Nastase Ionela / Școala Gimnazială „Ion Rotaru” Valea lui Ion, Jud. Bacau

Metode și tehnici de evaluare

Experiența pedagogică a dus la conturarea unor metode şi tehnici de verificare. Ele se pot clasifica în:
• metode tradiționale: probe orale, scrise, practice;
• metode complementare: observarea sistematică a elevilor, investigația, proiectul, portofoliul, tema pentru acasă, tema de lucru în clasă, autoevaluarea.
Verificarea orală este des folosită de profesori deoarece favorizează dialogul: elevul are posibilitatea să-şi justifice răspunsul, iar profesorul, prin feedback, poate corecta sau completa răspunsul elevului, poate testa conținutul din lecția anterioară cât şi nivelul de pregătire al clasei.
Verificarea scrisă este realizată prin verificări curente (lucrări de control). Probele scrise sunt preferate de mulți profesori şi elevi: asigură un grad mai mare de obiectivitate în notare, oferă elevilor mai emotivi sau a celor mai lenți în gândire posibilitatea de a prezenta toate cunoștințele, asigură evaluarea unui număr mai mare de elevi într-un timp scurt, se verifică același conținut, favorizează realizarea comparării rezultatelor. Această metodă are şi ea limitele ei: profesorul nu poate corecta pe loc erorile sau greșelile de exprimare ale elevului, unele confuzii sau tratarea incompletă a conținutului esențial.
Referatul permite o apreciere nuanțată a învățării şi identificarea unor elemente de performanță individuală ale elevului. Se poate utiliza atât pentru evaluarea continuă, cât şi pentru evaluarea sumativă în cadrul unui modul, încadrat într-un portofoliu sau independent. Putem diferenția două tipuri de referate: referatul de investigație științifică independentă, şi referatul bibliografic, bazat pe informarea documentară, biografică.
Investigația explorează situațiile noi sau foarte puțin asemănătoare cu experiența anterioară, derulându-se pe durata unei lecții (sau mai multe). Elevul sau grupul de elevi primesc o temă cu sarcini precise care se poate formula şi sub forma unei teme pentru acasă, dar care se definitivează în clasă, prin comentarea concluziilor.
Proiectul este o metodă complexă de evaluare, individuală sau de grup, folosită de profesor în evaluarea sumativă. El poate avea o conotație teoretică, practică, creativă. Proiectul se poate derula pe o perioadă mai mare de timp, pe secvențe structurate dinainte sau circumstanțial.
Portofoliul este o metodă de evaluare longitudinală, proiectată pe o perioadă mai lungă de timp, care se poate încadra într-o evaluare sumativă. Portofoliul este complex, format din elemente diferite, ca formă de transmitere a mesajului şi a informației: fișe de informare şi documentare independentă, referate, eseuri, pliante, prospecte, desene, colaje. Profesorul va prezenta elevilor un model de portofoliu compatibil cu vârsta acestora, conținând elemente asemănătoare cu cele propuse ca temă, criterii de apreciere clare şi caracteristica valorică a diferitelor elemente.
Observația sistematică a comportamentului elevilor se realizează în cadrul activității de predare la clasă şi prin relațiile cu elevii: contribuțiile spontane ale acestora, modul de realizare a temei, calitatea prestațiilor în munca independentă şi la fixarea cunoștințelor, manifestări de neatenție, dificultăți şi greșeli semnificative.
Observația se bazează pe următoarele instrumente de evaluare:
1. Fişa de evaluare care cuprinde: date generale despre elev (nume, prenume, vârsta, climatul educativ din mediul care provine), particularități ale proceselor intelectuale (gândire, limbaj, imaginație, memorie, atenție, spirit de observație), aptitudini şi interese, trăsături de afectivitate, trăsături de temperament, atitudini față de sine, colegi, disciplina şi obligațiile şcolare, evoluția aptitudinilor, atitudinilor, intereselor, nivelului de integrare.
2. Scara de clasificare care indică profesorului frecvența cu care apare un anumit comportament. Se răspunde la întrebări de tipul „în ce măsură elevul participă la discuții?” prin „niciodată, rar, ocazional, frecvent sau întotdeauna”.
3. Lista de control/verificare utilizată numai în cazul elevilor cu dificultăți de învățare şi care poate avea următoarea formă:

Autoevaluarea este o metodă de evaluare cu mari valențe formative. Ca metode şi tehnici de autoevaluare se pot folosi: autocorectarea sau corectarea reciprocă, elevul fiind solicitat să-şi depisteze unele erori, lipsuri, în momentul realizării unei sarcini de învățare proprii sau când corectează lucrările colegilor, autonotarea controlată presupune că elevul este solicitat să-şi acorde o notă care apoi este negociată cu profesorul sau cu colegii pe bază de argumente și notarea reciprocă constă în faptul că elevilor li se cere să dea note colegilor la lucrări scrise sau la ascultări orale, fără a se concretiza cu notare efectivă.


Bibiografie:
Bocoş, M., Chiş, V., Ferenczi, I., Ionescu, M., Lăscuş, V., Preda, V., Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2004
Brânzei, D., Brânzei, R., Metodica predării matematicii, Editura Paralela 45, 2000.
Cucoş, C., Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 2006
Dan, C.-T., Chiosa, S.-T., Didactica matematicii, Editura Universitaria Craiova, 2008