PASAT MIHAELA / Școala Gimnazială «Mihail Armencea» Adjud, jud. Vrancea

Eficientizarea parcursului educațional prin consiliere și orientare
Cadrul legislativ actual

Consilierea şcolară constituie un instrument psiho-pedagogic, dar şi socio-economic foarte important al societăţii moderne. Serviciile de orientare și consiliere a carierei elevilor sunt furnizate actualmente atât în interiorul, cât și în afara sistemului de învățământ.
1. În interiorul sistemului de învățământ
a) prin intermediul Centrelor Județene de Resurse și Asistență Psihopedagogică (CJRAE).
Acestea dezvoltă servicii de asistență psihopedagogică și orientare școlară și profesională, furnizate prin centrele judetene și prin cabinetele școlare de asistență psihopedagogică. CJAP funcționează la sediul CJRAE, iar cabinetele școlare de asistență psihopedagogică funcționează în școli cu minim 800 de elevi sau 400 de preșcolari sau în grupuri de școli/grădinițe; specialiștii se numesc profesori consilieri școlari prin care se înţelege: profesor psihopedagog/psihopedagogie specială, profesor psiholog, profesor sociolog, profesor pedagog cu specializări conform centralizatorului aprobat prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului.
Activitatea profesorilor consilieri școlari, deși se desfășoară pe mai multe direcții, la o analiză mai atentă, se poate spune că, de fapt, întreaga sa activitate poate fi subordonată orientării și consilierii carierei elevilor. Într-un anume sens, în țara noastră se poate spune că funcția de profesor consilier școlar este parțial sinonimă cu cea de psiholog școlar.
b) prin intermediul orelor de Consiliere și orientare profesională (orele de dirigenţie) care, pe lângă aspectele organizatoric-administrative, sunt principalul instrument de consiliere a carierei. Aceste ore sunt realizate de profesorul diriginte.
Profesorul diriginte detine rolul privilegiat în procesul de informare și orientare în carieră deoarece el este îndrumătorul activității de orientare la clasa de elevi pe care o coordonează. De asemenea, îndeplinește un rol coordonator față de profesorii care predau la respectiva clasă, în sensul cunoașterii, educării, informării și îndrumării elevilor în plan școlar și profesional. Desigur, în raport cu ceilalți profesori, dirigintele are anumite sarcini suplimentare. Activitatea dirigintelui se încheie cu formularea a unei recomandări de orientare în fișa psihopedagogică a fiecărui elev. Este de dorit ca această recomandare să fie un rezultat al interacțiunilor dintre posibilitatile, aspirațiile elevului, dorințele familiei și oferta educațională și socio-economică. Precizăm că recomandarea are un caracter sugestiv, nu unul persuasiv; decizia de carieră aparține în totalitate elevului, sprijit de familia sa.
c) prin discipline opționale incluse în aria ”Consiliere și orientare”, asigurate de către un cadru didactic care poate avea sau nu o pregătire psihologică.
d) consilierea asigurată de fiecare disciplină de studiu (din cadrul celorlalte 6 arii curriculare din învăţământul românesc: Limbă și Comunicare, Om și Societate, Matematică și Științe, Arte, Tehnologii, Educație fizică și Sport), redusă însă și preponderent centrată pe informare.
Aceste ore sunt desfăşurare de profesori ce predau diferite discipline şcolare. Proiectul militează pentru ideea că este indicat ca profesorii să integreze sau să accentueze, în cadrul predării diferitelor discipline școlare, dimensiunea de orientare a carierei, venind astfel în sprijinul elevilor, dar și al profesorului diriginte și al profesorului consilier școlar. Aceasta deoarece, desi lucrează cu clase întregi, profesorul care predă o anumită disciplină poate să diferențieze elevii în funcție de performanțele lor, de abilitățile și preferințele lor, observându-i pe o perioadă îndelungată de timp.
Din păcate, profesorii sunt percepuţi de elevi mai mult prin prisma rolului lor de evaluatori şi nu de formatori. De aceea considerăm că este necesară dezvoltarea componentei de formare – dezvoltare – consiliere a procesului instructiv – educativ. Fiecare disciplină de învăţământ oferă o imagine mai mult sau mai puţin edificatoare pentru domeniul respectiv de activitate. Acesta este considerat, de fapt, primul nivel de orientare și consiliere a carierei elevilor existent într-o școală.
