OPRIȚA-MÂNDRUȚ ALINA-MIHAELA / Grădinița din cadru Școlii Gimnaziale ,,Constantin Negreanu”, Drobeta Turnu Severin, Mehedinți

EVALUAREA – UN VECTOR IMPORTANT AL ÎNVĂŢĂRII

Motto: „Performanţa înseamnă realitatea concretă.” (Harold Geneen)
Didactica postmodernă (a doua jumătate a sec. XX) consideră procesul de învăţămȃntdrept activitate de predare-învăţare-evaluare, proiectată în sens curricular, prin centrarea peobiective şi realizarea corespondenţei pedagogice dintre obiective-conţinuturi-metodologie și evaluare.
Evaluarea este acţiunea iniţiată de profesor pentru verificarea gradului de îndeplinirea sarcinilor de predare-învăţare, proiectate şi realizate conform obiectivelor programelorşcolare „traduse” de profesor la nivelul fiecărei activităţi didactice.
Evaluarea procesului de învăţămȃnt reprezintă o acţiune managerială propriesistemelor socio-umane, în calitatea lor de sisteme deschise, care solicită raportarearezultatelor obţinute într-o anumită activitate, la un ansamblu de criterii specifice domeniuluiîn vederea luării unei decizii optime.
Acţiunea de evaluare didactică include trei operaţii principale:
➔măsurarea=operaţia de evaluare care asigură consemnarea unor caracteristiciobservabile exprimate în termeni cantitativi;
➔aprecierea=operaţia de evaluare care implică interpretarea faptelor consemnate,în funcţie de anumite criterii calitative, specific pedagogice;
➔decizia=operaţia de evaluare care asigură prelungirea aprecierii într-o notăşcolară, caracterizare, recomandare etc. cu valoare de prognoză pedagogică.
Evaluarea randamentului şcolar stabileşte nivelul de pregătire teoretică şi practică atins,
la un moment dat, în activitatea cu elevii şi a măsurilor corespunzătoare necesare pentru optimizarea acesteia.
Un profesor poate fi asemănat unui navigator printre obiectivele-cadru şi celespecifice. El trebuie să ţină un jurnal de bord, să verifice coordonatele şi să stabileascăitinerariul.
Evaluarea este folosită de profesor pentru:
– a aprecia rezultatele obţinute;
– a raporta rezultatele părinţilor;
– a stabili performanţele şcolare ale elevilor şi a-i promova într-un alt ciclu deinstruire.
Tehnicile de evaluare trebuie adaptate colectivului de elevi ale căror performanţe sunt
sondate. Acestea pot fi clasificate astfel:
a) după cantitatea de informaţii sau experienţă:
– evaluare parţială: se verifică conţinuturi, competenţe, aptitudini vizate de o secvenţădidactică (ascultare curentă, extemporale, probe practice curente);
– evaluare globală: se verifică o cantitate mare de informaţii, cunoştinţe, deprinderiobţinute prin cumulare (examene şi concursuri);
b) din punct de vedere temporal:
– evaluare iniţială: se face la debutul procesului instructiv-educativ, a unei etape depregătire (teste docimologice, concursuri de admitere);
– evaluare continuă: se face în timpul secvenţei de instruire (ascultare curentă, teze,teste, exerciţii);
– evaluare finală: se face la sfȃrşitul etapei de pregătire şi se verifică stadiul atinspentru a promova într-o altă etapă de instruire.
Evaluările mai pot fi clasificate în:
– evaluare sumativă: se face prin evaluări globale şi finale cu scopul de a clasificaelevii şi a măsura succesul;
– evaluare formativă: se face în timpul procesului instructiv-educativ şi verifică stadiulatins de elevi cu scopul de a-l regla.
Reforma educaţională impune reforma sistemelor, metodelor şi strategiilor de evaluarea randamentului şi performanţelor şcolare..
Evaluarea nu ar trebui să mai fie privită ca o “sperietoare”, să nu mai dea insomniinimănui, să nu mai fim limitaţi de reguli, să venim relaxaţi şi să oferim ceea ce este mai bundin fiecare dintre noi. Să încercăm să creăm un altfel de sistem,o “şcoală ideală” pentru generaţiile viitoare.

Bibliografie:
• Dragu A., Cristea S, „Psihologie şi pedagogie şcolară”, Editura Universităţii Ovidius, Constanţa, 2013.
• Cǎlţun O.F., „Metodica predǎrii fizicii”, Editura Universitǎţii „Alexandru Ioan Cuza”,Iaşi, 2011.