Grecu Cornelia Ana / Colegiul Național C. D. Loga Caransebeș

EVALUAREA ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR

Evaluarea ca proces complex presupune : măsurarea (cantitativă) şi aprecierea rezultatelor (estimarea calitativă).
Pentru a facilita reuşita şcolară, îmbunătăţirea rezultatelor şi perfecţionarea neîncetată a proceselor de instruire, este necesară integrarea organică a evaluării în structura acestor procese, intervenţia ei activă pe parcursul desfăşurării învăţării şi predării. În scopul asigurării acestei dinamici, evaluarea este administrată în forme, moduri şi în diverse momente bine articulate între ele, sarcină ce revine fiecărui cadru didactic.
Cel mai frecvent şi mai benefic utilizate sunt formele de evaluare : iniţială, formativă, sumativă.
Evaluarea iniţială este necesară pentru măsurarea nivelului de realizare a învăţării prealabile, a nivelului comportamentului cognitiv iniţial; pentru determinarea liniei de pornire la începutul unui nou program de instruire (an şcolar); este indispensabilă pentru a stabili dacă elevii dispun de pregătirea necesară (cunoştinţe, capacităţi, abilităţi) creării de premise favorabile unei noi învăţări. Această formă de evaluare are semnificaţia unei punţi de legătură între o stare precedentă şi o stare viitoare.
Evaluarea formativă poate fi integrată în mod constant şi operativ pe tot parcursul procesului instructiv. Se bucură de prioritate, deoarece vine în sprijinul menţinerii unui flux evaluativ continuu ce urmăreşte să asigure un progres punctual şi continuu. Practicarea acestui tip de evaluare porneşte de la divizarea materiei (disciplinei) în unităţi, adică părţi bine definite ale conţinutului dat. Astfel, prin utilizarea unor probe sau teste de diagnoză, formative şi de progres adecvate, administrate la sfârşitul fiecărei unităţi parcurse, se poate determina dacă fiecare elev a ajuns să-şi însuşească materia corespunzătoare. Prin specificul ei, evaluarea formativă este o evaluare centrată pe procese, destinată rectificării, reajustării şi adaptării acestora; ameliorării şi optimizării, reglării şi autoreglării învăţării şi predării.
Evaluarea sumativă (periodică sau cumulativă) este o evaluare de bilanţ a instruirii, care intervine la sfârşitul parcurgerii unui ansamblu de sarcini de învăţare ce constituie un tot unitar, corespunzător, de exemplu, unei programe, unei părţi mai mari din programă; sau indică rezultatele obţinute la sfârşitul unei perioade de învăţare – semestru, an şcolar. Acest tip de evaluare evidenţiază finalul, efectul terminal, rezultat de pe urma învăţării parcurse. Este, deci, o evaluare centrată pe rezultate globale.
Cea mai utilizată metodă de evaluare inițială este cea prin testele docimologice. Testul docimologic este un set de probe sau întrebări, cu ajutorul căruia se verifică şi se evaluează nivelul asimilării cunoştinţelor şi al capacităţilor de a opera cu ele, prin raportarea răspunsurilor la o scară de apreciere etalon, elaborată în prealabil. Structura unui test docimologic implică două aspecte fundamentale, unul care se referă la stabilirea întrebărilor (probelor), iar altul la măsurarea şi evaluarea răspunsurilor.
Stabilirea întrebărilor. Acestea pot fi de două feluri: cu răspunsuri deschise şi cu răspunsuri închise. Întrebările cu răspunsuri deschise se caracterizează prin aceea că oferă elevilor posibilitatea de a-şi formula independent răspunsul, de a-şi transpune propriile gânduri într-un înveliş verbal adecvat. Avantajul lor constă în aceea că asigură condiţii prielnice manifestării spontaneităţii și creativităţii. De obicei, aceste întrebări solicită interpretarea unor date, explicarea unor fenomene, argumentarea unor afirmaţii, lansarea unor presupuneri sau ipoteze etc.
Întrebările cu răspunsuri închise sunt acelea care presupun un singur răspuns.
Subdiviziuni ale acestui tip de întrebări sunt:
– întrebările cu răspunsuri la alegere;
– întrebările de tipul adevărat-fals;
– întrebările de tipul asocierii;
– întrebările de tipul „ordonării” sau „structurării”;
– întrebările cu răspuns incomplet sau având spaţii albe.
Întrebările cu răspunsuri la alegere.
Încercuieşte litera (literele) corespunzătoare răspunsului corect:
Floarea-soarelui „se clătină lin spre copilă” înseamnă:
a) o salută pe fetiţă
b) îşi arată bucuria că o vede;
c) vrea să-i dăruiască nişte seminţe.

