Popescu Cristina-Monica / Școala Gimnazială Godinești

TEHNICI ALTERNATIVE DE EVALUARE ÎN ACTUL DIDACTIC


Evaluarea este actul didactic complex integrat întregului proces de predare-învățare, care asigură evidențierea cantității cunoștințelor dobândite şi valoarea, nivelul, performanțele şi eficiența acestora la un moment dat (în mod curent, periodic, final). Oferă soluții de perfecționare a actului de predare–învățare. Presupune două momente distincte: măsurarea şi aprecierea rezultatelor școlare. Evaluarea este actul didactic care determină promovarea sau nepromovarea elevilor dintr-o etapă de învățare în alta. Din partea profesorilor examinatori se cer următoarele calități: pricepere, corectitudine, obiectivitate si responsabilitate.
A evalua rezultatele școlare înseamnă a determina măsura în care obiectivele programei de instruire au fost atinse, precum şi eficienţa metodei de predare-învățare folosite. Prin activitatea de evaluare se desemnează acțiunea de măsurare şi apreciere a rezultatelor școlare. Prin rezultate școlare se desemnează: cunoștințe, abilitați, dezvoltarea proceselor intelectuale etc.
Știința care se ocupa cu studiul examenelor, concursurilor şi notării, a formelor procedeelor şi mijloacelor care asigură aprecierea justă şi obiectivă a celor examinați se numește docimologia.
Scopul evaluării este de a perfecționa procesul educațional.
Componente ale evaluării: controlul (verificarea), aprecierea, notarea.
Măsurarea si aprecierea rezultatelor școlare nu se face în sine și pentru sine, ci prin raportare la obiectivele (competențele), conținuturile, metodele si mijloacele de învățare folosite.
În cadrul actului de evaluare a rezultatelor școlare un aspect necesar şi obligatoriu îl reprezintă notarea. Ea se realizează fie prin cifre, fie prin scoruri sau calificative. Marea majoritate a profesorilor notează după tehnica impulsiei globale, ceea ce presupune o buna doza de aproximare.
Exista patru tipuri de tehnici de apreciere:
a. tehnica impulsiei globale (cea mai subiectivă);
b. scările de specimen (se aleg diferite modele reprezentative ale diferitelor niveluri de calitate, de la slab la excelent; notarea de face prin compararea lucrărilor elevului cu unul din aceste modele);
c. metode analitice (mai mulți profesori acorda un număr de puncte pentru fiecare din calitățile alese spre examinare);
d. metoda determinării frecvențelor (consta în stabilirea tipurilor de greșeli după un studiu diagnostic prealabil, se numără greșelile existente, iar nota reprezintă procentul de greșeli).
Nota reprezintă singurul mijloc de informare asupra rezultatelor elevilor; caracterul abstract al notei nu permite relevarea în orice moment a detaliilor semnificative care au dus la obținerea acelui rezultat (efort, conștiinciozitate, inteligenta, hazard).
Didactica tradiționala stabilește la baza evaluării numai indicatori de ordin cognitiv (cât știe elevul). Pedagogia contemporană consideră acești indicatori ca fiind insuficienți: evaluarea trebuie sa se extindă şi asupra altor indicatori, fie tot de ordin cognitiv (ca de exemplu capacitatea de aplicare a cunoștințelor în practică sau nivelul dezvoltării intelectuale), fie privind personalitatea elevului si conduita sa (ca de exemplu aptitudinile, interesele, valorile, convingerile, atitudinile).
Pentru măsurarea tuturor acestor indicatori sunt recomandate o serie de metode speciale, precum: observarea, convorbirea, chestionarul de personalitate, testul de personalitate.
Pedagogia contemporană atrage, de asemenea, atenția asupra necesitații nuanțării mai bogate şi a folosirii mai flexibile a tehnicilor de evaluare existente. Schema tradiționala a tehnicilor de evaluare este considerata prea săraca, așa că s-au experimentat si s-au produs metode noi precum testul docimologic.
Instrumente de evaluare:
a. tradiționale: probe scrise, probe orale, probe practice.
b. alternative (moderne): observarea sistematica a elevului, investigația, proiectul, portofoliul, tema de lucru în clasă, evaluarea cu ajutorul calculatorului, autoevaluarea.
Investigația:
– deși sarcina poate fi scurtă, timpul este relativ lung;
– începe, se desfășoară şi se termină în clasa;
– poate fi individuală sau de grup;
– pot fi urmărite următoarele caracteristici ale elevilor:
• creativitatea şi inițiativa;
• participarea în cadrul grupului;
• cooperare şi preluare a conducerii;
• flexibilitate şi deschidere către idei noi.
Proiectul:
– activitate mai amplă decât investigația care începe în clasa prin definirea și înțelegerea sarcinii, se continua acasă (timp mai lung în care elevul se consultă cu profesorul) și se încheie tot în clasă prin prezentarea în fața colegilor.
Portofoliul:
– este o metoda flexibilă, complexă, include rezultatele procesului de evaluare a performanței școlare a elevilor, obținute prin alte metode de evaluare (probe scrise, orale, practice, proiecte, autoevaluări);
– portofoliul stimulează creativitatea, ingeniozitatea, implicarea personală a elevului în activitatea de învățare;
– poate reprezenta o alternativa viabila de înlocuire a tezelor.
Așadar, evaluarea rezultatelor muncii școlare evidențiază valoarea, nivelul, performanțele și eficiența eforturilor depuse de toți factorii educaționali și randamentul muncii de învățare. Randamentul muncii școlare e evidențiat de rezultatele calitative la învățare ale elevilor.



BIBLIOGRAFIE:
1. https://www.academia.edu/.
2. RUSU LUCIAN ”Metode și tehnici de apreciere și evaluare a elevilor”.