EVALUARE 2022

MATEI ANCA IONELA / GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NUMĂRUL 1- HUNEDOARA

EVALUAREA ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR ÎNTRE ONLINE ȘI TRADIȚIONAL


Evaluarea reprezintă un proces continuu formal sau informal de apreciere a calitătii, a importanţei sau a utilităţii activităţii de predare-învăţare, proces desfăsurat din nevoia cotidiană de secole, de comparare sau ameliorare a acestuia. Evaluarea constituie o activitate de colectare, organizare şi interpretare a datelor obţinute prin intermediul instrumentelor de evaluare în scopul emiterii unei judecăţi de valoare asupra rezultatelor măsurării şi adoptării unei decizii educaţionale, fundamentate pe concluziile desprinse din interpretarea şi aprecierea rezultatelor. Ea urmează să fie realizată astfel ca ea să sprijine actul predării, să orienteze şi să stimuleze activitatea de învăţare a elevilor şi să permită ameliorarea continua a procesului didactic.
Componentă de bază a reformei învăţământului, evaluarea a fost cea dintâi supusă schimbărilor, aducând materialul unei dignoze care să reprezinte punctul de sprijin pentru restructurările ulterioare. Putem vorbi de o reformă a evoluării rezultatelor şcolare, care este, ea însăşi, o reformă de substanţă, ţintind transformarea completă a sistemului de evaluare anterior. În evaluarea educaţională actuală, aflată mereu în căutare de noi modalităţi specifice ameliorative, scalele numerice de notare intrate în tradiţie nu mai sunt de multă vreme singura tehnică studiată de docimologia contemporană. Astfel s-au impus atenţiei teoreticienilor, dar şi practicienilor educaţiei şi alte criterii tehnice evaluative. Tendinţa actuală în evaluarea contemporană este aceea încurajării studiului şi aplicării tehnicilor de apreciere criterială, de progres, de proces (formativă) sau pe obiective mai largi şi flexibile. Docimologia modernă şi-a conceput, apropiat şi introdus, deja în uzul curent o serie de categorii conceptuale operaţionale specifice, dintre care: elemente de competenţă, standarde de performanţă, indicatori de performanţă, capacităţi şi subcapacităţi, discriptori de performanţă, probe (sarcini) , subiecte, bareme de corectare, certificarea evaluativă, raporturi de evaluare, calificative evaluative etc.
Principalele calităţi ale acestui sistem de evaluare sunt flexibilitatea şi adaptabilitatea sa: odată introduse modelele motrice pentru punerea în ecuaţia evaluativă a principalelor obiective de referinţă de la nivelul curricular, precum şi a principalelor capacităţi, sistemul este capabil de autoreglare. Adesea evaluarea şcolară este redusa la acţiuni cum sunt “a verifica”, “a nota”, “a aprecia”, ” a clasifica” – expresiile cele mai frecvent folosite pentru denumirea acestei activităţi. Evaluarea modernă pune accent pe verificarea realizării obiectivelor, măsurarea rezultatelor prin utilizarea unor procedee prin care se stabileşte o relaţie funcţională între un ansamblu de simboluri şi un ansamblu de fenomene şi obiective sau complementare a acestora conform unor caracteristici pe care acestea le posedă. Măsurarea şi aprecierea servesc deciziei de ameliorare, respectiv hotărârii unor soluţii pentru perfecţionarea procesului şi a rezultatelor. Evaluarea tradiţională centrată pe acumularea de cunostinţe, în care notarea este un scop în sine, un mijloc de clasificare, constituindu-se un moment separat de activitatea de predare-învăţare capătă noi conotaţii.
Evaluarea actuală se realizează în vederea adoptării unor decizii şi măsuri ameliorative, pune accent pe problemele de valoare, pe emiterea judecăţii de valoare, ce acoperă atât domeniile cognitive cât şi pe cele afective şi psihomotorii ale învăţării scolare. Aceasta îşi asumă un rol activ, dezvoltând mereu o funcţie de feed-back pentru elev, iar elevul devine partener într-o relaţie educaţională ce oferă transparenţă, siguranţă, deschidere. Elevul este evaluat pentru ceea ce ştie , nu este sancţionat pentru ceea ce nu ştie. Învăţământul modern solicită conceperea unui nou cadru de evaluare, a unui nou sistem de referinţă care să aibă la bază formarea competenţelor elevului. Centrarea pe competenţe este o preocupare majoră a ultimilor ani. Reluând în discuţie problematica reformei în evaluare la nivelul învăţământului primar se constată nevoia unor demersuri clasificatoare, centrate exclusiv pe elementul pragmatic, concret al modului de utilizare a descriptorilor de performanţă. Noul sistem de evaluare prin calificative bazate pe descriptori de performanţă a însemnat schimbarea orientării evaluării dinspre cantitativ spre calitativ; elevul devine subiect şi obiect al evaluării; nu mai interesează ierarhizarea elevilor, încadrarea lor într-o normă statistică, raportarea la anumite şabloane, se realizează o evaluare obiectivă (prin utilizarea a patru trepte de notare), transparenţă în notare.
Sistemul tehnicilor şi instrumentelor de evaluare s-a îmbogăţit substanţial. În practica evaluativă curentă dar şi în dezbaterile teoretice şi în lucrări de specialitate se solicită expres integrarea în probele de evaluare a itemilor obiectivi, semiobiectivi şi subiectivi, în deplina corespondenţă cu complexitatea competenţelor şi performanţelor vizate prin programe şi manuale şcolare etc. Tehnicile de evaluare utilizate la ora actuală sunt distribuite pe un continuum, limitat, pe de o parte de tehnicile de testare pentru care există un model complet al răspunsului corect, iar pe de altă parte, de tehnicile de testare pentru care nu există un model complet al răspunsului corect. Instrumentele de evaluare sunt compuse din itemi (de diferite tipuri) care sunt într-o legătură indisolubilă cu tehnicile şi instrumentele de evaluare.
Într-o lume aflată în permanentă transformare, modernizarea învăţământului prin utilizarea metodelor noi de învăţare-evaluare a unor strategii moderne, care permit reasamblări, reajustări şi adaptări la disciplinele de învăţământ, depinde în ultimă instanţă de cunoaşterea, de înţelegerea şi de abilitatea de a le folosi. Prin adaptarea vechilor valori la noile cerinţe ale societăţii, cadrul didactic “nu este un simplu executant al unor prescripţii sau reţete, ci devine factor activ al procesului de învăţământ, învaţă cu cei pe care îi învaţă, având rol de coordonator şi catalizator al educaţiei şi instrucţiei” (Romita Jucu).

Bibliografie:
 Cucoş Constantin – Pedagogie şcolară, ed. Polirom, Iaşi,2002;
 M.E.N. Serviciul Naţional de Evaluare şi Examinare, Ghid de evaluare pentru învăţământul primar, Bucureşti, 1999;
 Didactica Nova – Revista de informare şi cultură didactică, Craiova, 2005;
 Învăţământul primar – nr. 4, 2003, ed. Miniped, Bucureşti;
 Ghidul programului de informare/formare a institutorilor/învăţătorilor, Bucureşti, 2003

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *