EVALUAREA ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR- ÎNTRE MODERN ȘI TRADIȚIONAL
In contextual actual al unei societăți în permanentă dezvoltare precum și al învățământului în plină reformă și schimbare, se impune din ce în ce mai mult o evaluare cât mai obiectivă a adolescenților,care să corespundă cerințelor actuale de pregătire profesională în vederea unei mai bune integrări a acestora pe piața muncii. Potrivit noilor politici educaționale, pregătirea tinerilor nu mai este bazată doar pe achiziția cunoștințelor teoretice așa cum se intâmpla în învățământul traditional ci pe dobândirea unor competențe cheie care vor contura profilul de formare al adolescentului modern. Aceste competențe reflectă abilitățile pe care le-a dobândit adolescentul pe parcursul anilor de studiu dar și cunoștințele acumulate.
În acest context, evaluarea devine o parte esențială a formării și pregătirii profesionale a adolescenților iar alegerea modalităților de evaluare trebuie făcută în funcție de particularitățile fiecărui colectiv de elevi. Astfel, modalitățile de evaluare s-au diversificat astfel încât să cuprindă o gamă largă de forme de verificare a cunoștințelor dobândite iar acestea trebuie să fie cât mai atractive pentru elevi: evaluarea prin proiecte, dezbateri, studiul de caz, portofoliul, interviul, investigația, autoevaluarea, jurnalul reflexiv, chestionarul. Printre avantajele acestor metode de evaluare se numără: identifică reușitele și erorile elevilor, oferă tehnicile de lucru, resursele materiale necesare elevilor, consolidează abilitatea de autoevaluare dar în același timp aceste metode reprezintă niște sarcini de lucru a căror rezolvare stimulează învățarea de tip euristic.
O altă oportunitate de dezvoltare a competențelor cheie o reprezintă proiectele de mobilitate Erasmus+.
Școala Gimnazială Traian a aplicat pentru proiectul Erasmus K-”Adapting teachers`skills to the challenges of the new educational environment” care se va desfășura în perioada 1 septembrie 2022-31 august 2023. Acest proiect destinat formării cadrelor didactice cuprinde două cursuri: 1. Climate change and global citizenship education, 2.Digital classroom. La finalul cursurilor, cadrele didactice participante își vor dezvolta și îmbunătăți abilitățile de a aborda lecțiile dintr-o perspectivă transdisciplinară, vor pune un accent mai mare pe caracterul integrat al învățării precum și pe caracterul multicultural al disciplinelor de studiu. Fiecare prosesor participant va avea de asemenea posibilitatea de a le dezvolta elevilor cât mai multe competențe cheie integrând în disciplina sa de studiu cât mai multe discipline legate de tematica cursului. Obiectivele proiectului se vor reflecta în responsabilizarea elevilor față de problematica mediului înconjurător, conștientizarea riscurilor acțiunilor oamenilor asupra mediului, dezvoltarea spiritului civic precum și dezvoltarea abilităților practice și aplicative , de lucru în echipă care vor fi valorificate în perioada de implementare a activităților subsecvente proiectului. Acestea vor presupune implicarea elevilor în diferite activități ecologice și tehnologice.
În urma derulării activităților elevii vor identifica și vor pune în practică măsurile care pot fi luate la scară mică pentru diminuarea efectelor încălzirii globale și poluării. Acțiunile vor fi mediatizate la nivel local prin realizarea de afișe și pliante iar impactul pe care acestea îl vor avea asupra elevilor va fi măsurat prin chestionare și proiecte de grup.
În consecință metodele de evaluare trebuie să fie cât mai obiective, să stimuleze creativitatea elevilor și să le dezvolte capacitatea de a utiliza, asocia și transfera diverse cunoștințe.
GHIȚĂ DORALINA / ȘCOALA GIMNAZIALĂ TRAIAN
27
aug.