Prin rezultatele obținute, elevii răspund la stimulii oferiţi de diferite discipline în funcţie de interesele și aptitudinile lor. Alături de rezultatele obţinute, satisfacţia trăită şi conştientizată de elevi la unele materii reprezintă un indicator valoros pentru orientarea școlară și profesională a elevilor. Desigur, o contribuție importantă o au cercurile pe discipline, participarea la olimpiade și concursuri școlare. În acest fel profesorii de la disciplinele respective, împreună cu părinții, pot sprijini elevii în orientarea lor către anumite domenii de activitate.
e) la nivel extracurricular, prin activități, programe și proiecte educaționale derulate sub coordonarea consilierului educativ, un cadrul didactic desemnat de conducerea unității școlare să îndeplinească acest rol, pentru unul sau mai mulți ani școlari.
În concluzie, rolul şcolii este determinant în orientarea și consilierea carierei elevilor. Este necesar ca acest rol să nu se limiteze doar la orele de dirigenţie, ci să se manifeste în mod constant şi sistematic prin toate tipurile de activităţi din şcoală, fie că sunt curriculare sau extracurriculare și extrașcolare. În acest sens, putem vorbi de o circularitate în activitatea de orientare a carierei elevilor, în care disciplinele de învățământ reprezintă atât un punct de plecare, cât și un punct final: discipline de învăţământ → cercuri pe discipline/olimpiade/concursuri → ora de dirigenţie → consiliere → testare psihologică → discipline de învăţământ.
2. ATITUDINI ȘI ABILITĂȚI ÎN CONSILIEREA CARIEREI
2.1. Abilitățile de consiliere
O distincție interesantã este cea între a deține abilitãți de consiliere și a fi consilier. Abilitãțile de consiliere pot fi deținute de oricine, dar nu în mod obligatoriu: o sorã medicalã, un cadru didactic, un manager, o mamã, un coleg etc. Printre abilitățile necesare în consiliere, dar utile și în activitatea didactică, se numără: – ascultarea activă; – adresarea întrebărilor; – furnizare de feedback; – parafrazarea; – sumarizarea.
a) Ascultarea activă
Considetară, probabil, cea mai importantã capacitate de comunicare, ascultarea activă este un proces psihologic care permite atribuirea unui sens celor auzite, dar nu se rezumă la a auzi pentru că aceasta ar însemna o ascultare pasivã; ascultare activã necesită atenție și concentrare depășind cu mult simpla receptare și interpretare a semnalelor sonore. Abilitatea de a asculta cu atenție poate fi dezvoltatã și exersatã în mod conștient în orice situație, indiferent dacã este vorba de o întâlnire de afaceri, o activitate didactică, o convorbire telefonicã sau o simplă conversație cotidiană. Existã anumite tehnici cu ajutorul căroara putem să ne dezvoltăm capacitatea nostră de ascultare activă.
Exemple în acest sens:
– Să acordăm celorlalți timpul necesar să se exprime; chiar dacă timpul de multe ori reprezintã un factor de stres, este bine să descoperim un echilibru și să nu grăbim interlocutorul.
– Să nu întrerupem interlocutorul pentru cã aceasta ar putea crea confuzii, fie părem nepoliticoși, fie creăm impresia cã dorim sã rãspundem în locul lui.
– Să ne concentrăm atenția pe ceea ce ni se spune, pe limbajul nonverbal și pe tonul vocii, mai ales în situația în care oamenii sunt nesiguri sau sunt nervoși.
– Să renunțăm la a face presupuneri, să ascultăm frazele interlocutorului până la capăt; în caz contrar riscăm să creăm o barieră între noi și interlocutor.
– Să menținem contactul vizual cu interlocutorul, arătându-i astfel că îl ascultăm.
– Să folosim mijloace nonverbale, cum ar fi datul din cap sau exprimãrile ce transmit interlocutorului cã am înțeles ce dorea el sã ne spunã.
– Putem repeta un cuvânt-cheie reprezentativ pentru poziția sa, cum ar fi „erai neliniștit”, „părea dificil”; aceasta îl determină pe vorbitor sã își continue discursul aratãtându-i cã îl ascultăm cu adevãrat.
– Să verificăm gradul de înțelegere punând întrebări pentru a ne asigura cã am înțeles ceea ce s-a discutat.
– Să adresăm întrebări de clarificare.
– Să rezumăm cele discutate .
b) Adresarea întrebãrilor Întrebãrile reprezintã o parte importantã din procesul de comunicare didactică eficace.
Câteva aspecte pe care trebuie sã le luãm în considerare când punem întrebãri sunt urmãtoarele:
– Cum m-aș simiți dacã mi s-ar pune aceastã întrebare?
– Ce efect poate avea aceastã întrebare ?
– Este nevoie sã pun aceastã întrebare?
