EVALUAREA ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR
ÎNTRE MODERN ȘI TRADIȚIONAL

Educația este un process complex, multinivelar, al cărui success depinde depinde de o multitudine de factori (materiali, spirituali, organizaționali, elaborați riguros ori conjuncturali, expliciți ori impliciți, bine conștientizați ori slab conștientizați).
Planul de învățământ pentru nivelul preșcolar prezintă o abordare sistemică în vederea asigurării continuității în cadrul aceluiași ciclu curricular, a interdependenței dintre disciplinele școlare și categoriile de activități din învățământul preșcolar și, totodată, a deschiderii spre module opționale de instruire.
Evaluarea în educaţie are drept scop aprecierea efectelor unui demers pedagogic, în mod
obiectiv şi prin mijloace ştiinţifice. Evaluarea controlează şi condiţionează dinamica clasei, încât
putem spune că nu există învăţare eficientă fără evaluare. Ea acţionează în cadrul concret al clasei de elevi, folosind instrumente specifice pentru analiza progresului acestora în grup şi individual. În“Dicţionarul de pedagogie”, Schaub Horst defineşte evaluarea ca fiind “procesul care începe cu planificarea şi cu descrierea obiectivelor şi a conţinuturilor care vor fi controlate mai târziu”
Metodele tradiţionale de evaluare, echilibrând palierul probelor orale, scrise şi practice,
sunt etichetate ca principale metode de evaluare ce domină încă în desfăşurarea actului evaluativ
din învăţământul preuniversitar.
Evaluarea constituie o activitate de colectare, organizare şi interpretare a datelor obţinute prin intermediul instrumentelor de evaluare în scopul emiterii unei judecăţi de valoare asupra rezultatelor măsurării şi adoptării unei decizii educaţionale, fundamentate pe concluziile desprinse din interpretarea şi aprecierea rezultatelor. Ea urmează să fie realizată astfel ca ea să sprijine actul predării, să orienteze şi să stimuleze activitatea de învăţare a elevilor şi să permită ameliorarea continua a procesului didactic.
Componentă de bază a reformei învăţământului, evaluarea a fost cea dintâi supusă schimbărilor, aducând materialul unei dignoze care să reprezinte punctul de sprijin pentru restructurările ulterioare. Putem vorbi de o reformă a evoluării rezultatelor şcolare, care este, ea însăşi, o reformă de substanţă, ţintind transformarea completă a sistemului de evaluare anterior.
În evaluarea educaţională actuală, aflată mereu în căutare de noi modalităţi specifice ameliorative, scalele numerice de notare intrate în tradiţie nu mai sunt de multă vreme singura
tehnică studiată de docimologia contemporană. Astfel s-au impus atenţiei teoreticienilor, dar şi practicienilor educaţiei şi alte criterii tehnice evaluative. Tendinţa actuală în evaluarea
contemporană este aceea încurajării studiului şi aplicării tehnicilor de apreciere criterială, de progres, de proces (formativă) sau pe obiective mai largi şi flexibile.
Docimologia
modernă şi-a conceput, apropiat şi introdus, deja în uzul curent o serie de categorii conceptuale operaţionale specifice, dintre care: elemente de competenţă, standarde de performanţă,
indicatori de performanţă, capacităţi şi subcapacităţi, discriptori de performanţă, probe (sarcini) , subiecte, bareme de corectare, certificarea evaluativă, raporturi de evaluare, calificative evaluative etc.
Pricipalele calităţi ale acestui sistem de evaluare sunt flexibilitatea şi adaptabilitatea sa: odată introduse modelele motrice pentru punerea în ecuaţia evaluativă a principalelor obiective de referinţă de la nivelul curricular, precum şi a principalelor capacităţi, sistemul este capabil de autoreglare.
În formele tradiţionale, activitatea este centrată pe profesor (cadru didactic), el constituind sursa unică de informaţii, comunicarea este unidirecţională şi se realizează prin transmitere de cunoştinţe, evaluarea constă dintr-o simplă reproducere, activitatea se bazează pe impunerea autorităţii cadrului didactic şi se constată un grad crescut de pasivitate al elevilor.
În comparaţie cu metodele tradiţionale, cele interactive sunt centrate pe elev şi pe activitate, au la bază comunicarea multidirecţională, pun accent pe dezvoltarea gândirii, pe formare de aptitudini, deprinderi. Evaluarea, spre deosebire de metodele tradiţionale, este una formativă şi încurajează participarea copiilor, iniţiativa şi pune accent pe creativitate.
Copiii, la activităţile organizate prin metode interactive, se ajută unii pe alţii să înveţe, împărtăşindu-şi ideile, învaţă cum să înveţe, se exprimă liber, experimentează. În cazul utilizării metodelor interactive, copiii trebuie să asigure conducerea grupului, să coordoneze comunicarea, să stabilească un climat de încredere, să ia decizii, să medieze conflicte, să fie motivaţi să acţioneze conform cerinţelor educatoarei.

Educatoarea aranjează mobilierul din grupă în mod corespunzător, grupează copiii în număr adecvat metodei utilizând o modalitate cât mai ingenioasă de grupare (sexul, prieteniile, diferite jocuri, nivelul abilităţilor într-un anumit domeniu etc.) şi stabileşte dimensiunea grupului (de la 2 la 6 copii).
Un pas important în desfăşurarea în condiţii cât mai bune a activităţii, o constituie stabilirea regulilor de lucru (se vorbeşte pe rând, nu se atacă persoana ci, eventual, opinia sa, se lucrează în echipă, nu se monopolizează discuţia, nu rezolvă unul singur sarcina de lucru), a obiectivelor activităţii şi a timpului avut la dispoziţie.
O sarcină foarte importantă ce revine cadrului didactic este aceea de a găsi calea de constituire a grupului de lucru. Modalităţile sunt foarte variate şi indicat este ca educatoarea să aleagă calea care va duce la formarea unor grupuri omogene în care să se poată obţine cele mai bune rezultate.



BIBLIOGRAFIE WEB:
1.http://ccdmures.ro/cmsmadesimple/uploads/file/rev8sp/cf/cf8.pdf;
2.https://www.didactic.ro/revista-cadrelor-didactice/traditional-si-modern-in-evaluare;
3.https://abcdidactic.net/2014/12/30/traditional-si-modern-in-aplicarea-metodelor-de-lucru-cu-copiii/#more-5325;
4.Mihaela Păiși Lăzărescu, Liliana Ezechil, (2011), Laborator preșcolar, ediția a- IV-a,, Ed. V&I Integral, București;
5.Ministerul Educației Naționale,, Viorica Preda, Magdalena Dumitrana (2000), Programa activităților instructive-educative în grădinița de copii și regulamentul învățământului preșcolar, Ed. V&I Integral, București.