Siminescu Petronela / Școala Primară Horga, Județul Vaslui

Evaluarea în învățământul primar
De la traditional la modern

“Evaluarea reprezintă un proces continuu formal sau informal de apreciere a calitătii, a importanţei sau a utilităţii activităţii de predare-învăţare, proces desfăsurat din nevoia cotidiană de secole, de comparare sau ameliorare a acestuia”.
Evaluarea reprezintă un proces continuu formal sau informal de apreciere a calitătii, a importanţei sau a utilităţii activităţii de predare-învăţare, proces desfăsurat din nevoia cotidiană de secole, de comparare sau ameliorare a acestuia”.
Evaluarea constituie o activitate de colectare, organizare şi interpretare a datelor obţinute prin intermediul instrumentelor de evaluare în scopul emiterii unei judecăţi de valoare asupra rezultatelor măsurării şi adoptării unei decizii educaţionale, fundamentate pe concluziile desprinse din interpretarea şi aprecierea rezultatelor. Aceasta component urmează să fie realizată astfel ca ea să sprijine actul predării, să orienteze şi să stimuleze activitatea de învăţare a elevilor şi să permită ameliorarea continua a procesului didactic.
În evaluarea educaţională actuală, aflată mereu în căutare de noi modalităţi specifice ameliorative, scalele numerice de notare intrate în tradiţie nu mai sunt de multă vreme singura tehnică studiată de docimologia contemporană. Tendinţa actuală în evaluarea contemporană este aceea încurajării studiului şi aplicării tehnicilor de apreciere criterială, de progres, de process (formativă) sau pe obiective mai largi şi flexibile.
Docimologia modernă şi-a conceput, apropiat şi introdus, deja în uzul curento serie de categorii conceptuale operaţionale specifice, dintre care: elemente de competenţă, standarde de performanţă,
indicatori de performanţă, capacităţi şi subcapacităţi, discriptori de performanţă, probe (sarcini) , subiecte, bareme de orectare, certificarea evaluativă, raporturi de evaluare, calificative evaluative etc.
Evaluarea modernă pune accent pe verificarea realizării obiectivelor, măsurarea rezultatelor prin utilizarea unor procedee prin care se stabileşte o relaţie funcţională între un ansamblu de simboluri şi un ansamblu de fenomene şi obiective sau complementare a acestora conform unor caracteristici
pe care acestea le posedă. Măsurarea şi aprecierea servesc deciziei de ameliorare, respectiv hotărârii unor soluţii pentru perfecţionarea procesului şi a rezultatelor.
Evaluarea tradiţională centrată pe acumularea de cunostinţe, în care notarea este un scop în sine, un mijloc de clasificare, constituindu-se un moment separat de activitatea de predare-învăţare capătă noi conotaţii.
Evaluarea actuală modernă se realizează în vederea adoptării unor decizii şi măsuri ameliorative, pune accent pe problemele de valoare, pe emiterea judecăţii de valoare, ce acoperă atât domeniile cognitive cât şi pe cele afective şi psihomotorii ale învăţării scolare. Aceasta îşi asumă un rol activ, dezvoltând mereu o funcţie de feed-back pentru elev, iar elevul devine partener într-o relaţie educaţională ce oferă transparenţă, siguranţă, deschidere. Elevul este evaluat pentru ceea ce ştie, nu este sancţionat pentru ceea ce nu ştie.
Noul sistem de evaluare prin calificative bazate pe descriptori de performanţă a însemnat schimbarea orientării evaluării dinspre cantitativ spre calitativ; elevul devine subiect şi obiect al evaluării; nu mai interesează ierarhizarea elevilor, încadrarea lor într-o norma statistică, raportarea la anumite şabloane, se
realizează o evaluare obiectivă (prin utilizarea a patru trepte de notare), transparenţă în notare. Astfel, modul de apreciere, de emitere a unei judecăţi de valoare, în raport cu performanţa (competenţa elevului evaluat) este exprimată prin nul din calificativele “FB”,”B”,”S”,”I“.
Trecerea de la ciclul primar la cel gimnazial poate reprezenta, uneori, un şoc pentru elevul în cauză. Obişnuit cu cele patru calificative, notarea cifrică poate creea elevului numeroase confuzii în perceperea performanţelor necesare obţinerii pragului minimal.
Astfel s-a extins gama metodelor de evaluare folosite de profesori la clasă, vorbindu-se despre complementaritatea metodelor tradiţionale (evaluări orale, scrise, probe practice etc.) cu altele noi, moderne (portofoliul, proiectul, investigaţia, autoevaluarea etc.) ce reprezintă de fapt alternative în contextul educaţional actual, când se cere cu insistenţa deplasarea accentului de la evaluarea produselor învăţării la evaluarea proceselor cognitive ale elevului în timpul activităţii de învăţare.
Alături de metodele de evaluare tradiţionale, metodele alternative de evaluare vizează pe
lângă obiectivele de învăţare şi pe cele atitudinale şi comportamentale, metodele alternative se utilizează la ciclul primar adaptate la particularităţile de vârstă ale elevilor, la specificul fiecărei discipline şi la condiţiile în care se desfăşoară activitatea didactică. Ele îmbină procedeele orale şi scrise, solicitând capacităţi, cunostinţe, atitudini şi comportamente (ca in cazul proiectului, a investigaţiei) sau însoţesc celelalte metode de evaluare, completându-le (ca în cazul observaţiei sistematice, a portofoliului). Autoevaluarea poate fi considerată la ciclul primar, scop al activităţii formative si mijloc de stimulare a motivaţiei şi de autoreglare a activităţii de învăţare a elevului.
Utilizate într-o varietate de forme ele dau eficienţă actului de evaluare prin compensarea dezavantajelor unor metode cu avantajele ce decurg din aplicarea altora.

Bibliografie:
1. Ghidul programului de informare/formare a institutorilor/învăţătorilor, Bucureşti, 2003;
2. M.E.N. Serviciul Naţional de Evaluare şi Examinare, Ghid de evaluare pentru învăţământul primar, Bucureşti, 1999,
3. Cucoş Constantin – Pedagogie şcolară, ed. Polirom, Iaşi, 2002,
4. Învăţământul primar – nr. 4, 2003, ed. Miniped, Bucureşti