Ştefan Livioara Ionela / Şcoala Gimn. Nr. 33 Galaţi

EVALUAREA ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR – între modern și tradițional


Evaluarea reprezintă totalitatea activităţilor prin care se colectează, organizează şi interpretează datele obţinute în urma aplicării unor tehnici, metode şi instrumente de măsurare, elaborate în conformitate cu obiectivele şi tipul evaluării, în funcţie de conţinutul şi grupul de lucru vizat, în scopul emiterii unei judecăţi de valoare pe care se bazează o anumită decizie în plan educaţional.
Prin evaluare în învăţământ se înţelege actul didactic complex integrat întregului proces de învăţământ care asigură evidenţierea cantităţii cunoştinţelor dobândite şi valoarea, nivelul performanţelor şi eficienţa acestora la un moment dat oferind soluţii de perfecţionare a actului de predare-învăţare.
În cadrul evaluării tradiționale vorbim de expresiile frecvente folosite pentru denumirea activității de evaluare, examinare, verificare, ascultare, control, chiar dacă această activitate se desfașoară într-un context cotidian, și nu la finalul unui program de instruire. Aprecierea școlară sau verificarea se constituie ca moment separat de activitatea de predare-invatare. Se finalizează cu clasificarea elevilor,se face o evaluare comparativă. Este centrată pe cunoștințe, selectează și excude anumite domenii ale învățării mai greu de evaluat, cum ar fi: atitudinile, comportamentele și trăsăturile de personalitate.
Evaluatorul constată, compară și judecă, apreciază conformitatea cunoștințelor predate, cu o scară de valori care este lăsată la aprecierea profesorului și care rămâne în mare parte implicită, nu se comunică elevilor. Criteriile de apreciere sunt de multe ori insuficient definite sau confuze.
Evaluarea modernă nu este un scop în sine, un simplu control, ci se realizează în vederea adoptării unor decizii și măsuri ameliorative. Se pune accent pe problemele de valoare și pe emiterea judecății de valoare. Se pune accent pe funcția educativă a evaluării, preocupată de promovarea aspectului uman în general.
În cadrul evaluării moderne se abordează atât domeniile cognitive, cât și cele afective și psihomotorii ale învățării școlare. Se constituie parte integrantă a procesului didactic, nu mai este privită din exteriorul acestuia și se ocupă atât de rezultatele școlare cât și de procesele de predare și învățare pe care le implică. Își asumă un rol activ, de transformare continuă a proceselor de predare și de învățare, de intervenție formativă. Cadrul didactic este informat asupra punctelor tari și punctelor slabe ale eforturilor depuse, asupra eficienței activității didactice.
Evaluarea devine un mijloc de comunicare de informații asupra stadiului învățării, având ca scop ameliorarea sau reorganizarea acesteia.
Elevii sunt evaluați în raport cu o normă, cu criterii dinainte formulate. Acestea sunt cunoscute și de evaluator și de cel evaluat.
Evaluarea modernă implică o diversificare a tehnicilor de evaluare, a metodelor si creșterea gradului de adecvare a acestora la situații didactice concrete.Este deschisă spre mai multe perspective ale spațiului școlar ,competențe relaționale, comunicare profesor-elev etc.
Elevul devine partener cu drepturi egale, într-o relație educațională care are la baza „un contract pedagogic”, evaluarea fiind centrată pe rezultate pozitive, fără a sancționa în permanență pe cele negative.
Se oferă o transparență și o rigoare metodologică.
Ultimele lucrări de referinţă în domeniu ne spun despre faptul că în domeniul şcolar trebuie să vorbim despre evaluare în termeni de procese. Termenul consacrat de “evaluare” este înlocuit cu “activitate evaluativă”, “evaluare în acţiune, în desfăşurare”.
Asistăm la un proces de îmbogăţire a evaluării şi tranziţia de la manifestarea ei ca instrument de măsură şi control la un demers centrat pe învăţarea de către elev, pe procesele cognitive ale acestuia, pe reglarea şi pe autoreglarea cunoaşterii. Astfel evaluarea şcolară devine dinamică, centrată pe procesele mentale ale elevului, favorizând autoreglarea, autoreflecţia şi înlocuind acea concepţie statică, bazată pe control, examinare, sancţiune.
În zilele noastre vorbim de evaluare complexă, realizată prin intermediul unei metodologii complexe şi a unui instrumentar diversificat care presupune extinderea gamei metodelor de evaluare folosite de cadrele didactice la clasă, vorbindu-se tot mai mult despre complementaritatea metodelor tradiţionale cu altele noi, moderne (portofoliul, proiectul, investigaţia, autoevaluarea, hărţile conceptuale, metoda R.A.I., tehnica 3-2-1, etc.), ce reprezintă de fapt alternative în contextual educaţional actual.
Metodele alternative ne oferă posibilitatea să obținem informații ce constituie repere consistente pentru adoptarea deciziilor de ameliorare a calităţii procesului de predare-învăţare.
În practica evaluativă curentă, dar şi în lucrări de specialitate de referinţă se solicită integrarea în probele de evaluare a itemilor obiectivi, semiobiectivi şi subiectivi, în deplină corespondenţă cu complexitatea competenţelor şi performanţelor vizate prin programele şi manualele şcolare.
În concluzie, evaluarea școlară trebuie să devină dinamică, centrată pe procesele mentale ale elevului, să favorizeze autoreglarea, autoreflecția, să înlocuiască concepția statică, bazată pe control, examinare și sancțiune. În acest mod se poate ajunge la“învățarea asistată de evaluare”.


Bibliografie:
Cucoş, Constantin, 2008, Teoria și metodologia evaluării, Editura Polirom, Iaşi.

Sitografie:
https://www.slideshare.net
http://www.rasfoiesc.com
http://www.didactic.ro