– Ce fel de întrebare sã pun?
– Utilizarea tonului corespunzãtor.
– Observarea ascultãtorului și verificarea gradului de înțelegere a acestuia,
– Evitarea jargonului.
Întrebãri pe care ar trebui sã ni le punem despre întrebãrile noastre…
– Încerc sã clarific un anumit aspect?
– Încerc sã strâng anumite informații?
– Sunt doar curios?
– Întrebarea mea ajutã elevul în vreun fel?
– Încerc sã evit ceva prin aceastã întrebare? Câteva reguli privind adresarea întrebãrilor
– Folosiți întrebãri deschise atunci când este posibil.
– Evitați întrebãrile închise exceptând situațiile în care îi cereți elevului sã vã ofere informații specifice.
– Folosiți întrebãrile cu economie.
– Aveți în vedere cã anumite întrebãri pot fi considerate ca dezaprobatoare sau critice.
– Verificați (intern) scopul întrebãrii înainte de a o adresa.
– Atenție la tonul vocii și la viteza cu care puneți întrebarea.
c) Oferirea de feedback constructiv Știm cu toții că feedback-ul este procesul prin care receptorul rãspunde celui care ascultã, însă un feedback constructiv poate fi considerat un adevărat proces de învățare care funcționează ca un real sprijin și oferă posibilitatea de a alege; altfel spus, un feedback constructiv susține dezvoltarea personală a oamenilor. Pentru a fi constructiv , un feedback nu înseamnã neapãrat unul pozitiv; chiar și un feedback negativ, dar corect formulat, poate funcționa ca un adevărat instrument de învãțare. De aceea abilitatea de a oferi feedback este deosebit de utilă în în procesul educației, dar mai ales în cel de orientare a carierei elevilor, necesitând un maximum de atenție și prudență din partea cadrelor didactice.
Cum procedăm pentru a da un feedback constructiv?
– Începem cu aspectele pozitive deoarece acestea au rol de încurajare și de sprijin pentru o eventual îmbunătățire.
– Formulăm un feedback concret deoarece aprecierile generale, de genul ”super”, ”ai fost grozav” nu sunt prea utile și nu punctează acele detalii care ar putea constitui surse de învãțare.
– Formulăm un feedback personal, adică descriem propriile pãreri, NU emitem judecãți de valoare. Un feedback se poate începe cu: mi s-a pãrut…, dupã pãrerea mea…, am observat…,simt cã…, vãd cã…, mi-a plãcut cã…
– Formulăm un feedback care oferã alternative, sugestii fără să se rezume la o simplă critică;
– Formulăm un feedback la momentul potrivit, adică dupã terminarea evenimentului. Referitor la acest aspect considerăm că este de dorit să ne asigurăm cã receptorul este pregãtit pentru a primi feedback.
Cele mai frecvente greșeli în acordarea de feedback sunt:
– utilizarea „mesajlor -tu” în loc de „mesaje-eu”;
– focalizare pe aspecte negative;
– „colecția de mostre” exprimată prin celebra expresie din limbajul comun ”s-a umplut paharul” .
d) Parafrazarea Parafrazarea reprezintă abilitatea de a prelua și retransmite cãtre interlocutor cele mai importante elemente cognitive și emoționale din discursul acestuia. Este o modalitate de reflectare asupra spuselor și sentimentelor unei persoane și un mod de a demonstra atenția pe care o oferim într-o situație de comunicare.
Prin parafrazare, conținutul celor spuse de interlocutor este redat prin cuvintele noastre, fapt care pune materialul într-o perspectivã ușor diferitã. Astfel, persoana are șansa de a auzi ceea ce a spus într-un format ușor diferit, iar acest fapt poate conduce la noi înțelesuri și la noi clarificări. Se recomandă să fie folositã în timpul pauzelor naturale dintr-o comunicare sau atunci când pare a fi momentul potrivit pentru a reitransmite mesajul primit. Prin parafrazare arătăm interlocutorului cã urmãrim cu atenție ceea ce ne spune, și cã înțelegem cu exactitate sentimentele și sensul celor spuse de acesta.
e) Sumarizarea este o modalitate de a concentra într-o manieră organizată cele mai importante aspecte ale discursului interlocutorului. Scopurile sumarizării sunt de a recapitula conţinutul unui discurs sau de încheiere a discuţiei. Sumarizarea se utilizează şi pentru stabilirea priorităţilor şi alternativelor de abordare a unei teme sau subiect sau pentru clarificarea perspectivelor clientului asupra alternativelor de abordare a acelui subiect. Sumarizarea este utilă şi ca formă de deschidere a unei noi etape a discuţiei pe tema stabilită, reamintind astfel concluziile etapelor anterioare. Sumarizarea se realizează împreună cu clientul şi se clarifică în această fază subiectele care necesită o abordare ulterioară şi cele care au fost deja identificate şi clarificate.
