EVALUARE 2022

Indrei Maria / Liceul tehnologic Nicolae Teclu, Grădinița cu program prelungit Copșa Mică

Evaluarea în învațământul preuniversitar – între tradițional și modern
Metode, tehnici și strategii

Ce este evaluarea? Evaluarea reprezintă actul didactic complex, integrat procesului de învăţământ, ce urmăreşte măsurarea cantităţii cunoştinţelor dobândite, valoarea performanţelor şi eficienţa acestora la un moment dat, oferind soluţii de perfecţionare a actului didactic. Componentă a procesului de învățământ, evaluarea reprezintă, alături de predare și învățare, o funcție . Cele mai frecvente forme de evaluare folosite sunt: evaluarea iniţială, continuă şi finală.
Evaluarea iniţială sau de pornire, predictivă (datorită funcțiilor ei de diagnoză, respectiv prognoză) se realizează la începutul unui program de „instruire” şi stabileşte nivelul de pregătire al eleviilor în momentul iniţierii programului respectiv, constituind o condiţie hotărâtoare pentru reuşita activităţilor următoare deoarece oferă educatoarei posibilitatea de a cunoaşte potenţialul fiecărui copil și de a putea adopta o strategie, o tehnologie didactică care să corespundă realităţilor. Strategia de evaluare iniţială este necesară „la începutul unui program de instruire – ciclu de învăţământ, an şcolar, semestru, începutul unui capitol şi chiar al unei lecţii” (Ioan T. Radu, Evaluarea în procesul didactic, EDP RA, 2007, p. 117).
Evaluarea sumativă, numită și globală sau de bilanț, se realizează, de obicei, la încheierea unei perioade mai lungi de instruire (încheierea unui semestru, an școlar, ciclu de învățământ). Prin intermediul ei se realizează verificarea prin sondaj a conținuturilor învățării, insistându-se pe elementele fundamentale, se urmărește în ce masură elevii au capacitatea de a opera cu cunoștințele de baza însușite și dacă și-au format abilitățile vizate pe parcursul derulării programului de instruire. Ofera informatii utile asupra nivelului de performanta atins de elevi in raport cu obiectivele de instruire propuse.
Evaluarea formativă denumită și continuă, însoțește întregul parcurs didactic secvență cu secvență, permițând verificarea sistematică a tuturor elevilor din tot conținutul esențial al instruirii. Permite cunoașterea efectelor instruirii după fiecare secvență, identificarea eventualelor neajunsuri și astfel creează posibilitatea de a se adopta prompt măsuri de ameliorare a activității de învățare.
Metodele utilizate în activitatea de evaluare sunt diverse, în ultima perioadă făcându-se distincție între metodele tradiționale, denumite astfel datorită faptului că au fost consacrate în timp și sunt utilizate cel mai frecvent și metodele complementare care s-au impus în practica școlară mai ales în ultimii ani.
În categoria metodelor tradiționale sunt incluse: probele orale; probele scrise; probele practice. Probele orale (chestionarea/examinarea orală) reprezintă metoda de evaluare cel mai frecvent folosită în activitatea instructiv-educativă. Se realizează printr-o conversație între profesori și elevi, prin care se urmărește a se obține informații cu privire la volumul (cantitatea) și calitatea instrucției. Conversația poate fi individuală, frontală sau combinată. Probele scrise ocupă un rol principal în verificarea nivelului de pregătire al elevilor. Îmbracă forma lucrărilor de control curent, a lucrărilor de control date la încheierea unei unități de învățare, unui semestru și la examene. Probele practice se folosesc pentru a evalua capacitatea elevilor de a aplica anumite cunoștințe teoretice în rezolvarea unor probleme practice, gradul de stăpânire a unor priceperi și deprinderi. Se aplică în special atunci când se urmărește evaluarea conținutului experimental și practic al instruirii, dar oferă și informații cu privire la însușirea conținutului conceptual. Reprezintă și o modalitate importantă de dezvoltare a unor competențe generale și specifice, aplicative.
Metodele complementare de evaluare (moderne) se înscriu în categoria acelor strategii de evaluare care urmăresc să ofere elevilor posibilități de a demonstra nu numai că au asimilat un ansamblu de cunoștințe, dar și că dispun de priceperi, deprinderi, abilități de a opera cu respectivele cunoștințe. Au un potențial formativ ridicat și permit o mai bună individualizare a actului educațional. În această categoria sunt incluse:
• observarea sistematică a activității și comportamentului elevilor (fișa de evaluare, scara de clasificare, lista de control /verificare);
• investigația (în folosirea acestei metode se parcurg mai multe etape: definirea problemei; alegerea metodelor adecvate; identificarea soluțiilor);
• proiectul (prin intermediul său se pot evalua capacități precum: capacitatea de a selecta din surse variate lucrările care conțin informații utile realizării proiectului (documentare) și de a le valorifica în mod creator; priceperea de a identifica metodele de lucru adecvate îndeplinirii obiectivelor; abilitatea de a utiliza corespunzător materialele, echipamentele, instrumentele din dotare; capacitatea de a gândi soluții alternative și de a o alege pe cea mai potrivită; abilitatea de a finaliza produsul; priceperea de a opera generalizări; competența de a prezenta proiectul realizat, punând în valoare aspectele relevante);
• portofoliul (cuprinde rezultatele la probele scrise; rezultatele activităților practice, proiectelor, investigațiilor; compuneri, referate, eseuri, articole publicate, lucrari prezentate în cercuri, sesiuni de comunicari; fișe de observare; postere, machete, desene, caricaturi; chestionare de atitudini, interviuri; casete video cuprinzând prestația orală a elevului în cadrul unor activități);
• autoevaluarea (este o metodă prin care se urmărește construirea imaginii de sine a elevului, care astfel nu se mai reduce la judecățile de evaluare emise de către profesor).

Bibliografie:
Radu, Ion T., Teorie şi practică în evaluarea eficienţei învăţământului, Bucureşti, E.D.P., 1981
MANOLESCU, M., Evaluarea şcolară. Metode, tehnici, instrumente, Bucureşti, Editura Meteor Press, 2006

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *