoliile cu produsele copiilor, serbările, afişarea lucrărilor, aprecierea rezultatelor prin premii, laude, încurajări, stimulente, discuţiile individuale cu copiii etc. Printre metodele şi procedeele interactive de fixare şi evaluare a cunoştinţelor utilizate în grădiniţă, amintim şi: turul galeriei, scaunul autorului, piramida, ghicitorile, ciorchinele, posterul, blazonul, Diagrama Venn, Harta conceptuală / cognitivă, Tehnica florii de nufăr, tehnica analitico-sintetică, cubul, turnirul întrebărilor, cvintetul, R.A.I..( Răspunde. Aruncă. Interoghează.), jurnalul grupei. Învățământul modern accentuează evaluarea pe bază de competențe, focalizând nu cantitatea de informații, ci cantitatea: ,,nu mult, ci bine”.
În grădiniţă putem vorbi de evaluare iniţială în momentul venirii copilului în instituţie şi evaluare finală, la absolvirea acesteia, când trebuie să i se completeze fişa psiho-pedagogică finală (profil de personalitate, inventar de cunoştinţe, interese şi posibilităţi de învăţare) pentru a se recomanda înscrierea la şcoală.
Evaluarea preșcolarilor este dificilă și permite doar prognoze pe termen scurt, dar este importantă și necesară pentru educatoare și copii deoarece ajută la cunoașterea nivelului atins în dezvoltarea personalității, pentru individualizare și eficiență în activitate.

BIBLIOGRAFIE:
-Curriculum pentru educația timpurie a copiilor de la naștere până la 6 ani, București, 2019;
-Lindemann, R.- Psihologia procesului educaţional, E., D., P., Bucureşti, 1979;
-Nicola, I. – Tratat de pedagogie generală, Aramis, Bucureşti, 2000;
-Bocoș, M. – Teoria și practica instruirii și evaluării, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2003