2.2. Atitudinile consilierului În literatura de specialitate sunt definite unele atitudini fundamentale ale consilierului, dare le se cer a fi adoptate de către cadrele didactice deoarede în absenţa lor procesul de consiliere/ instructive-educativ nu îşi atinge scopul formativ, sau chiar mai mult, poate avea consecinţe contrare.
Acestea sunt:
– acceptarea necondiţionată
– empatia
– congruenţa
– colaborarea
– responsabilitatea
Aceste atitudini se cer a fi adoptate de către toți actorii care furnizează servicii educaționale, mai ales în activitatea de orientarea a carierei elevilor. Acceptarea necondiţionată este atitudinea de recunoaştere a demnităţii şi valorii personale ale elevului, cu tot ceea ce înseamnă punctele tari și puncte slabe, atitudini, gânduri trăiri sau comportamente pozitive sau negative, fără a critica, judeca, controla şi mai ales fără a condiţiona aprecierea ”Te voi aprecia, dacă …”. Acceptarea necondiţionată nu este echivalentă cu aprobarea oricărei atitudini sau a oricărui comportament, dar nici cu neutralitate sau indiferenţă faţă de modul în care gândeşte sau mai ales simte o persoană. “Nu este nici o problemă”, “lasă, nu te mai necăji” sunt forme verbale de minimalizare sau ignorare a tensiunilor clientului. Non-acceptarea înseamnă:
– A da sfaturi, soluţii: “De ce nu faci aşa…”
– A evalua, a învinovăţi: “Aici greşeşti cu siguranţă…”
– A interpreta, a analiza: “Ceea ce ai tu nevoie este…”
– A eticheta “Eşti prost pentru că ai făcut…”
– A comanda, a fi directiv: “Trebuie să…”
– A fi de acord, a lăuda: “Ai dreptate 100%.”
– A moraliza: ”Trebuia să faci asta şi asta…”
– A pune întrebări de genul “De ce ai făcut …?”
– A simpatiza, a acorda suportul la modul general: “Totul va fi bine…”
– A ameninţa, a avertiza: “Dacă se mai întâmplă să….”
– A evita: “Hai să uităm asta…”
– A condiţiona: “Te voi aprecia numai dacă ….”
Empatia este abilitatea de a te transpune în locul unei alte persoane. Empatia nu este echivalentă cu identificarea cu o altă persoană, situaţie în care se preia modul ei de gândire, de relaţionare atitudinală, emoţională şi comportamentală. Empatia este abilitatea de a înţelege modul în care gândeşte, simte şi se comportă o altă persoană.
Modalităţi de îmbunătăţire a comunicării empatice:
– oferirea de răspunsuri scurte, clare şi acurate;
– acordarea unui timp de gândire înainte de a da un răspuns;
– focalizarea pe mesajele transmise de client; – utilizarea unei tonalităţi potrivite a vocii, nici plictisit , dar nici prea intens;
– evitarea în răspuns a clişeelor de genul “Mulți se confruntă cu asta …”; prin această exprimare comunicăm de fapt elevilor că preocuparea lor pentru problemă nu este atât de importantă;
– empatia nu este simpatie; într-o relaţie de simpatie ne place persoana şi avem tendinţa de a o favoriza, de a-i acorda o atenţie sporită;
– exprimarea acordului nu reprezintă o atitudine empatică, ci o judecată evaluativă.
Congruenţa se referă la concordanţa dintre comportamentul profesorului şi convingerile, emoţiile şi valorile sale personale, definind astfel autenticitatea comportamentului persoanei. Este indicat să nu exprimăm convingeri şi idei în care nu credem cu adevărat. Decalajul dintre ceea ce simt sau gândesc se va transpune în maniera falsă de exprimare sau de comportament, uşor sesizabilă de ceilalţi. Lipsa de autenticitate duce la pierderea relaţiei de încredere cu elevul. Colaborarea este abilitatea profesorului de a implica elevii în deciziile de dezvoltare personală cu scopul de a identifica cele mai relevante informații pentru ca să poată lua decizii responsabile. Responsabilitatea, în acest context, se traduce prin prevenirea utilizării greşite a cunoştinţelor şi metodelor didactice și de consiliere, prin evitarea oricărei acţiuni care interferează cu starea de bine a elevilor.