Szilveszter Orsolya / Școala Gimnazială “Turóczi Mózes”, Târgu Secuiesc

TESTUL – METODĂ DE EVALUARE TRADIȚIONALĂ

Termenul ”evaluare” are multiple conotații și aspecte în funcție de realitățile educației: se poate referi la evaluarea sistemului educațional, cea a instituției de învățământ, evaluarea programelor, metodelor, a elevilor sau profesorilor etc. Evaluarea este o parte integrantă a procesului de învățământ. Evaluarea școlară este procesul prin care se delimitează, se obțin și se furnizează informații utile, permițând luarea unor decizii ulterioare. Evaluarea constituie o acţiune complexă care presupune realizarea mai multor operaţii. Desi acestea sunt în strânsă legătură şi se prezintă ca elemente componente ale unui proces unitar, totuşi sunt diferite prin natura lor şi prin rolul îndeplinit. Actul evaluării presupune trei momente relativ distincte: măsurarea, aprecierea rezultatelor școlare și adoptarea măsurilor ameliorative (Cucoș 2014, p.419). Măsurarea consecințelor instruirii constă în atribuirea unor simboluri menite să cuantifice achiziționarea unor comportamente de către elevi, aprecierea semnifică emiterea unei judecăți de valoare privitor la un comportament observabil raportat la un cadru de referință, iar decizia prelungește actul aprecierii într-o notă, caracterizare etc., și recomandă măsuri de ameliorare a activității didactice ulterioare (Orțan 2018, p.226)
Evaluarea presupune nu numai verificarea tuturor elevilor, privind asimilarea întregii materii, ci şi cunoaşterea de către elevi a rezultatelor obţinute, a gradului de îndeplinire a obiectivelor urmărite. O evaluare continuă realizată corect, în care primează sistemul recompensei, a intăririi pozitive, va duce la menţinerea motivaţiei în învăţare, că motivaţia fiind considerată, după aptitudini, al doilea factor de bază al succesului şcolar.
Metodele de evaluare pot fi grupate în două categorii mari: cele tradiționale (probe orale, scrise și practice) și cele complementare (observarea sistematică a elevilor, investigația, proiectul, portofoliul, tema pentru acasă, tema de lucru în clasă, autoevaluarea etc.).
Probele scrise sunt considerate o metodă de evaluare tradițională, aplicată în cadrul celor mai multe discipline școlare. Acestea pot lua forma testelor didactice, a lucrărilor scrise curente ori a celor de sfârșit se semestru, an școlar sau chiar ciclu școlar. Una dintre metodele considerate a avea gradul cel mai înalt de obiectivitate în evaluarea progresului școlar este reprezentată de testul didactic. Testul didactic reprezintă un ansamblu de sarcini de lucru (itemi) care permit determinarea gradului de însușire a cunoștințelor și posibilitatea de a opera cu ele în practică, prin raportarea răspunsurilor la o scară de apreciere standard, anterior elaborată (Orțan 2018, p.205).
Verificările scrise sunt adeseori puse în practică datorită unor avantaje, cum ar fi:
– probele scrise permit evaluarea unui număr mare de elevi într-un timp relativ scurt;
-fac posibilă evaluarea tuturor elevilor asupra aceleiași secvențe curriculare, ceea ce face comparabile rezultatele elevilor, iar evaluarea în sine devine mai obiectivă;
– posibilitatea evaluatorului de a emite judecăți de valoare sunt mult mai obiective, întemeiate pe existența unor criterii de evaluare clar specificate și prestabilite;
– posibilitatea elevilor de a-și elabora independent răspunsul, reflectând cunoștințe, abilități și capacități demonstrate într-un ritm propriu;
– diminuarea stărilor tensionale, de stres, care pot avea un impact negativ asupra performanței elevilor timizi sau cu alte probleme emoționale.
Inconvenientul major a verificărilor scrise constă în relativa întârziere în timp a momentului în care se realizează ratificarea și corectarea probelor (Cucoș 2014, p.438-439).
Testele scrise pot asigura îndeplinirea mai multor funcții, de exemplu identificarea nivelului de pregătire a elevilor, evaluarea eficienței predării și a demersului educațional în general, diagnosticarea dificultăților și a insucceselor în învățare, ameliorarea în viitor a dificultăților de învățare. Testele standardizate presupun o muncă meticuloasă de pregătire, iar secvențele procedurale sunt foarte stricte, asigură un nivel de obiectivitate mare prin anonimatul lucrării, permit standardizarea condițiilor de examinare. Testul didactic este conceput de către profesorul care predă la o școală anume, care la conceperea testului scris are o viziune specifică asupra claselor de elevi cu care lucrează. Testul didactic are următoarele caracteristici: conțin probe sau itemi ce permit determinarea gradului de însușire a cunoștințelor de către elevi sau a nivelului de dezvoltare a unor capacități, abilități; sunt instrumente evaluative care se aplică în cadrul obișnuit de desfășurare a activităților didactice; fac posibile măsurarea și aprecierea nivelului de pregătire a unui elev, a unei clase (Cucoș 2014, p.467).
Elaborarea unui test presupune etape specifice: precizarea cu claritate a obiectivelor; documentarea prealabilă și stabilirea materiei din care se va susținetestarea; stabilirea variantelor de itemi (itemi obiectivi, semi-obiectivi și subiectivi) și elaborarea acestora; organizarea testului; cuantificarea testului; experimentarea testului și aplicarea pe scară largă a testului didactic (Orțan 2018, p.235).


BIBLIOGRAFIE:
Cucoș, Constantin, 2014, Pedagogie. Polirom, București.
Orțan, Florica, 2018, Pedagogie și elemente de psihologie. Risoprint, Cluj-Napoca.