Nalaț Aurora Cristina / Șc. Gimn. Șieu-Măgheruș, Jud. Bistrița-Năsăud

EVALUAREA ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR
– între modern și tradițional

Evaluarea în educaţie are drept scop aprecierea efectelor unui demers pedagogic, în mod obiectiv şi prin mijloace ştiinţifice. Evaluarea controlează şi condiţionează dinamica clasei, încât putem spune că nu există învăţare eficientă fără evaluare. Ea acţionează în cadrul concret al clasei de elevi, folosind instrumente specifice pentru analiza progresului acestora în grup şi individual. Evaluarea asigură premisele desfăşurării în condiţii optime, a proceselor de predare şi învăţare. Interrelaţia care se realizează între cele trei procese creează un circuit continuu, conform căruia nu putem înfăptui unul dintre ele fără a ţine cont de celălalt. Metodele tradiţionale de evaluare, echilibrând palierul probelor orale, scrise şi practice, sunt etichetate ca principale metode de evaluare ce domină încă în desfăşurarea actului evaluativ din învăţământul preuniversitar.
Didactica modernă, studiile şi cercetările realizate în domeniul evaluării, precum şi practica educaţională punctează că strategiile tradiţionale de evaluare au un caracter limitat, iar aprecierea rezultatelor şcolare este utilizată adesea ca “mijloc de constrângere” a elevilor, pentru a desfăşura o activitate de învăţare sistematică. Accentul se pune, de cele mai multe ori, pe volumul cunoştinţelor asimilate şi rareori pe capacităţi, aptitudini, competenţe, descurajând formarea şi dezvoltarea la elevi a unor abilităţi şi aptitudini creative. În practica şcolară s-au îmbunătăţit metodele şi tehnicile de evaluare în scopul realizării unor corelaţii eficiente între predare – învăţare – evaluare şi pentru a atinge dezideratele propuse pentru formarea personalităţii autonome, libere şi creatoare.
Este recunoscut faptul că metodele complementare de evaluare reprezintă o alternativă la formulele tradiţionale a căror prezenţă domină şi care realizează evaluarea rezultatelor şcolare obţinute “pe un timp limitat şi în legătură cu o arie mai mare sau mai mică de conţinut, dar oricum definită” (I.T. Radu, 2000, p223). Alternativele oferite constituie opţiuni metodologice şi instrumentale care îmbogăţesc practica evaluativă evitând rutina şi monotonia. Valenţele formative le recomandă susţinut în acest sens. Este cazul, în special, al investigaţiei, al proiectului şi al portofoliului, al hărţilor conceptuale care în afara faptului că reprezintă importante instrumente de evaluare, constituie în primul rând sarcini de lucru a căror rezolvare stimulează învăţarea de tip euristic. Strategiile alternative pot include lucrări scrise şi revizuite, analize orale referitoare la evenimente cotidiene, cooperarea cu alţii în rezolvarea unor sarcini de învăţare, în organizarea unei cercetări.
Valenţele formative ale strategiilor alternative pot fi sintetizate astfel:
• realizează evaluarea rezultatelor în strânsă corelaţie cu instruirea/ învăţarea, de cele mai multe ori, concomitent cu aceasta;
• stimulează implicarea activă a elevilor, conştientizarea responsabilităţii asumate;
• realizează evaluarea holistică a progresului elevului;
• asigură clarificarea conceptuală şi facilitează operaţionalizarea cunoştinţelor asimilate;
• oferă o perspectivă de ansamblu asupra activităţii elevului pe o perioadă mai lungă de timp, depăşind neajunsurile metodelor tradiţionale cu caracter de sondaj;
• evaluează gradul de realizare a unor obiective ce vizează aptitudinile, atitudinile, capacităţile, competenţele elevului ce nu pot fi măsurate şi apreciate prin strategiile tradiţionale;
• consolidează deprinderile şi abilităţile de comunicare socială, de cooperare precum şi capacitatea de autoevaluare;
• asigură un demers interactiv al predării-evaluării, adaptat nevoilor de individualizare a sarcinilor de lucru, valorificând şi stimulând potenţialul creativ şi originalitatea;
• reduce factorul stres: evaluarea având ca scop principal îmbunătăţirea activităţii stimularea/motivarea elevului şi nu sancţionarea cu orice preţ;

Bibliografie:
OPREA C-L. – Pedagogie. Alternative metodologice interactive, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, 2003
NICOLA I. (2001) – Tratat de pedagogie scolara , Editura Aramis Bucureşti
SCHAUB H.; ZENKE K.G. – Dicţionar de pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 2000
RADU I.T. (2000) – Evaluarea in procesul didactic, E.D.P. Bucureşti.