Negrău Florica

Metode alternative (moderne) de evaluare la matematica

Evaluarea reprezintă o componentă fundamentală a procesului de învăţământ, statutul ei în cadrul acestuia fiind reconsiderat, mai ales în ultimele decenii, datorită numeroaselor cercetări, studii, lucrări elaborate pe această temă. Evaluarea şcolară este percepută astăzi ca fiind organic integrată în procesul de învăţământ, având rolul de reglare, optimizare, eficientizare a activităţilor de predare-învăţare.
Evaluarea rezidă în „culegerea, valorificarea, aprecierea şi interpretarea informaţiilor rezultate din procesul de învăţare; măsurile pedagogice, proiectele curriculare care rezultă din aceste activităţi” (Schaub, Zenke, 2001, 100-101).
1. Observarea sistematică a activităţii şi a comportamentului elevilor este o tehnică care furnizează informaţii utile, diverse şi complete, greu de obţinut altfel prin intermediul metodelor tradiţionale. În sensul cel mai larg, observaţia constă în investigarea sistematică, pe baza unui plan dinainte elaborat şi cu ajutorul unor instrumente adecvate, a acţiunilor şi interacţiunilor, a evenimentelor, a relaţiilor, a proceselor dintr-un câmp dat.
Învăţătorul, pe baza acestei accepţiuni, îşi propune să utilizeze această metodă pentru a obţine informaţii relevante asupra activităţii elevilor săi, din perspectiva capacităţii de acţiune, de relaţionare a competenţelor şi abilităţilor de care dispun, trebuie să utilizeze un instrumentar adecvat obiectivului observării. Pentru a înregistra aceste informaţii, avem la dispoziţie trei modalităţi:
a) fişa de evaluare;
b) scara de clasificare;
c) lista de control.
Aceste instrumente se utilizează atât pentru evaluarea procesului, cât şi a produselor realizate de către elev, cu ajutorul lor putând fi surprinse atât obiectivări comportamentale ale domeniului cognitiv, cât şi al domeniilor afectiv şi psihomotor. Acest tip de observaţie participativă practicată de învăţător, utilizând cele trei modalităţi menţionate, este, în esenţă, subiectivă, dar poate să-şi sporească gradul de obiectivitate dacă se concentrează atenţia asupra modului de elaborare şi utilizare a instrumentelor.
În ceea ce priveşte costurile implicate de această metodă, ea este ieftină, dar mare consumatoare de timp.
B.2. Investigaţia oferă posibilitatea elevului de a aplica în mod creativ cunoştinţele însuşite în situaţii noi şi variate, pe parcursul unei ore sau unei succesiuni de ore de curs. Această metodă presupune definirea unei sarcini de lucru cu instrucţiuni precise, înţelegerea acesteia de către elevi înainte de a trece la rezolvarea propriu-zisă prin care elevul demonstrează şi exersează totodată, o gamă largă de cunoştinţe şi capacităţi în contexte variate.
Investigaţia oferă, de asemenea, posibilitatea elevului de a se implica activ în procesul de învăţare, realizând permanente integrări şi restructurări în sistemul noţional propriu, ceea ce conferă cunoştinţelor un caracter operaţional accentuat. Investigaţia stimulează iniţiativa elevilor pentru luarea deciziilor, oferind un nivel de înţelegere mult mai profundă asupra evenimentelor şi fenomenelor studiate, motivând în acelaşi timp elevii în realizarea activităţilor propuse. Adesea, investigaţia presupune participarea învăţătorului în rolul de consilier al elevului în momentele în care acesta solicită sprijin, întreaga libertate în elaborarea planului de lucru, în derularea observaţiilor revenindu-i elevului.
La matematică, investigaţia implică rezolvarea unor probleme întâlnite în cotidian sau în alte domenii ale disciplinelor şcolare şi, pe de altă parte, explorarea unor concepte matematice necunoscute utilizând metode, tehnici, concepte cunoscute. Investigaţia presupune atât rezolvarea de probleme cât şi crearea de probleme. Investigaţia oferă informaţii despre capacitatea elevului de:
­ a identifica şi a defini o problemă;
­ a construi un plan simplu de abordare a problemei;
­ a colecta şi înregistra informaţia necesară;
­ a organiza informaţia şi a căuta elemente invariante;
­ a continua demersurile de investigare, căutând noi informaţii;
­ a discuta, a analiza, a explica rezultatele obţinute.
Exemplu de folosire a metodei investigaţiei la clasa I, care vizează verificarea nivelului de formare a capacităţii de a compune şi rezolva problema:
Se prezintă o planşă reprezentând o acţiune cu mai mulţi participanţi, care se poate exprima printr-o problemă de adunare. Învăţătorul se adresează clasei:
d) Observaţi desenul. Compuneţi o problemă care se potriveşte cu acest desen.
e) Scrieţi exerciţiul prin care se rezolvă problema.
f) Reformulaţi problema, modificând numărul participanţilor.
g) Transformaţi exerciţiul de adunare într-un exerciţiu de scădere.
h) Formulaţi o problemă care se rezolvă prin exerciţiul de scădere scris la cerinţa anterioară şi care are aceleaşi personaje.
Exerciţiul vizează totodată şi dezvoltarea capacităţii de a comunica utilizând limbajul matematic specific. Este util să se stimuleze o discuţie între copii, pentru a observa comportamentul lor comunicativ.

Bibliografie:
Creţu, Virginia, Ionescu, M., 1982, Mijloacele de învăţământ, in Didactica (coord. D. Salade), E.D.P., Bucureşti.
Cristea, S., 1996, Pedagogie generală. Managementul educaţiei, E.D.P., Bucureşti.
Cucoş, Constantin, 2008, Teoria și metodologia evaluării, Editura Polirom, Iaşi.