Militaru Alexandru-Lucian / Școala Gimnazială, sat Maxenu, comuna Țintești, județul Buzău

Metode didactice incluzive de predare şi evaluare la disciplina istorie


În prezent, politica şi practica educaţională din numeroase ţări ale lumii este orientată în direcţia integrării elevilor cu cerinţe educative speciale în medii educaţionale şi de viaţă cat mai aproape de cele obişnuite pentru a oferi un climat favorabil dezvoltării armonioase şi cat mai echilibrate a personalităţii acestora.Se poate afirma că şcoala incluzivă se axează pe trei coordonate: recunoaşterea dreptului fiecărui copil la educaţie, înţelegerea diferenţelor de adaptare şi învăţare specifice fiecărui copil în parte şi găsirea celor mai eficiente modalităţi de integrare a metodelor şi strategiilor didactice.Această politică este împărtăşită în docu-mente internaţionale care creează şi un cadru eficient de înţelegere şi aplicare a celor mai eficiente abordări le-gate de strategiile didactice specifice: Forumul Mondial al Educaţiei de la Incheon prin Declaraţia Educaţia 2030
-Pentru educaţie incluzivă şi educaţie echitabilă cu toate drepturile fundamentale umane; Convenţia ONU din 2006 privind persoanele cu dizabilităţi subliniază la articolul 31 obligaţia statelor semnatare de a colecta infor-maţiile corespunzătoare, inclusiv date statistice şi de cercetare, pentru a avea posibilitatea să formuleze şi să im-plementeze politici care să ducă la intrarea în vigoare a prezentei convenţii;
Trebuie subliniat faptul că toţi elevii care participă la procesul de educaţie trebuie să beneficieze de o diferenţiere educaţională, ţinand cont că au abilităţi, interese, experienţe anterioare de învăţare diferite, la care se adaugă comportamente afective diverse. Toate acestea determină un stil individual de învăţare diferite,la care se adaugă firesc comportamente afective diverse. Toate acestea determină un stil individual de învăţare. Avand în vedere aceste considerente şi plecand de la ideea unui proces profitabil pentru toţi elevii, învăţarea trebuie să se realizeze diferenţiat. Educaţia diferenţiată vizează adaptarea activităţii de instruire la posibilităţile diferite ale elevilor, la capacitatea de înţelegere şi ritmul de lucru propriu unor grupuri de elevi sau chiar fiecărui elev în parte.
Istoria ca disciplină de învaţamant, în condiţiile în care studierea ei se bazează pe o abordare inter şi multidisciplinară poate aduce beneficii în dezvoltarea profilului intelectual şi cmportamentului educaţional al elevului cu cerinţe educaţionale speciale, dar şi de promovare a educaţiei incluzive în şcoli. Pot fi găsite şi adaptate în acest sens metode şi strategii de învăţare care să corespundă nevoilor de învăţare într-un cadru incluziv, caracterizate prin flexibilitate, afectivitate, interactivitate, eficienţă, diversitate, dinamică şi cooperare.
De altfel, lecţia de istorie şi nu numai are randamentul maxim atunci cand toţi elevii din clasă au obţinut maximum de rezultate bune cantitativ şi calitativ, în funcţie de posibilităţile lor, cu un efort cat mai mic, tinand cont şi de timpul de realizare. Una dintre cele mai eficiente metode de învăţare la disciplina istorie este lucrul în grup care oferă posibilitatea elevilor cu dificultăţi de învăţare să colaboreze cu alţii prin discuţii, lucrări de cercetare şi jocul de rol.
Tipurile de grupuri pot fi: grup de opinii, grup de simulare,grupul de discuţii. De altfel, trebuie afirmat faptul că valoarea educaţiei incluzive, pentru orice elev, constă în faptul că este împreună şi poate să colaboreze cu ceilalţi copii. Consider, că elevii cu cerinţe educaţionale speciale nu vor avea decat de caştigat dacă activitatea de predare -învăţare este orientată către nevoile lor speciale. Specialişti prpopun în acest sens metode de sprijin individual pentru aceşti elevi în cadrul grupului: organizarea grupelor pe nivele de abilita-te; intervenţia în cadrul grupului a cadrului didactic; includerea elevului cu cerinţe speciale, colaborarea cu pro-fesorul de sprijin în planificarea şi proiectarea lecţiilor şi la stabilirea metodelor de predare-învăţare.
