Porumb Mariana Alina

Evaluarea in invatamantul preuniversitar

Evaluarea merită un loc important în învătământ, din care face parte integrată. Ea are întotdeauna un raport direct sau indirect cu progresul. (D. Ausbel). Luând în considerare studiile lui D. Ausbel,se poate afirma cu certitudine că evaluarea este o componentă importantă a procesului de învătământ,ce permite luarea în cunostintă de cauză a unor decizii de reglare,ameliorare si perfectionare a activitătii elevului. După D. Ausbel ea este punctul final într-o succesiune de evenimente: stabilirea scopurilor, prin prisma comportamentelor dezirabile, proiectarea si executarea programului,măsurarea rezultatelor,aprecierea lor.
Orice sistem de învățământ de calitate are evaluări inițiale. Acestea sunt administrate la începului anului școlar, cu scop diagnostic. Așa cum doctorul nu prescrie medicamente pacienților fără să îi consulte în prealabil, la fel nici profesorul nu ar trebui să înceapă să predea la începutul anului școlar înainte de a înțelege bine nevoile educaționale ale elevilor săi. Poate unii elevi știu deja ce urmează să li se predea (și atunci se vor plictisi și riscă să nu își atingă potențialul). Sau alți elevi sunt mult sub nivelul așteptat, și atunci profesorul trebuie să adapteze metodele, strategiile și conținutul lecțiilor pentru a-i putea ajuta să facă față cerințelor.
Evaluările inițiale ar trebui să fie corelate cu evaluările finale care ar trebui administrate la sfârșitul anului școlar. Din cauză că aceste evaluări se administrează după o perioadă mai lungă de predare (care însumează mai multe unități de studiu) se mai numesc sumative. Dacă evaluările inițiale și cele finale sunt corelate, ele nu se notează. Rolul acestor evaluări este de a măsura evoluția performanței elevilor față de anumite criterii (ex. învățarea regulilor ortografiei limbii române), și/sau de a clasifica elevii în funcție de performanța lor în comparație cu un eșantion reprezentativ la nivel național .
Mai precis, rolul lor este de a oferi o caracterizare a performanței elevului la un moment dat, dar și a evoluției acestuia. Acest lucru se poate face prin administrarea unui eșantion relevant și reprezentativ (dar limitat) de itemi, ceea ce înseamnă că rezultatele trebuie tratate cu precauție, din cauză că au reprezentativitate limitată . Aceste evaluări sunt orientative, deoarece iau ”temperatura” elevului la un moment dat, la anumite subiecte.
În plus, trebuie să avem în vedere că există mai mulți factori care afectează performanța elevului la teste, cum ar fi factori ce țin de elev (ex. dispoziția în ziua testării) sau de test (ex. felul în care răspund anumiți elevi la anumiți itemi). De aceea este foarte important să înțelegem că toate aceste teste au o marjă de eroare și nu există teste obiective, ci mai mult sau mai puțin subiective. Erorile de măsurare se pot observa chiar și atunci când se administrează unui elev același test în zile diferite. În mod normal, pentru a avea o percepție cât mai corectă a performanței elevului, se folosesc mai multe teste care măsoară același construct.
Pe lângă evaluările inițiale și finale, mai există evaluări de etapă. Aceste evaluări sunt intermediare (se administrează într-o perioadă de timp cuprinsă între evaluările inițiale și cele finale) și se notează. Rolul notelor (sau al calificativelor) este important din cel puțin doua motive. În primul rând, chiar dacă nu ne place ideea, au rol de a motiva elevul să învețe. Chiar dacă am vrea ca toți elevii să învețe cu pasiune tot ce li se predă la școală, realitatea este foarte diferită, iar notele contribuie la motivarea extrinsecă a acestora. Faptul că unii elevi se simt stresați de către unii profesori din cauza notelor nu justifică eliminarea lor. Cel mult, se poate lua în discuție la nivel local organizarea unor cursuri de pregătire suplimentară a profesorilor care abuzează de note și nu le folosesc în mod corespunzător. Însă la fel se poate spune că unii elevi (poate mai puțin vocali) simt că notele bune pe care le primesc reprezintă o formă de apreciere pentru munca pe care au depus-o.

Evaluările de etapă măsoară performanța elevilor față de anumite criterii care corespund programei școlare și conținutului predat de profesor la clasă pe termen scurt (ex. extemporal/lucrare de control) sau mai lung (ex. teze).
O formă aparte de evaluări de etapă o reprezintă evaluările formative. La fel ca în cazul extemporalelor și al tezelor, acestea sunt dezvoltate de obicei de profesori. Spre deosebire de extemporale și teze, evaluările formative nu sunt notate. Scopul lor este de auto-reglare a predării, de a-l ajuta pe profesor să revină peste un conținut care se pare că nu a fost însușit corespunzător de către elevi. Scopul lor este să ajute profesorul și elevul să răspundă la întrebarea ”Ce putem face să ne îmbunătățim performanța / să progresăm?” Profesorul și elevul sunt o echipă (știu, pentru mulți asta sună foarte ciudat), o echipă care lucrează împreună către atingerea unor scopuri stabilite anterior (pe baza informațiilor furnizate de evaluarea inițială).
Există o varietate mare de modalități prin care elevii pot fi evaluați formativ pe termen scurt (ex. răspunsuri orale spontane, bilețele ”de ieșire”, o lucrare de control neanunțată etc.), dar evaluările formative pot fi administrate și după o perioadă mai lungă de timp. În acest context, evaluările inițiale și finale, precum și cele de la finalul clasei a 2-a, a 4-a, și a 6-a au scop formativ.
E important de reținut că în pedagogia internațională se pune tot mai mult accentul pe dezvoltarea de instrumente de evaluare formativă standardizate, pentru a măsura progresul elevilor cu instrumente paralele pe anumite competențe. Din păcate în România suntem încă foarte departe de acest subiect, atât timp cât confundăm rolul tezelor cu cel al evaluărilor inițiale și finale, sau ne întrebăm dacă evaluările standardizate trebuie notate.


Bibliografie:
CERGHIT, I, Metode de învăţământ, ediţia a IV-a, revăzută şi adăugită, Iaşi, Editura Polirom, 2006;
CUCOŞ, C., Pedagogie, Iaşi, Polirom, 2000;
ILIE, Marian D., Elemente de pedagogie generală, teoria curriculum-ului şi teoria instruirii, Timişoara, Editura Mirton, 2005;
MANOLESCU, M., Evaluarea şcolară. Metode, tehnici, instrumente, Bucureşti, Editura Meteor Press, 2006;
MOGONEA, Florentin Remus, Pedagogie pentru viitorii profesori, Craiova, Editura Universitaria, 2010.