HAȚEGAN DORINA / ȘCOALA GIMNAZIALĂ RACOVIȚA, JUD. TIMIȘ

METODE ȘI TEHNICI DE EVALUARE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR

Evaluarea educațională este una dintre cele mai controversate probleme. Este greu de conceput un sistem educațional și un act educațional fără evaluare. Valorizarea activităților umane și a rezultatelor acestora este procesul prin care instituim ierarhizări, facem aprecieri care conduc la certificarea abilităților și competențelor noastre, la stabilirea nivelului acestora și care determină încredere în forțele proprii, sentimentul autoeficacității și o stare psihologică de bine.
Evaluarea reprezintă sfera preocupărilor și demersurilor pentru identificarea, estimarea și cuantificarea valorilor în orice activitate umană. Sintetizând definițiile evaluării,se propun trei enunțuri pentru evaluare, în funcție de următoarele identități posibile, evaluare = măsură, congruență, judecare.
Fiecare dintre aceste cazuri presupun avantaje și dezavantaje. Definițiile circumscrise de identitatea ,,evaluare = măsură”, au următoarele avantaje: se sprijină direct pe o măsură precisă, datele pot fi tratate matematic, iar din acestea rezultând norme și concluzii ferme. Dezavantajele întâlnite implică o inflexibilitate datorată costurilor de producere de noi instrumente, iar criteriile pe care se bazează sunt problematice neluând în seamă aspectele nemăsurabile.
Definițiile bazate pe identitatea ,,evaluare = congruență”, prezintă următoarele avantaje: se referă la o acțiune puternic integrată în procesul de învățământ, furnizează date asupra elevului și programului deopotrivă, retroacțiunea este imediată, există referințe directe la obiective, care pot furniza date atât asupra procesului, cât și asupra produsului final. Apar și dezavantaje precum riscul evaluatorului de a juca un rol mai mult tehnic, centrarea este restrânsă la obiective, iar evaluarea se dovedește mai mult o acțiune secvențială terminată.
Acele definiții care se sprijină pe identitatea ,,evaluare = judecare”, prezintă următoarele avantaje: recurg la concretizări practice ușoare, permit o lărgire a variabilelor avute în vedere, sunt permissive la experiențe și expertize și nu conduc la pierderi de timp în analiza datelor. Au însă dezavantajele că li se poate contesta fidelitatea și obiectivitatea, datele și criteriile sunt ambigue.
Evaluarea rezultatelor școlare este necesară în toate fazele desfășurării procesului de învățământ. Furnizează datele necesare în vederea adoptării celor mai bune decizii educaționale. Ajută elevii și profesorii să decidă ce trebuie să învețe prin scoaterea în evidență a ceea ce este important din ce se predă. Ajută elevii să aprecieze eficacitatea învățării, prin consolidarea și transferul a ceea ce au învățat. Se poate vorbi astfel despre – evaluarea inițială, evaluarea sumativă, evaluarea formativă.
Evaluarea inițială se efectuează la începutul unui program de instruire. Este o activitate care se realizează la începutul anului școlar, la începutul noilor teme și capitole. Se referă la un proces prin care se testează nivelul cunoașterii, pregătirii anterioare a elevilor, a nevoilor de învățare, precum și de a creare a premiselor necesare pentru asimilarea noilor conținuturi. În cazul unor lacune mai mari, evaluarea inițială se continuă printr-o pregătire specială, având ca obiective recapitularea materiei predate în clasele anterioare, fixarea unor cunoștințe și deprinderi.
Evaluarea formativă se realizează pe parcursul desfășurării procesului didactic și verifică sistematic progresele elevilor. Ea se realizează de la începutul programului, până la terminarea lui. Permite astfel cunoașterea pregătirii elevilor, identitatea neajunsurilor după fiecare secvență și adoptarea măsurilor considerate utile pentru ameliorarea randamentului elevilor.
Evaluarea sumativă se realizează prin verificări punctuale pe parcursul programului, încheiate cu o evaluare globală, la sfârșitul unor segmente de activitate relativ mari. Evaluarea sumativă reprezintă o modalitate utilă de verificare, evidențiind nivelul la care s-a desfășurat activitatea și rezultatele acesteia.
Scopul evaluării este de a perfecționa procesul educativ. Plecând de la conceptul de evaluare, ar trebui să se determine de fiecare dată în ce măsură se poate transforma situația educațională într-o realitate adecvată a obiectivelor bine determinate.
Funcțiile evaluării apar și se actualizează diferențiat. O probă de evaluare nu îndeplinește toate funcțiile în acceași măsură. Ținând cont de aceste funcții ale evaluării se poate atinge în mare măsură succesul în activitatea de învățare. Printr-o selecție obiectivă, riguroasă, se poate ridica nivelul de competență și obținerea performanțelor.
Evaluarea este ultima etapă fundamentală a procesului de învățământ, care este un proces de autoreglare. Cu evaluarea se încheie ciclul predare-învățare. Prin evaluare profesorul obține informațiile necesare privitoare la rezultatele activității de învățare și reglează activitatea următoare în vederea obținerii unor performanțe superioare.
Prin evaluare profesorul are posibilitatea să cunoască măsura în care elevii și-au însușiit materialul predat conform obiectivelor prestabilite. Atât succesele înregistrate de elevi, cât și eventualele lacune în pregătirea lor permit profesorului să-și autoaprecieze propria sa activitate, să ia măsuri de ameliorare a propriei sale activități și să recupereze problemele care au determinat lacunele.
Rolul principal al evaluării este acela de a stimula învățarea și de a asigura o calitate sporită predării. Pentru a ameliora activitatea de predare-învățare, trebuie mai întâi să se identifice blocajele și elementele puțin productive prezente în actul adițional.
Procesul de predare-învățare-evaluare depinde de modalitatea de concepere a cunoașterii. Învățarea presupune, implicare personală, a sensului unor cunoștințe, iar evaluarea este predominant captivă-apreciază contribuția fiecărui elev la rezolvarea creativă a sarcinilor de învățare.

BIBLIOGRAFIE:
– Bocoș, M. Jucan, D –Teoria și metodologia instruirii. Teoria și metodologia evaluării, Editura Paralela 45, Pitești, 2007
– Cucoș. C., Teoria și metodologia evaluării, Editura Pplirom, Iași