Practica la clasa a demonstrat că lucrul în grup poate conduce la performanţe şcolare mai bune, o mai bună înţelegere a conţinuturilor şi deprinderilor pe care şi le formează sprijin reciproc intelectual şi personal,ba-zat pe devotament şi grija faţă de celălalt. În cadrul grupului pot fi folosite o serie de metode activ-participative astfel încat activitatea educativă a copiilor cu cerinţe speciale permit elevului satifacerea cerinţelor educaţionale prin efort personal sau în colaborare cu alţi colegi. Specific acestor metode este faptul că se stimulează interesul pentru cunoaştere, se facilitează contactul cu realitatea înconjurătoare, ele fiind subordonate dezvoltării mintale şi a nivelului de socializare al elevilor.
Folosirea unor metode în predarea – învăţarea istoriei la copii cu cerinţe educaţionale speciale, presupune acţiuni obiectuale, folosirea mijloacelor verbale şi acţiuni bazate pe imagini. Diversificarea metodelor folosite în lecţiile de istorie trebuie făcută în uncţie de etapele lecţiilor pentru a-şi dobandi eficacitatea. Lucrările de specialitate prezintă criterii diferite de clasificare a metodelor de învăţamant, în funcţie de: experienţa social-istorică şi moştenirea culturală; experienţa individuală a elevului în urma contactului cu obiecte şi realităţi; experienţa dobandită prin acţiuni care duc la transformarea realităţii.
Astfel, în ceea ce priveşte învăţarea şi predarea activă folosită în studiul istoriei putem folosi cateva metode care pot fi aplicate cu succes în activitatea la clasă şi care se pot adresa întregului grup de elevi: sinelg, interogării autorului, investigaţiei în comun, jurnalului dublu, metoda R.A.I. Spre exemplu,metoda R.A.I. – răspunde, aruncă, interoghează este o metodă de fixare şi sistematizare a cunoştinţelor dar şi de verificare deoa-rece ea urmăreşte realizarea feed-back-ului printr-un joc de aruncare a unei mingi. Elevul care aruncă mingea trebuie să formuleze o întrebare din lecţia predată, elevului care o prinde. Cel care prinde mingea răspunde la în-trebare ,apoi o aruncă mai departe altui coleg,punand o nouă întrebare.
Elevul care nu ştie răspunsul iese din joc. Principalul avantaj este că elevul este copartcipant la propria formare, stimulandu-se şi dezvoltandu-se capacita-tea elevilor de a comunica. Este o metodă foarte atractivă şi îndrăgită de elevi. O altă metodă folosită cu succes la orele de istorie este cea în care intervine partenerul de sprijin. Astfel, se poate observa că: creşte încrederea în forţele proprii pentru cel care este în postura de a oferi ajutor, iar pentru cel care primeşte, acceptă mult mai des-tins explicaţiile unui coleg, nemaiexistand bariera cadru didactic elev.
Utilizarea acestor metode presupune satisfacerea cerinţelor educaţionale prin efort personal sau în colaborare cu colegii. În felul acesta se stimulează interesul pentru cunoaştere, se facilitează contactul cu realitatea înconjurătoare, subordonate fiind dezvoltării mintale şi a nivelului de socializare al elevilor. Se stimulează şi dezvoltă foarte mult învăţarea prin cooperare, încurajand comunicarea, socializarea, relaţionarea,colaborarea în rezolvarea sarcinilor de lucru. În acest mod se poate asigura şi integrarea copiilor cu cerinţe speciale în colectivul clasei fiindcă se promovează spiritul de toleranţă, ascultarea activă, responsabilitatea, formarea opiniilor şi înţe-legerea corectă a realităţii.
Strategiile moderne de evaluare urmăresc să accentueze dimensiunea acţiunii evaluative oferindu-le elevilor multiple posibilităţi de a demonstra ceea ce ştiu şi ceea ce pot face. În evaluarea copiilor cu cerinţe edu-caţionale speciale LA ORELE DE ISTORIE putem folosi cu succes: referatul, investigaţia, portofoliul, dosarul tematic.
În concluzie, putem afirma că instruirea diferenţiată este răspunsul pe care îl oferă cadrul didactic la nevoile elevilor indiferent de disciplină bazat pe adaptarea conţinutului, procesului şi produsului educaţional în funcţie de profilurile de inteligenţă, nevoile şi interesele elevilor, astfel încat parcurgerea materiei să se realizeze în conformitate cu ritmurile individuale ale acestora.

Bibliografie:
1. Barma, A., Antohe, G., Curs de pedagogie, Fundamentele şi teoria educaţiei, Editura Logos, Galaţi, 2001
2. Tănasă, Ghe. Metodica predării învăţării istoriei în şcoală, Ed. Spiru Haret, Iaşi, 1996