Specificul evaluării în alternativa educațională Step by Step
Evaluarea în educaţie are drept scop aprecierea efectelor unui demers pedagogic, în mod obiectiv şi prin mijloace ştiinţifice. Evaluarea controlează şi condiţionează dinamica clasei, încât putem spune că nu există învăţare eficientă fără evaluare.
Didactica modernă, studiile şi cercetările realizate în domeniul evaluării, precum şi practica educaţională punctează că strategiile tradiţionale de evaluare au un caracter limitat, iar aprecierea rezultatelor şcolare este utilizată adesea ca “mijloc de constrângere” a elevilor, pentru a desfăşura o activitate de învăţare sistematică. Accentul se pune, de cele mai multe ori, pe volumul cunoştinţelor asimilate şi rareori pe capacităţi, aptitudini, competenţe, descurajând formarea şi dezvoltarea la elevi a unor abilităţi şi aptitudini creative.
În practica şcolară s-au îmbunătăţit metodele şi tehnicile de evaluare în scopul realizării unor corelaţii eficiente între predare – învăţare – evaluare şi pentru a atinge dezideratele propuse pentru formarea personalităţii autonome, libere şi creatoare. Este recunoscut faptul că metodele complementare de evaluare reprezintă o alternativă la formulele tradiţionale. Alternativele oferite constituie opţiuni metodologice şi instrumentale care îmbogăţesc practica evaluativă evitând rutina şi monotonia.
Valenţele formative le recomandă susţinut în acest sens. Este cazul, în special, al investigaţiei, al proiectului şi al portofoliului, al hărţilor conceptuale care în afara faptului că reprezintă importante instrumente de evaluare, constituie în primul rând sarcini de lucru a căror rezolvare stimulează învăţarea de tip euristic. Strategiile alternative pot include lucrări scrise şi revizuite, analize orale referitoare la evenimente cotidiene, cooperarea cu alţii în rezolvarea unor sarcini de învăţare, în organizarea unei cercetări. Asemenea sarcini solicită elevul să sintetizeze informaţia asimilată şi să creeze răspunsuri elaborate, complete.
Evaluarea este o componentă în procesul de predare / învăţare şi există şi în alternativa Step by Step , păstrând caracteristicile alternativei, adică individualizarea ca rezultantă a respectării predării după nevoile copilului.
„Didactica modernă concepe evaluarea ca o autentică modalitate de transmitere şi însuşire de cunoştinţe şi de formare de abilităţi, capacităţi, competenţe, comportamente etc. Ea nu presupune realizarea doar a unor activităţi descriptive şi estimative, ci şi de activităţi care vizează exersarea de către elevi a capacităţilor şi competenţelor lor intelectuale şi practic- acţionale.”
Alternativa educațională Step by Step ia în considerare faptul că persoane diferite se dezvoltă în ritmuri diferite și că există perioade critice individualizate de dezvoltare. Copilul învață prin descoperire și interacțiune cu mediul, educația și învățarea fiind individualizate, se îndreaptă spre cunoașterea lumii înconjurătoare pe căi persoanale. Evaluarea este foarte bine acceptată de copii, nu există stresul notelor, nu cauzează complexe, fiind un mijloc de adunare a informației, ulterior folosită pentru a aprecia progresul elevului eventual pentru a vedea mai clar unde trebuie ajutat copilul pentru a progresa, pentru a ajunge la competențele vizate de curriculum şi pentru a eficientiza învățarea.
Scopul principal al evaluării în sistemul Step by Step este să urmărească progresul copilului și să stabilească exact la ce nivel de dezvoltare se află fiecare elev în parte, să permită elevilor să se autoevalueze și să-și autoregleze viitoarele acțiuni în vederea optimizării propriilor experiențe de învățare. Implicarea părinților în procesul evaluării nu trebuie limitată la primirea unui formular care să-i informeze asupra rezultatelor copiilor pe o anumită perioadă de timp, ei vor primi săptămânal fișele individuale ale copiilor și caietele acestora, însoțite de o scrisoare în care învățătorul explică natura muncii efectuate de copil și rostul setului de lucrări. Lucrările vor fi înapoiate cu o scrisoare de răspuns / chestionar, în care părinții își exprimă observațiile și părerile privitoare la activitatea copiilor.
În clasele orientate spre necesitățile copilului, autoevaluarea este un aspect important. Pentru a stimula tendința spre autoevaluare elevii trebuie încurajați să își stabilească propriile obiective, sunt lăsați să mediteze la ceea ce au învățat, li se pun diferite întrebări, astfel încât ei devin conștienți de realizările lor, știu ce așteptări au de la ei învățătorii și părinții și găsesc modalități individuale de optimizare a învățării.
Procedurile alternative de evaluare fac posibilă aprecierea competenţelor achiziţionate de elevi prin parcurgerea unei învăţări contextualizate, situând evaluarea într-un context semnificativ de comunicare interpersonală, de cercetare şi rezolvare de probleme. Pentru a optimiza experiențele de învățare este necesară o evaluare optimizantă, care să utilizeze metode de evaluare diverse, prin care să se evidențieze nu doar cunoștințele teoretice, ci și capacitatea elevilor de a aplica în practică aceste cunoștințe acumulate pe o anumită perioadă de timp.
Bibliografie:
1. Ionescu, Miron, 2003, Instrucţie şi educaţie. Paradigme, strategii, orientări, modele, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca.
2. Burke-Walsh, Kate, 1998, Predarea orientată după necesităţile copilului de 6-7 ani, CEDP, Bucureşti.
Semerian Claudia Gabriela / Școala Gimnazială ”Aron Cotruș” Arad
30
aug.