CUNOAȘTEREA … ANTEPREȘCOLARULUI (2-3 ANI)
„Dacă aş vrea să reduc toată psihopedagogia la un singur principiu, eu spun: ceea ce influenţează mai mult învăţarea sunt cunoştinţele pe care le posedă la plecare. Asiguraţi-vă de ceea ce el ştie şi instruiţi-l în consecinţă!” (R. AUSUBEL, 1981)
Evaluarea reprezintă o activitate complexă prin care sunt colectate, prelucrate şi interpretate informaţiile privind potenţialul de funcţionare, starea şi funcţionarea unui sistem, rezultatele acestora. Informaţiile obţinute permit aprecierea în baza unor criterii prestabilite şi fundamentarea deciziilor ce urmează a fi adoptate în scopul îmbunătăţirii rezultatelor şi funcţionării sistemului. A evalua înseamnă a determina măsura în care obiectivele propuse au fost atinse, eficienţa metodelor de predare –învăţare; pe baza informaţiilor obţinute activitatea fiind ameliorată la timp. Însă, evaluarea, nu vizează doar preşcolarul, ci şi educatoarea. Pentru educatoare, aceasta reprezintă un feed-back asupra eficienţei activităţii didactice desfăşurate; îi arată cât de eficient îşi dozează materialul, cât de bine comunică, cu preşcolarii, cât de utile au fost metodele folosite în timpul predării. Deşi, toate cadrele didactice se încred în onestitatea lor în ceea ce priveşte evaluarea, după cum observa G. de Landsheere (1975), un profesor trebuie mereu să ştie ce succes a avut actul didactic pe care îl organizează. Astfel, prin intermediul evaluării, educatoarea poate afla ce au acumulat preşcolarii, ce lacune există în pregătirea acestora, care sunt posibilităţile şi ritmurile proprii de învăţare, care sunt interesele copiilor. În ceea ce îl priveşte pe copil, scopul principal al evaluării este de a supraveghea şi determina tendinţele acestuia de învăţare, ajutându-l să-şi cunoască şi să-şi dezvolte aptitudinile, formându-i deprinderi de muncă independentă.
Realizarea obiectivelor educaţiei timpurii depinde în cea mai mare măsură de calităţile şi competenţele educatoarei, care, prin acţiunile sale, prin personalitatea sa, trebuie să reprezinte un model pentru copii, un sprijin pentru familiile acestora. De asemenea, educatoarea trebuie să acorde o atenție deosebită dezvoltării copilului, din toate punctele de vedere, motiv pentru care, se impune să asigure o pregătire cât mai bună a copilului pentru şcoală şi pentru viaţă.
Pentru a reuși în demersul evaluativ al copilului, trebuie să luăm în calcul 3 axe principale:
1. Identitatea psihofizică a copilului
• Cum este copilul (particularitățile sale individuale, de vârstă, competențe abilități și aptitudini, ritmul său de dezvoltare, dizabilități și nevoi specifice).
• Familia copilului (date despre familie, despre paternul educațional, exigențe și asteptări educaționale, despre sistemul relațional familial, despre identitate culturală etc.).
2. Acțiunile copilului
• Cum acționează (manipulează, utilizează) copilul cu obiectele din jurul său, cum se adaptează situațiilor, cum acționează acesta în diverse situații necunoscute.
3. Relațiile sociale ale copilului
• Cum relaționează copilul cu adulții din jurul său (părinți, bunici, personalul grădiniței), cum relaționează cu ceilalți copii din jurul său (frați sau grupul de copii din grupă).
Evaluarea trebuie să urmărească progresul copilului sub toate aspectele dezvoltării sale, din punct de vedere cognitiv, socio-emoțional și motric:
• cunoștințe, deprinderi, abilități;
• atenție, memorie, gândire, limbaj;
• interese, aptitudini, motivație;
• relațiile cu copii de aceeași vârstă, cu copii de altă vârstă, cu adulții;
• dezvoltare motrică.
Pentru a putea determina demersul educativ care se construiește în jurul copilului mic în vederea dezvoltării integrate a acestuia este necesar să se utilizeze trei tipuri de evaluare: inițială, continuă (formativă) și sumativă (cumulativă).
Evaluarea inițială îndeplinește atât o funcție diagnostică, cât și de constatare și măsurare. Informațiile obținute în urma realizării unei evaluări inițiale sprijină proiectarea activităților didactice ale educatoarei din perspectiva adecvării acestora la posibilitățile copilului sau a inițierii, dacă este cazul, a unor programe de învățare remedială.
Evaluarea iniţială se realizează la începutul unui program de „instruire” şi stabileşte nivelul de pregătire a preşcolarilor în momentul iniţierii programului respectiv, constituind o condiţie hotărâtoare pentru reuşita activităţilor următoare deoarece oferă educatoarei posibilitatea de a cunoaşte potenţialul fiecărui copil. Aceasta reprezintă strategia de măsurare-apreciere-decizie realizată la începutul unei secvenţe a procesului de învăţământ (ciclu de instruire, an de instruire, semestru şcolar, capitol, subcapitol, grup de lecţii, lecţie), fiind realizată:
• pentru determinarea cunoştinţelor şi capacităţilor care reprezintă baza asimilării noilor conţinuturi şi formarea altor competenţe;
• pentru detectarea potenţialului de instruire, potenţialului de dezvoltare şi a potenţialului de educare, adică a zonei dezvoltării proxime a copilului;
• pentru stabilirea unui punct „de plecare” ce ar servi drept reper la evaluarea progresului şcolar.
