Knecht Andrea Erzsebet / Școala Gimnazială Nr. 1 Carei

Metode, tehnici și instrumente de evaluare
Metode tradiționale de evaluare

Teoria şi practica pedagogică acreditează o gamă largă de metode de evaluare. Acestea se pot grupa în două mari categorii: metode tradiționale de evaluare – au primit această denumire datorită consacrării lor în timp şi utilizării lor frecvente în practica didactică și metode complementare de evaluare ele fiind mai recente, au un pronunțat rol formativ şi o mare capacitate de motivare a angajării elevilor în activitățile de învățare.
Metodele tradiționale de evaluare sunt: probele orale, scrise și practice.
Verificarea orală constă în realizarea unei conversații prin care profesorul urmărește identificarea cantității și calității instrucției. Conversația poate fi individual, frontal sau combinată.
Examinarea orală se realizează în multiple forme, utilizându-se tehnici variate. Dintre instrumentele principale de evaluare orală pot fi menţionate:
a) Conversaţia de verificare (întrebări/răspunsuri); este puternic structurată, întrucât intenţia de verificare este evidentă; iniţiativa aparţine aproape exclusiv profesorului evaluator, care ţine sub control situaţia; presupune, în final, comunicarea aprecierii.
b) Evaluarea orală cu suport vizual, care presupune, în fapt, o discuţie având ca suport imagini, scheme, grafice, chiar fenomene prezentate în condiţii naturale pe care elevul este solicitat să le descrie, să le explice, să le comenteze.
c) Citirea unor dialoguri incomplete şi completarea acestora astfel încât să dobândească sensul adecvat. Constă în prezentarea unui dialog în care lipsesc replicile unuia dintre interlocutori, solicitându-se ca, după un răgaz de reflecţie, pentru a înţelege conţinutul şi sensul dialogului, elevul să exprime replicile absente. Tehnica introduce o notă de varietate, făcând mai agreabil actul evaluativ.
d) Descrierea şi reconstituirea constă în descrierea verbală a unei structuri realizate din piese sau module de diferite forme şi culori (cuburi, piese Lego) de către un elev şi reconstituirea, de către un al doilea elev, a structurii descrise, fără a vedea originalul. I se poate permite celui care reconstituie să pună întrebări şi se va constata o îmbunătăţire a rezultatelor.
Metode alternative / complementare de evaluare
Gronlund (1981) a realizat un inventar al obiectivelor pentru care instrumentele tradiţionale de evaluare sunt mai puţin (uneori) deloc eficace. În acest sens, se recomandă utilizarea unor metode alternative (mai corect, complementare) de evaluare.
“Folosirea acestor metode de evaluare este crucială, ca garanţie a faptului că predarea şi evaluarea sunt complementare şi că sunt folosite procedee potrivite gradului de dezvoltare a copilului”.( Petrovici şi Neagu, 2002, p.80)
Observarea sistematică a elevilor este una dintre metodele cu o largă arie de aplicabilitate. Constând în observarea elevului într-un mod sistematic, nu întâmplător, deci în observarea continuă şi orientată spre anumite aspecte, această metodă dezvăluie comportamentele afectiv-atitudinale ale elevilor.
Toţi învăţătorii practică observarea continuă. Pentru a evalua copiii în mod corect, învăţătorul trebuie să efectueze observarea cu un scop specific.
Pentru a practica această metodă învăţătorul are la dispoziţie trei modalităţi:
 fişa de evaluare
 scara de clasificare
 lista de control
Fişa de evaluare este completată de învăţător, în ea înregistrându-se date factuale
despre evenimentele cele mai importante pe care învăţătorul le identifică în comportamentul sau în modul de acţiune al elevilor săi (fapte remarcabile, probleme comportamentale, evidenţierea unor aptitudini deosebite). La acestea se mai adaugă interpretările învăţătorului asupra celor întâmplate, permiţându-i acestuia să surprindă modelul comportamental al elevilor săi.
Scara de clasificare însumează un set de caracteristici (comportamente) ce trebuie supuse evaluării, însoţit de un anumit tip de scară, de obicei scara Likert. Potrivit acestui tip de scară, elevului îi sunt prezentate un număr de enunţuri în raport de care acesta trebuie să-şi manifeste acordul sau dezacordul pe 5 trepte : puternic de acord; acord; indecis; dezacord; puternic dezacord.
Secretul construirii unei astfel de scări îl constituie redactarea unui bun enunţ la care elevul să poată răspundă.
Lista de control pare asemănătoare cu scara de clasificare prin maniera de structurare ( e un set de enunţuri, caracteristici, comportamente etc.), însă se deosebeşte prin faptul că prin intermediul ei doar se constată prezenţa sau absenţa unei caracteristici fară a emite o judecată de valoare oricât de simplă.
Pentru a fi eficiente, observaţiile trebuie să fie înregistrate sistematic, obiectiv, selectiv, exhaustiv şi atent.
Investigaţia atât ca modalitate de învăţare cât şi ca modalitate de evaluare, oferă posibilitatea elevului de a aplica în mod creativ cunoştinţele însuşite, în situaţii noi şi variate, pe parcursul unui interval mai lung sau mai scurt. Ea “constă în solicitarea de a rezolva o problemă teoretică sau de a realiza o activitate practică pentru care elevul este nevoit să întreprindă o investigaţie (documentare, observarea unor fenomene, experimentarea etc.) pe un interval de timp stabilit.” (Radu, 1981, p. 226)
Îndeplineşte mai multe funcţii:
 acumularea de cunoştinţe;
 exersarea unor abilităţi de investigare a fenomenelor (de proiectare a acţiunii, alegerea metodelor, emiterea unor ipoteze, culegerea şi prelucrarea datelor, desprinderea concluziilor);
 exersarea abilităţilor de evaluare a capacităţii de a întreprinde asemenea demersuri;
Activitatea didactică desfăşurată prin intermediul acestei practici evaluative poate să fie organizată individual sau pe grupuri de lucru, iar aprecierea modului de realizare a investigaţiei este de obicei, de tip holistic.