Iacob Mirela / ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”MIHAIL SADOVEANU” Huși, Vaslui

Evaluarea școlară – repere conceptuale

Evaluarea reprezintă totalitatea activităţilor prin care se colectează, organizează şi interpretează datele obţinute în urma aplicării unor tehnici, metode şi instrumente de măsurare, elaborate în conformitate cu obiectivele şi tipul evaluării, în funcţie de conţinutul şi grupul de lucru vizat, în scopul emiterii unei judecăţi de valoare pe care se bazează o anumită decizie în plan educaţional.
În mod curent prin evaluare în învăţământ se înţelege actul didactic complex integrat întregului proces de învăţământ care asigură evidenţierea cantităţii cunoştinţelor dobândite şi valoarea, nivelul performanţelor şi eficienţa acestora la un moment dat oferind soluţii de perfecţionare a actului de predare-învăţare
Există diferite înţelesuri acordate termenului de evaluare:
 în sens larg, evaluarea vizează totalitatea proceselor şi produselor care măsoară natura şi nivelul performanţelor atinse de elevi în învăţare.
 în sens restrâns evaluarea face parte din învăţământ şi este în raport direct sau indirect cu progresul calitativ şi cantitativ al învăţării.
Evaluarea este aplicabilă în două planuri:
o cu referire la efectele învățării – vizează relația profesor-elev: nivelul de pregătire a elevilor și evoluția acestuia în timp, în funcție de posibilitățile lor reale de învățare prin raportare a performanțelor obținute de școală la cele așteptate de societate.
o cu referire la însuși procesul instructiv-educativ – vizează autoestimarea profesorului, factorii de îndrumare și control ai învățământului în vederea asigurării unei verificări sistematice și integrale a performanțelor elevilor, a conceperii și realizării unui proces instructiv-educativ capabil să cultive interesul pentru studiu al elevilor.
Acţiunea de evaluare didactică include trei operaţii : MASURAREA, APRECIEREA şi DECIZIA.

Măsurarea presupune aplicarea unor tehnici specifice pentru a cunoaşte efectele acţiunii instructiv- educative şi a obţine date în perspectiva unui scop determinat. Exactitatea măsurii este condiţionată de calitatea instrumentelor de măsură folosite şi de modul cum sunt acestea aplicate.
 presupune o determinare obiectivă prin surprinderea riguroasă a unor achiziţii şi nu implică emiterea unor judecăţi de valoare.
 aprecierea sau evaluarea propriu-zisă constituie procesul de judecată de valoare a rezultatelor constatate, prin compararea acestora cu scopurile urmărite .
 presupune şi semnificaţia unui rezultat observabil sau măsurabil într-un cadru de referinţă axiologic.
Decizia – reprezintă operaţia de evaluare care asigură prelungirea aprecierii într-o notă şcolară, caracterizare, hotărâre, recomandare,etc. cu valoare de prognoză pedagogică.

Se realizează în raport cu anumite criterii pedagogice, spre exemplu :
1. a) potenţialul elevului, valorificat la maximum ;
2. b) creşterea calitativă a activităţii didactice ;
3. c) prin anticiparea corect-pozitivă, prin metamorfoza diagnozei în prognoză
4. d) îndrumarea evaluatului prin termeni manageriali.
Principalele tendinţe de modernizare a evaluării şcolare pot fi sintetizate astfel:
o S-a îmbogăţit cantitativ şi s-a dezvoltat calitativ cadrul conceptual din domeniul evaluativ ; în vocabularul cotidian, cu privire la evaluare se întâlnesc frecvent o multitudine de termeni noi, în timp ce alţii folosiţi tradiţional şi-au îmbogăţit semnificaţia, în consens cu schimbările din planul teoriei şi practicii educaţionale.
o Evaluarea modernă este abordată în termeni de procese şi nu de proceduri / modalităţi de măsurare a rezultatelor învăţării. Termenul clasic de “evaluare”, care ne conduce în mod spontan şi obligatoriu cu gândul la “control”, “verificare”, “examinare”, ar trebui înlocuit, nu numai la nivel terminologic, cât mai ales ca mod de concepere, prin sintagma „activitate evaluativă”. Din perspectiva modernă, “a evalua” înseamnă a desfăşura o activitate care însoţeşte pas cu pas procesul de predare-învăţare.
o Introducerea în teoria şi practica pedagogică a conceptului de „evaluare formativă” a determinat atenţionarea pedagogilor asupra faptului că obiectul lor de studiu în domeniul evaluativ, în consens cu ideile psihologiei cognitive, trebuie să-l reprezinte cu prioritate procesele de învăţare ale elevilor şi nu comportamentele manifestate de aceştia ca rezultat al învăţării.
o O altă idee de bază vizează coresponsabilizarea celui care învaţă (elevul). Aceasta presupune dezvoltarea capacităţii de autoreflecţie asupra propriei învăţări, intrarea în funcţiune a mecanismelor metacognitive. Cu alte cuvinte, “cunoaştere despre autocunoaştere”.
o Învăţământul modern solicită conceperea unui nou cadru de evaluare, a unui nou sistem de referinţă care să aibă la bază formarea competenţelor elevilor. Multe sisteme de învăţământ, inclusiv cel românesc din ultimii ani, îşi propun să dezvolte activitatea instructiv-educativă având ca referenţial competenţele generale şi specifice pe care trebuie să le dobândească cel ce învaţă – elevul – pe parcursul şi la finalul unui ciclu de instruire, al unui an de studiu etc.
În concluzie,în domeniul evaluării școlare asistăm la un proces de îmbogățire a acesteia și tranziția de la manifestarea ei ca instrument de măsură și control la un demers centrat pe învățarea de către elev, pe procesele cognitive ale acestuia, pe reglarea și pe autoreglarea cunoașterii. Din perspectiva acestor idei, evaluarea școlară trebuie să devină dinamică, centrată pe procesele mentale ale elevului, să favorizeze autoreglarea, autoreflecția, să înlocuiască acea concepție statică, bazată pe control, examinare, sancțiune. In acest fel se poate ajunge la “învățarea asistată de evaluare”.

Bibliografie:
Albu, M., 2000, Metode şi instrumente de evaluare în psihologie, Editura Argonaut, Cluj-Napoca,
Bocoş, Muşata,2002, Instruirea interactivă, Presa Universitară Clujeană,
Cerghit, Ioan, 2002 , Sisteme de instruire alternative şi complementare. Structuri, stiluri şi strategii, Aramis,
Cerghit, Ioan, Bunescu, Vasile, 1988, Metodologia instruirii, in Curs de pedagogie, Universitatea Bucureşti.
Creţu, Virginia, Ionescu, M., 1982, Mijloacele de învăţământ, in Didactica (coord. D. Salade), E.D.P., Bucureşti.
Cristea, S., 1996, Pedagogie generală. Managementul educaţiei, E.D.P., Bucureşti.
o Cucoş, Constantin, 2008, Teoria și metodologia evaluării, Editura Polirom, Iaşi.