Evaluarea în învăţământul preuniversitar – între modern şi tradiţional
Evaluarea este actul didactic complex integrat întregului preoces de predare- învăţare, care asigură evidenţierea cantităţii cunoştinţelor dobândite şi valoarea, nivelul, performanţele şi eficienţa acestora la un moment dat (în mod curent, periodic, final), oferă soluţii de perfecţionare a actului de predare- invatare şi presupune două momente distincte: măsurarea şi aprecierea rezultatelor şcolare. Evaluarea reprezintă actul didactic care determină promovarea sau nepromovarea elevilor dintr-o etapă de învăţare în alta.
A evalua rezultatele şcolare înseamnă a determina măsura în care obiectivele programei de instruire au fost atinse, precum şi eficienţa metodei de predare- învăţare folosite. Prin activitatea de evaluare se desemnează acţiunea de măsurare şi apreciere a rezultatelor şcolare, iar prin rezultate şcolare se desemnează cunoştinţe, abilităţi, dezvoltarea proceselor intelectuale etc. În planul evaluării, profesorii sunt preocupaţi sistematic de măsurarea şi aprecierea cantităţii şi calităţii cunoştinţelor elevilor, a deprinderilor, abilităţilor, capacităţilor, intereselor şi priceperilor posedate de elevi la un moment dat, fie ca rezultat al educaţiei, fie ca premisă a acesteia.
Scopul evaluării este de a perfecţiona procesul educaţional.
Măsurarea şi aprecierea rezultatelor şcolare nu se face în sine şi pentru sine, ci prin raportare la competenţele, conţinuturile, metodele şi mijloacele învăţate folosite.
În cadrul actului de evaluare a rezultatelor şcolare un aspect necesar şi obligatoriu îl reprezintă notarea. Ea se realizeză fie prin cifre, fie prin scoruri sau calificative. Sunt patru tipuri de tehnici de apreciere: tehnica impulsiei globale (cea mai subiectivă), scările de specimen (se aleg diferite modele reprezentative ale diferitelor niveluri de calitate, de la slab la excelent; notarea se face prin compararea lucrărilor elevului cu unul din aceste modele), metode analitice (mai mulţi profesori acordă un număr de puncte pentru fiecare din calităţile alese spre examinare), metoda determinării frecvenţelor (constă în stabilirea tipurilor de greşeli după un studiu diagnostic prealabil, se numără greşelile existente, iar nota reprezintă procentul de greşeli).
Didactica tradiţională stabileşte la baza evaluării numai indicatori de ordin cognitiv (cât ştie elevul). Pedagogia contemporană consideră aceşti indicatori ca fiind insuficienţi: evaluarea trebuie să se extindă şi asupra altor indicatori, fie tot de ordin cognitiv (ca de exemplu capacitatea de aplicare a cunoştinţelor sau nivelul dezvoltării intelectuale), fie privind personalitatea elevului şi conduita sa (aptitudinile, intersele, valorile, convingerile, atitudinile).
Pedagogia contemporană atrage, de asemenea, atenţia asupra necesităţii nuanţării mai bogate şi a folosirii mai flexibile a tehnicilor de evaluare existente. Schema tradiţională a tehnicilor de evaluare este considerată prea săracă, aşa că s-au experimentat şi s-au produs metode noi precum testul docimologic. Instrumentele de evaluare sunt tradiţionale (probe scrise, probe orale) şi alternative /moderne (observarea sistematică a elevului, investigaţia, proiectul, portofoliul, evaluarea cu ajutorul calculatorului, autoevaluarea).
Dintre metodele utilizate în evaluare amintesc verificarea orală, care constă în realizarea unei conversaţii prin care profesorul urmăreşte identificarea cantităţii şi calitatea instrucţiei. Avantajul este că se realizează o comunicare deplină între professor şi clasa de elevi, feed-back-ul este mai rapid. O altă metodă de evaluare este verificarea scrisă, în care elevii îşi prezintă cunoştinţele fără intervenţia profesorului, fapt ce duce la diminuarea subiectivităţii cadrului didactic. Verificarea scrisă implică un feed-back mai slab, unele erori sau neîmpliniri nu pot fi eliminate operativ prin intervenţia cadrului didactic.
Strategia de evaluare denotă modul de integrare a acţiunii de evaluare (realizabilă prin operaţiile de măsurare- apreciere- decizie) în structura de funcţionare a activităţii didactice. Conceptul de strategie de evaluare reflectă tendinţa de extindere a acţiunilor evaluative: de la verificările tradiţionale la evaluarea proceselor şi condiţiilor de desfăşurare a activităţii didactice, a situaţiilor de instruire/învăţare.
Clasificarea strategiilor de evaluare poate fi efec¬tuată după mai multe criterii. După momentul în care activitatea de evaluare este încorporată în structura activităţii didactice/educative deosebim: evaluarea iniţială (predictivă), evaluarea dinamică şi evaluarea finală.
Cerinţele enumerate mai sus pot fi executate prin utilizarea următoarelor strategii de evaluare: evaluarea normativă, evaluarea criterială, evaluarea detaliată, evaluarea exploratorie, evaluarea diagnostică. Consumul mare de timp necesar pentru elaborarea instrumentelor de evaluare şi evaluarea propriu-zisă constituie principala dificultate la utilizarea acestei strategii de evaluare.
Aceste cinci strategii de evaluare reprezintă strategiile de bază utilizate în şcoală. Diferenţierea dintre ele nu este absolută. Evaluarea detaliată, evaluarea exploratorie, şi cea diagnostică sunt, de fapt, evaluări criteriale. Evaluarea exploratorie presupune examinarea achiziţiilor elevului de la o „înălţime mare” (pot fi analizate numai elementele importante). Evaluarea criterială este o apreciere de la o „înălţime medie” (sunt vizibile practic toate detaliile). Evaluarea detaliată constituie o examinare „cu lupa” a landsaftului achiziţiilor (deşi sunt observate cele mai mici detalii, sunt explorate doar unele dintre componentele landsaftului). Evaluarea diagnos¬tică este o cercetare „cu lupa”, efectuată însă pe anumite porţiuni.
Prin procesul de evaluare, profesorul urmărește atingerea scopului final al educației, acela de a pregăti elevul pentru o integrare fără disfuncții în școală și în societate. Urmând pașii unei evaluări eficiente, fie tradiționale sau moderne și respectând cerințele acesteia, cadrul didactic modernizează procesul de învățământ și sporește rolul educației în formarea personalității elevului.
REPERE BIBLIOGRAFICE:
1. Radu, I, T., – Evaluarea în procesul didactic, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică ,2000;
2. Cristea, S., – Dicţionar de pedagogie, Chişinău- Bucureşti, Grupul editorial Litera- Eitera International, 2000;
3. Cerghit, I., Sisteme de instruire alternative și complementare. Structuri, stiluri și strategii, Editura Aramis, București, 2002.
Herlea Ionela- Anca / Liceul Tehnologic „Mihai Busuioc”, Paşcani
27
aug.