Negru Mirela Mariana / Grădinița Nr. 56, Galați

EVALUAREA ÎN INVAȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR

Metoda de evaluare orală este una din cele mai răspândite şi utilizate metode, realizându-se prin întrebări / răspunsuri. Este folosită, cu precădere, ca verificare curentă, parţială şi pe parcursul programului de instruire.
Evaluarea orală este specifică situaţiilor în care performanţa trebuie exprimată prin comunicare orală. Implică abilitatea de a transmite verbal mesajele, de a le recepta, de a formula întrebări şi răspunsuri, de a dialoga, a identifica sensul cuvintelor prin raportare la context, de a integra cuvinte noi învăţate în enunţuri proprii, de a povesti, de a avea o pronunţie clară şi corectă.
Evaluarea orală se realizează în multiple forme, utilizându-se diferite tehnici, cum ar fi:
– conversaţia de verificare,
– interviul (tehnica discuţiei),
– verificarea realizată pe baza unui suport vizual,
– verificarea orală cu acordarea unui timp de pregătire,
– redactarea unui conţinut, a unui ansamblu de informaţii, evenimente, fapte, situaţii, prezentate oral, în scris sau înregistrate fonic,
Conversaţia de verificare este puternic structurată, intenţia de verificare fiind evidentă. Acest tip de conversaţie îl putem întâlni în cadrul unei activităţi, la etapa de reactualizare a structurilor dobândite anterior.
Exemplu de conversaţie de verificare:
Grupa: mare Activitatea: educarea limbajului
Tema: „ Cel mai bun povestitor”
Mijloc de realizare: joc didactic
La etapa de reactualizare a cunoştinţelor dobândite anterior, se pot adresa preşcolarilor următoarele întrebări: – Cine a scris povestea „Fata babei şi fata moşneagului”? – Care sunt caracteristicile unei poveşti? – Ce alte poveşti a mai scris I. Creangă? – Care sunt personajele din povestea „Fata babei şi fata moşneagului”? – Câte fete sunt în poveste? – Cum era fata moşneagului? Dar a babei? – Pe cine întâlnesc pe drum cele două fete? – Care sunt personajele pozitive din această poveste? De ce? – Dar cele negative? De ce? etc.
Interviul sau tehnica discuţiei cuprinde, alături de întrebări şi punerea în discuţie a unor probleme, fapt pentru care dobândeşte caracterul unei discuţii relativ libere, presupunând şi disponibilitatea educatoarei de a ceda preşcolarului iniţiativa privind traseul discuţiei. Termenul de interviu este un neologism, provenit din limba engleză (interview – întâlnire, întrevedere) i s-a impus pe plan mondial, fiind preluat atât de sociologii francezi, cât şi de cei germani. Dicţionarul de Pedagogie (1979) defineşte interviul ca fiind „ un procedeu de investigaţie ştiinţifică, specific ştiinţelor sociale, ce urmăreşte prin intermediul procesului de comunicare verbală dintre cele două persoane (cercetător şi respondent) obţinerea unor informaţii în raport cu un anumit obiectiv sau scop fixat.”
Prin interviu, educatoarea are posibilitatea de a evalua o gamă largă din curriculum-ul predat:
– nivelul de performanţe în raport cu întrebările sau temele propuse,
– punctele tari şi punctele slabe ale pregătirii preşcolarilor,
– cauzele unor erori, neclarităţi sau lacune; – capacitatea de exprimare orală;
– abilitatea de a argumenta şi interpreta. (A. Cazacu – „Didactica filosofiei”, pag. 296)
Metodele orale prezintă următoarele avantaje:
– posibilitatea dialogului educatoare – preşcolar în cadrul căruia educatoarea îşi poate da seama nu doar de „ceea ce ştie ” copilul, ci şi cum gândeşte el, cum se exprimă;
– reprezintă un mijloc util de verificare a pregătirii preşcolarilor;
– îndeplineşte şi funcţii de învăţare, prin repetarea şi fixarea cunoştinţelor;
– verificările orale îi deprind pe preşcolari cu comunicarea orală directă, cu logica expunerii, le formează spontaneitatea, dicţia, fluiditatea exprimării;
– favorizează dirijarea copiilor către răspunsuri corecte, prin întrebări suplimentare, ajutându-i să iasă din impas;
– permite tratarea diferenţiată a copiilor, făcând posibilă adecvarea gradului de dificultate a solicitărilor la posibilităţile acestora.
Metoda are însă şi unele dezavantaje:
– validitate redusă,
– consumă mult timp,
– dezavantajează copiii timizi şi pe cei care elaborează mai greu răspunsurile,
– are fidelitate redusă, datorită mai multor factori, cum ar fi : durata scurtă a examinării, răspunsurile nu se conservă, variaţia comportamentului evaluatorului, etc.


Bibliografie:
Chiriac, Maria-„ Evaluarea- ghid al activității din grădiniță”- studiu ștințifiic
Oprea, C. L. ( 2007) – „Strategii didactice interactive”, Bucureşti, EDP;
Popovici, Dumitru – „Soluţii noi la probleme controversate”, Editura Aramis, Colecţia 2000;
Radu, I. T. ( 1999) – „Evaluarea în procesul didactic”, Bucureşti, EDP
Curriculum pentru învăţământul preşcolar, Bucureşti, DPH, 2019