MILOSTEANU ALINA-LĂCRĂMIOARA / ȘCOALA GIMNAZIALĂ SÂNMIHAIU ROMÂN, Structura ȘCOALA GIMNAZIALĂ UTVIN

Interdisciplinaritatea – liantul disciplinelor școlare

“Cel mai puternic argument pentru integrarea curriculumului este chiar faptul că viaţa nu este împărţită pe discipline.” (J. Moffett)
În societatea de astăzi, când cunoaşterea umană se află într-un proces continuu de diferenţiere, când apar noi discipline care se adaugă celor deja existente, în învăţământ, tendinţei de diferenţiere încearcă să i se opună tendinţa de integrare. Explozia informaţională conduce nu numai la creşterea cantitativă a cunoştinţelor, ci şi la esenţializare, la integrare.
Succesul şcolar este dat de capacitatea elevului de a “performa” în cadrul diverselor structuri şi contexte disciplinare, pe când succesul în viaţa personală, profesională şi socială este dat tocmai de capacitatea de a ieşi din tiparul unei discipline, de capacitatea de a realiza conexiuni şi transferuri rapide care să conducă la rezolvarea adecvată a problemelor concrete cu care se confruntă.
Curriculum-ul integrat presupune crearea de conexiuni semnificativeîntre teme sau competenţe care sunt de regulă formate disparat, îninteriorul diferitelor discipline. Aceste teme sau competenţe au oputernică legătură cu viaţa cotidiană a elevilor şi îşi propun, direct sauindirect, să contribuie la formarea unor valori şi atitudini.
La nivel curricular, integrarea înseamnă stabilirea de relaţii clare între cunoştinţele, capacităţile, competenţele, atitudinile şi valorile care aparţin unor discipline şcolare distinct.
Abordarea interdisciplinară porneşte de la ideea că nicio disciplină de învăţământ nu constituie un domeniu închis, ci se pot stabili legături între discipline.Integrarea conţinuturilor vizează stabilirea de relaţii strânse, convergenţe între elemente, precum: concepte, abilităţi, valori aparţinând disciplinelor şcolare distincte.
 „Interdisciplinaritatea este o formă a cooperării între discipline diferite cu privire la o problematică a cărei complexitate nu poate fi surprinsă decât printr-o convergenţă şi o combinare prudentă a mai multor puncte de vedere.” (C. Cucoş, 1998)
 Interdisciplinaritatea „implică un anumit grad de integrare între diferitele domenii ale cunoaşterii şi diferite abordări, ca şi utilizarea unui limbaj comun permiţând schimburi de ordin conceptual şi metodologic”.(G. Văideanu, 1988)
 Interdisciplinaritatea este o formă de cooperare între discipline ştiinţifice diferite, care se realizează în principal respectând logica ştiinţelor respective, adaptate particularităţilor legii didactice şi-l ajută pe elev în formarea unei imagini unitare a realităţii, dezvoltându-i o gândire integratoare.
 În interdisciplinaritatea la nivelul activităţilor de predare-învăţare sunt căutate teme comune pentru diferite obiecte de studiu, care pot duce la realizarea obiectivelor de învăţare de ordin înalt, cum ar fi luarea de decizii, rezolvarea de probleme, însuşirea metodelor şi tehnicilor de învăţare eficientă etc. Aceste competenţe cu caracter generic pot fi transferate cu uşurinţă dintr-un context disciplinar în altul, dar, mai ales, pot fi transferate efectiv în contexte de viaţă cotidiană în afara clasei.
Avantaje şi dezavantaje ale interdisciplinarităţii:
Avantaje:
• Conceptele şi organizarea conţinutului din această perspectivă favorizează transferul şi, prin urmare, rezolvarea de probleme noi, permit o vedere mai generală şi o decompartimentare a cunoaşterii umane;
• Această optică constituie o abordare economică din punctul de vedere al raportului dintre cantitatea de informaţie şi volumul de învăţare;
Dezavantaje:
• Tratarea interdisciplinară trebuie să evite tendinţa de generalizare abuzivă, de însuşire a unor cunoştinţe şi deprinderi dezordonate;
• Perspectiva interdisciplinară realizată la nivel de grupe de discipline conexe sau concepută sub o formă şi mai radicală nu implică abandonarea noţiunii de disciplină.
Interdisciplinaritatea presupune o intersectare a metodologiei diferitelor arii curriculare. În abordarea interdisciplinară se topesc graniţele stricte dintre discipline.Munca interdisciplinară solicită instruire integrată şi caută căile de a rezolva problemele prin amestecul mai multor discipline şi se finalizează mai ales sub formă de proiecte. În acest tip de activităţi se pune accent nu atât pe conţinut, cât pe dezvoltarea unor competenţe.Aşadar, perspectiva interdisciplinară creează la elevi abilitatea de a aplica şi transfera cunoştinţe spre a rezolva probleme în mod creativ. Prin realizarea de conexiuni la mai multe niveluri, elevii trec de la acumularea de informaţii la participarea efectivă, la realizarea unor produse.În procesul de învăţământ se regăsesc demersuri interdisciplinare la nivelul corelaţiilor minimale obligatorii, sugerate chiar de planul de învăţământ sau de programele disciplinelor sau ariilor curriculare.
Un curriculum centrat pe nevoile, posibilităţile, pe ritmul, rolurile şi demersurile celui care învaţă ar putea reprezenta cadrul integrator care va înlocui curriculumul centrat pe disciplinele de învăţământ. Formarea experienţei şi dezvoltarea competenţelor nu trebuie să fie doar obiective scrise pe hârtie. Nouă dascălilor ne revine misiunea de a forma aceste competențe, de a şti cum să le implementăm în activitatea zilnică de predare, învăţare şi evaluare, de a descoperi valorile ce se ascund în fiecare din elevii noștri. Reușita va depinde mult de calitatea actului didactic și a parteneriatului educator-educat.