Considerăm că, prin intermediul evaluării iniţiale putem identifica lacunele existente la fiecare copil şi putem stabili în ce măsură trebuie abordat un anumit aspect al activtăţii instuctiv-educative. Astfel, vom putea stabili „ce știe?” și „ce nu știe?” copilul. și „ce trebuie să știe?”
Trebuie menţionat faptul că se are în vedere faptul că jocul este activitatea fundamentală şi de aceea activităţile vor fi prezentate şi desfăşurate sub formă de joc, astfel încât copiii să nu sesize efortul intelectual, ci să se simtă motivaţi în realizarea cât mai eficientă a sarcinilor. De asemenea, este necesar să se respecte particularităţile de vâstă şi individuale, motiv pentru care se va face o raportare la fiecare copil în parte şi nu va fi raportat el la grupă.
Pentru a stabili tipul de intervenții educative care pot veni atât în sprijinul copilului cât și al familiei sale, evaluarea inițială trebuie realizată încă de la începutul contactului cu grădinița. De aceea, educatoarea își rezervă primele două săptămâni ale anului, culegerii de date pentru cunoaşterea fiecărui copil.În acest proces de evaluare inițială, părinții trebuie să fie integrați, ei reprezentând un element informațional și acțional determinant pentru validarea evaluării. Aceștia ne pot furniza informații despre evoluția anterioară a copilului, despre particularitățile de creștere și îngrijire ale acestuia, despre modelul relațional existent în familie.
Datorită specificului de vârstă, observația este cea mai utilă metodă de evaluare. Această metodă, are un caracter permanent și permite culegerea de informații atât despre progresul fiecărui copil în parte, dar și al întregului grup de copii. Cu ajutorul observației, putem urmări sistematic comportamentul copilului pe tot parcursul zilei, de la venirea în grădiniță, până la momentul plecării de la cursuri: în momentele de început al zilei, în timpul activităților de grup sau individuale, al jocurilor spontane sau organizate, în timpul mesei, pe parcursul programului de odihnă (somn), în momentele de tranziție de la o activitate la alta, la grupul sanitar, la finalul programului.
O altă metodă de evaluare care poate fi folosită de educatoare este dialogul cu părinții și cu copilul (atât cât poate el să se exprime, să vorbească), pentru o mai bună cunoaștere a dezvoltării psiho-fizice, a nivelului de cunoaștere, a deprinderilor dobândite până la momentul venirii la grădiniță.
La finalul perioadei de evaluare, în funcție de informațiile înregistrate, educatoarea poate stabili obiectivele activității viitoare, conținuturile și demersurile didactice adecvate posibilităților de învățare ale copiilor din grupa pe care o conduce.
Obiectivele stabilite pentru evaluarea iniţială au urmărit nivelul la care se află copiii la intrarea în grădiniţă, în ceea ce priveşte:
• Dezvoltarea cognitivă – exprimarea, cunoştinţe despre lume (obiecte), cunoaşterea propriului corp, nivelul de dezvoltare a simţurilor (gust, văz, auz).
• Dezvoltarea fizică, sănătate şi igienă personală – înălţime, greutate, echilibru, indică diferite părţi ale corpului, execută mişcări simple la comandă.
• Capacităţi şi atitudini de învăţare – ţine creionul, desenează linii (chiar şi mâzgălituri), colorează, cântă.
• Dezvoltarea socio-emoţională – capacitatea copiilor de a se adapta la regimul de viaţă al grădiniţei, participarea, stabilitatea şi autocontrolul în activitate, cooperarea în grupa de copii, rezistenţa la efort.
• Dezvoltarea limbajului şi a comunicării – asocierea cuvânt – obiect, articulează corect silabele, cuvintele, comunică în propoziţii simple, înţelege întrebări simple şi dă răspunsuri.
Pentru a aduna cât mai multe informaţii despre copii, evaluarea s-a desfăşurat pe două paliere:
• Chestionar pentru părinţi – prin care se culeg date despre părinţi şi copii văzuţi prin ochii acestora în mediul familial, social, precum şi cunoaşterea aşteptărilor pe care le au părinţii de la mediul educaţional din grădiniţă.
• Probe aplicate copiilor la primul contact cu grădiniţa: probe orale, practice, observarea comportamentului în timpul activităţilor, dialogul cu copiii.
Rezultatele evaluării iniţiale asigură datele necesare pentru stabilirea unor obiective accesibile, elaborarea unei planificări a activităţilor instructiv-educative care să ţină cont de datele culese, utilizarea acelor mijloace, metode, tehnici de lucru care să formeze copiilor priceperile şi deprinderile de bază, necesare integrării active în activitatea educaţională din învăţământul (ante)preşcolar.
BIBLIOGRAFIE:
• Bocoş, M., (2003), Teoria şi practica instruirii şi evaluării, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca;
• Cucoş, C., (2006), Pedagogie, Editura Polirom.
ILEANA LASTOVIEȚCHI / GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT „MIHAI EMINESCU”, TG. JIU
27
aug.