Daniela Ileana Vasilescu / Colegiul Național ”Alexandru Ioan Cuza” Ploiești

”Didactica modernă a chimiei”

”Didactica este arta de a învăţa pe alţii bine, adică de a şti ceva, şi de a face şi pe altul să înveţe repede, temeinic şi plăcut acel ceva” Comenius
Conform teoriilor curriculare, metoda de evaluare reprezintă calea de acţiune pe care o urmează profesorul şi elevii şi care conduce la punerea în aplicare a oricărui demers evaluativ, în vederea colectării informaţiilor privind procesul şi produsul învăţării, prelucrării şi valorificării lor în diverse scopuri. Metodele de evaluare sunt importante în raport cu situaţiile educaţionale în care sunt folosite. Importanţa lor se stabileşte îndeosebi după modul de aplicare în situaţiile cele mai potrivite. Fiecare metodă, tehnică sau instrument de evaluare prezintă avantaje şi dezavantaje. Ele vizează capacități cognitive diferite şi, în consecinţă, nu oferă toate aceleaşi informaţii despre procesul didactic. Datorită acestui fapt dar şi diversităţii obiectivelor activităţii didactice, nici o metodă şi nici un instrument nu pot fi considerate universal valabile pentru toate tipurile de competenţe şi toate conţinuturile. Urmărirea şi verificarea cât mai complexă a realizării obiectivelor vizate în procesul de instruire şi educaţie se obţin prin îmbinarea diferitelor metode, tehnici şi instrumente de evaluare, prin folosirea, de fiecare dată, a celei mai potrivite.
Caracteristica esenţială a activităţii evaluative o reprezintă astăzi abordarea acesteia atât în termeni de procese, cât şi de proceduri privind măsurarea rezultatelor învăţării. Activitatea presupune desfăşurare, procesualitate, reglare, autoreglare. Căutarea echilibrului între evaluarea ca proces şi evaluarea ca produs, între aspectele sumative, clasificatoare, certificatoare şi cele care permit identificarea cauzelor/dificultăţilor întâmpinate de elevi în învăţare, precum şi între mecanismele reglatorii şi cele autoreglatorii, este anevoioasă.
Relaţia curriculum – evaluare, la disciplina chimie, trebuie analizată din perspectiva programelor școlare, a programelor de examene, a efectelor de feedback, de backwash şi de washbefore, precum şi a valorii adăugate. Un rol important în această relaţie îl are şi abordarea interdisciplinară, care presupune relaţii între mai multe discipline de studiu. De exemplu, elevul poate rezolva o problemă prin care sunt evaluate competenţe specifice dobândite prin programa şcolară la discipline de studiu diferite – chimie – fizică – biologie – geografie – matematică. Apelându-se la stiluri diferite de învăţare: vizual, auditiv, tactil-kinestezic, informaţiile, preluate de mai mulţi analizatori sunt înţelese, întărite şi deci fixate mult mai puternic.
Putem concluziona că, din perspectivă modernă, evaluarea nu este sinonimă nici aprecierii clasice, nici acordării notei, nici controlului continuu al învăţării şcolare şi nici clasamentului /clasificării. Evaluarea se bazează pe judecata specializată a profesorului, pe competenţa profesională a celor implicaţi în evaluare.
Diagrama Venn reprezintă un organizator cognitiv format din două cercuri parțial suprapuse în care se înscriu asemănările și deosebirile dintre două aspecte, idei sau concepte. În zona în care se suprapun cele două cercuri se grupează asemănările, iar în zonele rămase libere se menționează deosebirile. Metoda are ca obiectiv sistematizarea cunoștințelor și restructurarea ideilor unui conținut abordat. Este o metodă pe care am aplicat-o cu succes la realizarea unor comparații privind comportamentul chimic sau proprietățile fizice ale oxizilor vs. hidroxizi, alchenelor vs. alcadiene, alcooli vs. fenoli.
Metoda cubului presupune explorarea unui subiect, a unei situaţii din mai multe perspective, permiţând abordarea complexă şi integratoare a unei teme. Această metodă acoperă neajunsurile învăţării individualizate, solicită gândirea elevilor, oferindu-le posibilitatea de a-şi dezvolta competenţele necesare unor abordări complexe. Am aplicat această metodă în cadrul lecțiilor care au avut ca tematică clasificarea reacțiilor chimice organice; clasificarea compușilor chimici anorganici sau organici.
Metoda ”Ştiu – Vreau să ştiu – Am învățat” este o metodă ce urmăreşte conştientizarea elevilor în legătură cu propria lor activitate de cunoaştere, respectiv stimularea abilităţilor metacognitive şi a gândirii critice. Această metodă se poate regăsi în scenariul oricărei lecții de evaluare.
Metodele moderne de evaluare prin cooperare conduc la stimularea încrederii în sine a elevilor, la dezvoltarea abilităţilor lor de comunicare argumentativă şi de relaţionare în cadrul grupului, la optimizarea învăţării prin predarea achiziţiilor altcuiva (exersarea unor roluri), la dezvoltarea gândirii logice, critice şi independente, la dezvoltarea răspunderii individuale şi de grup, la formarea capacităţii de a formula şi a adresa întrebări, la dezvoltarea respectului față de capacitățile intelectuale ale celorlalţi colegi.
Un profesor foarte bine pregătit va intui și va alege întotdeauna corect metodele de evaluare cele mai eficiente pentru fiecare efectiv de elevi cu care vine în contact, în funcție de obiectivele vizate de fiecare etapă a demersului didactic proiectat pe baza unităților de învățare, personalizarea proiectării fiind o condiție pentru reușita procesului instructiv-educativ.
Cele mai importante finalități ale evaluarii procesului instructiv-educativ, în ultimul timp, se concretizează în: cunoștințe și capacități, atitudini (practice, sociale, știintțfice), interese, capacitatea de a face aprecieri de valoare (opinii, adaptări atitudinale și comportamentale)