IORDACHE ANAMARIA / LICEUL TEORETIC “GEORGE EMIL PALADE” CONSTANȚAȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ – CALIFICAREA: ASISTENT MEDICAL GENERALIST

STUDIUL DE CAZ

Studiul de caz este o metodă care se bazează pe cercetare și stimulează gândirea critică prin analiză, înțelegere, diagnosticare și rezolvarea cazului prezentat de profesor. Metoda are un puternic caracter formativ prin participarea activă a elevilor. Profesorul prezintă cazul, este un catalizator al discuției și anticipator al soluțiilor, iar elevii anticipează soluții în legătură cu cazul prezentat.
Metoda studiului de caz este metoda care valorifică în învăţare „cazul”, adică o situaţie reală, semnificativă şi care se cere a fi analizată şi rezolvată. „Cazul” ales trebuie să fie autentic, reprezentativ, accesibil, să conţină o problemă de rezolvat prin adunare de informaţii şi luarea unei decizii.
În utilizarea metodei se conturează următoarele etape:
– alegerea cazului, decuparea lui din realitate de către cadrul didactic;
– prezentarea cazului elevilor, familiarizarea cu el și sistematizarea informației;
– analiza, sinteza cazului și obţinerea informaţiilor necesare (cu ajutorul cadrului didactic sau în mod independent) prin întrebări adresate profesorului prin documentare bibliografică și practică, cercetarea materialului de către elevi, prelucrarea informaţiilor;
– elaborarea variantelor de rezolvare, de soluționare, a datelor problemei conceptualizate, ierarhizate, sistematizate pentru găsirea soluțiilor finale în cazul cercetat;
– alegerea variantei optime, conceptualizarea, găsirea de concluzii cu valabilitate și în alte situații de viață, verificarea deciziei adoptate.
Caz clinic Stop cardio-respirator – Unitate Primiri Urgențe
Pacientă V.M. în vârstă de 57 ani, este adusă în UPU de un echipaj al ambulanței pentru:
– dureri acute abdominale;
– hipotensiune arterială (100/60 mmHg);
– amețeli;
– transpirații;
– slăbiciune;
– stare generală alterată.
Pacienta intră pe cod Verde pentru consult și tratament de specialitate.
Rezolvare caz clinic
I se montează cateter venos periferic, se conectează la cardiomonitor, se face traseu ECG care arată tahicardie (140 P/min).
În timp ce medicul o consultă, pacienta se decompensează brusc, devine inconștientă, fără puls și respirație, se anunță Camera de Resuscitare care preia pacienta.
Pe camera de resuscitare, un asistent îi deschide căile aeriene superioare, îi oferă medicului sonda de aspirație conectată la aspirator, medicul aspiră, între timp asistentul pregătește materialele de intubat (sondă IOT de 7, fixator, seringă de 10 ml pentru umflarea balonașului sondei, laringoscop cu lamă).
Dacă ritmul iniţial, monitorizat este asistola, se începe RCP 30:2. Dacă pe monitor apare asistola, fără a opri RCP, se verifică dacă electrozii sunt corect ataşaţi.
Odată protezată calea aeriană, se continuă compresiile toracice fără întrerupere pe durata ventilaţiei.
După 2 minute de RCP se reverifică ritmul. Dacă asistola se menţine, se continuă imediat RCP.
Dacă este prezent un ritm organizat, se verifică pulsul. Dacă pulsul nu este prezent (sau dacă palparea pulsului este nesigură), se continuă RCP. Se administrează 1 mg adrenalină imediat ce accesul intravenos a fost realizat, şi se repetă la fiecare ciclu de RCP (ex. la fiecare 3-5 minute).
Dacă pulsul este prezent, se începe terapia post-resuscitare. Dacă apar semne de viaţă în timpul RCP, se verifică ritmul şi se palpează pulsul. Dacă întoarcerea circulației este suspectată pe parcursul RCP se oprește adrenalina şi se continuă RCP. Se administreză adrenalină dacă stopul cardiac este confirmat la următoarea verificare a ritmului.
Ori de câte ori este pus diagnosticul de asistolie, se verifică cu atenţie prezenţa pe ECG a undelor P, deoarece acest lucru ar putea răspunde la peacing cardiac. Nu există niciun beneficiu al peacingului în asistolă. În plus, dacă există dubii în privinţa ritmului: asistola sau FV cu unde mici, nu se încearcă defibrilarea, mai degrabă se continuă cu compresiile toracice şi ventilaţii. Continuând CPR de înaltă calitate, se poate îmbunătăţi amplitudinea şi frecvenţa VF şi cresc şansele ca o defibrilare cu succes să ducă la un ritm perfuzabil.
Timpul optim al RCP dintre verificările de ritm poate varia în funcţie de ritmul stopului cardiac şi dacă acesta este prima etapă sau o etapă ulterioră. Bazat pe consensul experţilor, pentru tratamentul asistolei şi al AEP, după 2 min de RCP, dacă ritmul s-a schimbat în FV, se urmează algoritmul pentru ritmuri șocabile. În caz contrar, se continuă RCP şi se administrează adrenalină la fiecare 3-5 minute, după ce se verifică pulsul şi acesta nu este prezent.
În cazul în care FV este identificată pe monitor la mijlocul unui ciclu de RCP, se finalizează ciclul de RCP şi apoi se administrează şocul- această strategie va minimiza întreruperea compresiilor toracice.
După 50-60 de minute de resuscitare, medicul declară decesul pacientei. La autopsie s-a evidențiat cauza: disecție de aortă.
Studiul de caz este o metodă de evaluare de mare valoare deoarece favorizează investigarea unor situaţii reale, dezvoltând capacităţi de analiză, interpretare, anticipare, luare de decizii.



Bibliografie:
Cerghit I., „Sisteme de instruire alternative şi complementare. Structuri, stiluri şi strategii”, Editura Aramis, Bucureşti, 2002
Titircă L., „Urgenţe Medico-chirurgicale”, Editura Medicală, 1998
European Resuscitation Council Guidelines 2021