Pințea Simona Rozica / Grădinița cu P. P. Albinița Nr. 1 Zărnești, Județul Brașov

Evaluarea în învățământul preuniversitar între modern și tradițional

Vârsta simbolică, vârsta de aur a copilăriei, vârsta micului faur, toate acestea sunt etichete sugestive, atașate în literatura de specialitate perioadei preșcolare. Este vârsta unor achiziții psiho-comportamentale, fundamentale, a căror calitatea va influența în mare măsură nivelul de adaptare și integrare a copilului în etapele următoare ale evoluției și dezvoltării lui.
Modernizarea procesului de învățământ din grădinița implică mai multe componente: proiectarea didactică, tehnici și instrumente de cunoaștere și evaluarea preșcolarilor, parteneriate educaționale, activități extracurriculare, o metodologie didactică activă. Pentru creșterea calității procesului instructiv–educativ din grădiniță urmărim perfecționarea metodelor tradiționale, dar și introducerea unor metode și procedee educative moderne.
Metodele implică mult tact pedagogic din partea educatoarelor deoarece stilul didactic trebuie adaptat în funcție de personalitatea copiilor. Regândirea educației formale duce la schimbarea relației cu copiii promovând un dialog reciproc, constructiv. Proiectarea unui demers didactic, diferit de cel tradițional dă posibilitatea fiecărei educatoare să-și valorifice propria experientă prin utilizarea unor metode moderne într-o abordare interdisciplinară.
Dacă până acum educatoarea conducea activitatea în stil tradițional, acum aplicând metode moderne interactive de grup, rolul educatoarei se schimbă. Ea devine coechipier, îi orientează pe copii să-și caute informațiile de care au nevoie, îi învață să dialogheze cu colegii, să aibă inițiativă și rapiditate în gândire și acțiune, le stârnește interesul pentru competiții și nu în ultimul rând, îi consiliază. Din perspectiva abordării curriculare și sistemice a procesului de învătământ, evaluarea face parte integrantă dintr-un tot, nu trebuie tratată izolat, ci în strânsă corelație cu celelalte activități prin care se realizează procesul de învătământ, cu predarea si învățarea. Pe de alta parte, metodele, tehnicile și instrumentele de evaluare nu pot fi disociate de celelalte variabile ale evaluării: obiectul evaluării (ce se evaluează), criteriile/ obiectivele educaționale, strategiile evaluative. Toate acestea sunt ca elementele unui puzzle: pentru a-i înțelege sensul, trebuie să-i ordonezi părțile. Din perspectiva acestor idei, evaluarea preșcolară trebuie să devină dinamică, centrată pe procesele mentale ale preșcolarilor, să favorizeze autoreglarea, autoreflecția, să înlocuiască acea concepție statică, bazată pe control, examinare, sancțiune. În acest fel se poate ajunge la ,,Învățarea asistată de evaluare”. Metodele de evaluare reprezintă o colectie de strategii și activități create să îndeplinească seturile de obiective de la începutul procesului de învățare.
Evaluarea tradițională-are acelaș scop ca evaluarea modernă și anume, îmbunătățirea procesului instructiv-educativ. Metodele tradiționale sunt centrate pe educator. Responsabilitatea este în mare parte a educatorului și se considerã că dacă preșcolarii ascultă atent explicațiile educatoarei, vor putea folosi informația. Dacă vor învăța pe de rost regulile, structurile, ei vor fi capabili să aplice cunoștințele pentru a produce propozitii noi. Abordarea tradițională este concentrată în principal pe reguli, gramatică și itemi.La metodele tradiționale, preșcolarii știu întotdeauna la ce să se aștepte. Ei anticipează etapele următoare.
Abilitatea de a scrie este consideratã important in predarea metodelor traditionale. Totusi, scrisul poate fi motivant (când e folosit în scop creativ) sau demotivant (când e folosit ca formă de pedeapsă). În evaluarea tradițională predomină expresiile cele mai frecvente folosite pentru denumirea activității de evaluare cum ar fi: verificare, ascultare, control, chiar dacă această activitate se desfășoară într-un context cotidian, și nu la finalul unui program de instruire, se finalizează cu clasificarea (clasamentul preșcolarilor)/(evaluare comparativă). Evaluarea tradițională este centrată pe cunoștințe, notarea este un scop în sine, un mijloc de clasificare sau de certificare, este sinonimă cu noțiunea de control al cunoștințelor, evaluatorul constată, compară si judecă. Este centrată pe preșcolari și apreciază conformitatea cunoștințelor predate.
Evaluarea modernă este asociată grijii față de măsurarea și aprecierea rezultatelor, nu este un scop în sine, un simplu control, ci se realizează în vederea adoptarii unor decizii și măsuri ameliorative, pune accent pe problemele de valoare și pe emiterea judecății de valoare. Metodele moderne, în special cele vizuale și auditive sunt foarte eficiente. Spre deosebire de metodele tradiționale, cele moderne plasează copilul în centrul procesului de învătare. Educatoarea oferă preșcolarului libertatea de a se exprima prin desen, citit și vorbit. Copilul descoperă, pune întrebări, învață de unul singur dar ghidat de educatorare. Educatorul nu mai este considerat singura sursă a preșcolarilor nu doar explică ci încurajează copilul să exploreze, să creeze, sã încerce și să descopere singur.
Procesul de învățare este mult mai interesant și se pune accentul pe comunicare și se acordă preponderență funcției educative a evaluării, încearcă să devină o interogație globală, preocupată de promovarea aspectului uman. În general acoperă atât domeniile cognitive, cât și pe cele afective și psihomotorii ale învățării, se ocupă atât de rezultatele cât și de procesele de predare și învățare pe care le implică. Tinde să informeze și personalul didactic asupra punctelor tari și punctelor slabe ale eforturilor depuse, asupra eficienței activității didactice, evaluarea devine un mijloc de comunicare de informare asupra stadiului învățării, în vederea ameliorării sau reorganizării acesteia, evaluează copiii în raport cu o normă, cu criterii dinainte formulate. Aceste criterii sunt cunoscute și de evaluator și de evaluat, solicită o diversificare a tehnicilor de evaluare, a metodelor. Evaluarea modernă vizează deschiderea evaluării spre mai multe perspective ale spatiului școlar (competențe relaționale, comunicare profesor-elev; disponibilități de integrare socială). Copilul devine partener cu drepturi egale, într-o relație educațională care are la bază „un contract pedagogic” care oferă transparență și rigoare metodologică și caută să aprecieze eficacitatea ansamblului de procese care trebuie să conducă la învățare.
Educatoarea își pune amprenta asupra tuturor operațiilor evaluării prin propria personalitate, prin elaborarea instrumentelor de evaluare, prin capacitatea de a discerne esențialul și de a înțelege subiecții evaluați. Obiectivitatea, corectitudinea, completitudinea evaluării depind de competența și formarea profesionalã. De fapt, rezultatele obținute nu sunt cele redate în grafice sau cuprinse în scheme, ele se manifestă în viața de zi cu zi a copilului, în comportamentul, atitudinea, relațile sale cu cei din jur și cu mediul înconjurător, experiențele acumulate oferindu-i acestuia satisfacția de „a fi învingător”.

BIBLIOGRAFIE:
Gh. Tomsa (coord.), Psihopedagogie preșcolară și școlară, supliment al revistei învățământul Preșcolar, București, 2005.
V. Preda, Metoda proiectelor la vârstele timpuri, Ed. Miniped, Bucuresti, 2005.
V. Preda, Educație pentru știintă, Ed. Prodidact, Bucuresti, 2000.