Metode de evaluare aplicabile în grădinița de copii
Activităţile de evaluare trebuie proiectate din perspectiva nevoilor de formare ale celui educat. Este necesar ca evaluarea să fie centrată pe aspectele ei formative, astfel încât să cultive şi să susţină interesul elevilor pentru studiu, să-i îndrume în activitatea de învăţare.
Profesorul trebuie să stăpânească toate metodele şi instrumentele de evaluare, şi să le aplice în funcţie de particularităţile clasei de elevi. Utilizarea eficientă a strategiilor, metodelor şi instrumentelor de evaluare va pune în valoare aspectul creativităţii, al gândirii critice, al manifestării individuale, proprii fiecărui elev, rezultatul final vizat fiind formarea, la nivelul individului, a culturii generale, formarea de abilităţi, atitudini, competenţe, priceperi şi deprinderi necesare integrării sociale a acestuia.
Metodele de evaluare au frecvenţe de utilizare variabile; aceasta nu presupune faptul că cele care se întâlnesc mai des în programul şcolar sunt şi cele mai folositoare motivării şi susţinerii învăţării educaţilor. Se pune aşadar problema modului în care cadrele didactice aleg una sau alta dintre metodele/tehnicile de evaluare.
Procesul de evaluare necesită demersuri şi atitudini metodologice concretizate în: parcurgerea unor etape definite, înregistrarea exactă şi conservarea datelor, utilizarea de instrumente diverse (fişe, rapoarte, documente rubricate etc.), asigurarea validităţii, a relevanţei, a fidelităţii demersului evaluativ.
În efortul de determinare a calităţii rezultatelor şcolare şi a progresului şcolar, cadrele didactice au la dispoziţie un arsenal de metode şi instrumente de evaluare.
Metoda de evaluare este o cale prin intermediul căreia cadrul didactic „oferă elevilor posibilitatea de a demonstra nivelul de stăpânire a cunoştinţelor, de formare a diferitelor capacităţi testate prin utilizarea unei diversităţi de instrumente adecvate scopului urmărit”.
Instrumentul de evaluare reprezintă un element constitutiv al metodei, prin intermediul căruia elevul ia la cunoştinţă sarcina de evaluare. El este cel „care pune în valoare atât obiectivele de evaluare, cât şi demersul iniţiat pentru a atinge scopul propus”.
Metoda de evaluare orală
Este una dintre cele mai răspândite şi se poate aplica individual sau pe grupe de elevi. Principalul avantaj al acestei metode îl constituie posibilitatea dialogului profesor-elev, în cadrul căruia profesorul îşi poate da seama nu doar „ce ştie” elevul, ci şi cum gândeşte el, cum se exprimă, cum face faţă unor situaţii problematice diferite de cele întâlnite pe parcursul instruirii. Cu prilejul examinării orale, profesorul îi poate cere elevului să-şi motiveze răspunsul la o anumită întrebare şi să-l argumenteze, după cum tot el îl poate ajuta cu întrebări suplimentare atunci când se află în impas.
Metoda de evaluare practică
Le permite profesorilor să constate la ce nivel şi-au format şi dezvoltat elevii anumite deprinderi practice, capacitatea de „a face” (nu doar de „a şti”). Şi această metodă se realizează printr-o mare varietate de forme, în funcţie de specificul obiectului de studiu de la probele susţinute de elevi la educaţia fizică, unde există baremuri precise, la lucrările din laboratoare şi ateliere unde elevii pot face dovada capacităţii de a utiliza cunoştinţe asimilate prin diverse tehnici de lucru: montări şi demontări, executări de piese sau lucrări, efectuarea unor experienţe.
Evaluarea cu ajutorul calculatorului
Spre deosebire de metodele de evaluare tradiţionale, evaluarea cu ajutorul calculatorului este debarasată de orice elemente de subiectivism, ca şi de emoţiile care-i însoţesc pe cei mai mulţi dintre elevi la verificările curente şi la examene.
Alte metode de evaluare
În practica şcolară sunt folosite şi alte metode de evaluare a nivelului de pregătire al elevilor, atât pe parcursul instruirii cât şi la sfârşitul ei. Menţionăm câteva, întâlnite mai des, în activitatea profesorilor:
• observarea;
• referatul;
• eseul;
• fişa de evaluare;
• chestionarul;
• proiectul;
• portofoliul;
• disertaţia/lucrarea de diplomă.
Multe dintre ele, cum este cazul eseului, referatului, fişei de evaluare, chestionarului, proiectului şi disertaţiei/lucrării de diplomă, pot fi incluse în categoria metodelor de evaluare scrisă.
OBSERVAREA (înţeleasă aici ca metodă de cunoaştere a elevului sub diverse aspecte) poate fi folosită şi ca metodă de evaluare, cu condiţia să respecte aceleaşi cerinţe psihopedagogice, ca şi în cazul unei cercetări (investigaţii) pe o temă dată: să aibă obiective clare și să se efectueze sistemtic, pe o perioada mai îndelungată.
FIŞA DE EVALUARE este un formular de dimensiunea unei coli de hârtie A4 sau A5 (în funcţie de numărul şi complexitatea sarcinilor de îndeplinit), pe care sunt formulate diverse exerciţii şi probleme ce urmează a fi rezolvate de elevi în timpul lecţiei, de regulă după predarea de către profesor a unei secvenţe de conţinut şi învăţarea acesteia, în clasă, de către elevi.
CHESTIONARUL, folosit pe scară largă în anchetele de teren de către sociologi, precum şi ca metodă de cercetare psihopedagogică, poate fi folosit şi ca instrument de evaluare, mai ales atunci când profesorul doreşte să obţină informaţii despre felul în care elevii percep disciplina predată sau stilul lui de predare şi de evaluare.
PORTOFOLIUL, este o metodă de evaluare mai veche, folosită, îndeosebi, în învăţământul primar, unde învăţătorii le cereau elevilor să realizeze o seamă de lucrări, pe parcursul instruirii, care constituiau un fel de carte de vizită a lor.
Problematica modalităţilor de evaluare rămâne deschisă, putând fi continuu îmbunătăţită şi diversificată. Scopul comun, de care trebuie să se ţină cont, este cel de dezvoltare a capacităţii de autoevaluare la elevi, concomitent cu schimbarea viziunii asupra rolului evaluării, cel de ameliorare şi corectare mai mult decât de sancţionare.
Bibliografie:
Bîrzea C. – Arta și știința educației, Editura Didactică și Pedagogică R.A, București, 1995;
Cucoș C. – Pedagogie (Ediția a II-a revizuită), Editura Polirom, Iași, 2002;
Piaget Jean – Psihologie și pedagogie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1972.
Sime Gabriela-Adriana / Grădinița cu Program Prelungit ,,Floare de Colț” Beiuș
30
aug.