Floarea-soarelui „lăsă să cadă asupra copilei două petale” semnifică:
a) o mângâie pe fetiţa tristă;
b) îşi arată tristeţea lăsând să cadă petalele ca nişte lacrimi;
c) îi cad petalele din cauza vântului.

Întrebările de tipul adevărat – fals fac parte tot din categoria întrebărilor cu răspunsuri la alegere, cu specificarea că există numai două modalităţi de răspuns. Mai sunt cunoscute şi sub denumirea de „tehnica alegerilor duale”.
Răspunde cu adevărat (A) sau fals (F).
1. Fetiţa se aplecă spre floarea cu coroană aurie. _______________
2. Sora – Soarelui se clătină spre copilă. _______________
3. Patrocle scurma cu lăbuţele în muşuroiul de furnici. _______________
4. Floarea- soarelui lăsă o uşoară adiere asupra copilei. _______________
5. Floarea- soarelui lăsă să cadă două petale asupra copilei. _______________

Întrebări de tipul asocierii sau „tehnica perechilor”. Acest tip de întrebări „presupune existenţa a două coloane paralele de elemente, prima formată din premise, iar cea de-a doua din răspunsuri” (Strungă, 1999, p.179). Elevului i se solicită să identifice relaţia de corespondenţă între elementele celor două coloane. Se recomandă ca una dintre coloane să conţină mai multe elemente decât cealaltă, evitându-se astfel „ghicirea unui răspuns”.
Realizează corespondenţa între titlurile poveştilor şi autorii care le-au scris:
“Răţuşca cea urâtă” Mihail Sadoveanu
“Sfat cu Sora-Soarelui” Hans Christian Andersen
“Printre stele” Victor Eftimiu

Întrebări de tipul „ordonării” sau al „structurării”.
Puneţi în ordine ideile principale:
Mihai Viteazul i-a cruţat viaţa lui Hassan-Paşa.
Mihai Viteazul s-a luptat cu Hassan-Paşa.
Paşa, înfricoşat, a fugit.

Întrebări cu răspuns incomplet sau având spaţii albe. Particularitatea acestor întrebări rezidă în faptul că răspunsul oferit elevilor conţine lacune (lipseşte din el unul sau mai multe cuvinte sau propoziţii), sarcina solicitată fiind aceea de a completa spaţiile goale. Această tehnică se află la limita dintre întrebările închise şi cele deschise.
Completaţi propoziţiile folosind cuvinte din lecţie.
Cuza a hotărât să stea de vorbă cu …….., deşi sfetnicii i-au spus că e ……………. şi că nu-l va îmbuna. El s-a înfăţişat înaintea salutând . …. Cu vorbe aspre, sultanul l-a intrebat cum de cutează să se prezinte înaintea sa fără………………
Dacă evaluarea îşi găseşte prezenţa în toate domeniile activităţii social – umane, cu atât mai mult ea este prezentă şi necesară în educaţie, în învăţământ, unde valorile sunt omniprezente în cadrul oricărui program. Întregul sistem de evaluare de care are nevoie învăţământul trebuie privit într-o perspectivă educativă, şi conectat sistemului de valori umane şi sociale cu care se operează în cadrul acestuia, aducându-şi propria sa contribuţie la desăvârşirea personalităţii elevului în totalitatea aspectelor, la desăvârşirea naturii umane în unitate cu mediul de existenţă şi de activitate al acesteia.