Evaluarea între tradițional și modern
Evaluarea reprezintă o componentă fundamentală a procesului de învăţământ, statutul ei în cadrul acestuia fiind reconsiderat, mai ales în ultimele decenii, datorită numeroaselor cercetări, studii, lucrări elaborate pe această temă. Evaluarea şcolară este percepută astăzi ca fiind organic integrată în procesul de învăţământ, având rolul de reglare, optimizare, eficientizare a activităţilor de predare-învăţare.
Evaluarea rezidă în „culegerea, valorificarea, aprecierea şi interpretarea informaţiilor rezultate din procesul de învăţare; măsurile pedagogice, proiectele curriculare care rezultă din aceste activităţi” (Schaub, Zenke, 2001, 100-101).
Evaluarea tradițională
– expresiile cele mai frecvente folosite pentru denumirea activității de evaluare sunt: examinare, verificare, ascultare, control, chiar daca aceasta activitate se desfașoară intr-un context cotidian, și nu la finalul unui program de instruire;
– aprecierea școlară sau verificarea se constituia ca moment separat de activitatea de predare-invatare;
– Acționa cu precadere periodic, realizând, de regula, o evaluare sumativa;
– este sinonimă cu aprecierea clasică, cu notația sau corecția, cu controlul continuu al invățării școlare;
– se finalizeaza cu clasificarea (clasamentul elevilor) (evaluare comparativa);
– nota sau calificativul sancționa invățarea de către elev;
– selecteaza si exclude anumite domenii ale invatarii mai greu de evaluat: atitudini, comportamente, trasaturi de personalitate;
– este centrata pe cunostinte;
– notarea este un scop in sine, un mijloc de clasificare sau de certificare;
– este sinonima cu notiunea de control al cunostintelor
– evaluatorul constata, compara si judeca; este centrata deci pe elev si apreciaza conformitatea cunostintelor predate (lectia invatata) cu o scara de valori care este lasata la aprecierea profesorului si care ramane in mare parte implicita, nu se comunica elevilor;
– incrimineaza doar elevul nu si criteriile de apreciere desi de multe ori criteriile sunt insuficient definite sau confuze.
Evaluarea modernă
– este asociată grijii față de masurarea și aprecierea rezultatelor;
– nu este un scop in sine, un simplu control, ci se realizează în vederea adoptării unor decizii si măsuri ameliorative;
– pune accent pe problemele de valoare și pe emiterea judecătii de valoare
– acorda preponderenta functiei educative a evaluarii; incearcă sa devina o interogatie globala, preocupata de promovarea aspectului uman in general;
– acopera atat domeniile cognitive, cat si pe cele afective si psihomotorii ale invatarii scolare;
– se ocupa atat de rezultatele scolare cat si de procesele de predare si invatare pe care le implica;
– se constituie parte integranta a procesului didactic, nu mai este privita din exteriorul acestuia;
– dezvolta tot timpul o functie de feed-back pentru elev;
– tinde sa informeze si personalul didactic asupra punctelor tari si punctelor slabe ale eforturilor depuse, asupra eficientei activitatii didactice
– Iși asumă un rol activ, de transformare continua a proceselor de predare si de invatare, de interventie formativa;
– devine un proces continuu si integrat organic procesului de instruire;
– evaluarea devine un mijloc de comunicare de informații asupra stadiului invățării, în vederea ameliorării sau reorganizarii acesteia;
– evaluează elevii in raport cu o norma, cu criterii dinainte formulate;
– aceste criterii sunt cunoscute și de evaluator și de evaluat
– solicită o diversificare a tehnicilor de evaluare, a metodelor si creșterea gradului de adecvare a acestora la situații didactice concrete;
– vizează deschiderea evaluării spre mai multe perspective ale spatiului scolar (competente relaționale, comunicare profesor-elev; disponibilități de integrare socială);
– centrează evaluarea pe rezultatele pozitive, fără a sancționa în permanență pe cele negative;
– elevul devine partener cu drepturi egale, într-o relație educațională care are la baza „un contract pedagogic”;
– ofera transparență si rigoare metodologică;
– caută să aprecieze si eficacitatea ansamblului de procese care trebuie să conducă la învățare.
Transformările produse la nivelul activităţii evaluative, în special după 1990, au fost generate şi marcate de următoarele idei (Cardinet, Laveault, apud Manolescu, 2008, 307):
Cognitivismul aduce în prim planul atenţiei evaluatorilor concepte precum: autoevaluare, metacogniţie, autocontrol, autoreglare, percepţia eficacităţii personale etc.. În cadrul evaluării şcolare se produce astfel o mutaţie radicală: de la un demers evaluativ centrat pe produs, pe rezultatele obţinute efectiv de către elev, este necesar să realizăm tranziţia către un act evaluativ centrat pe procesele cognitive care susţin învăţarea, un act evaluativ care să permită şi să stimuleze autoreflecţia, autocontrolul şi autoreglarea.
În acest context se impune diversificarea strategiilor evaluative şi alternarea metodelor, tehnicilor şi instrumentelor tradiţionale de evaluare cu cele moderne (alternative/complementare).
„ Spre deosebire de metodele tradiţionale care realizează evaluarea rezultatelor şcolare obţinute pe un timp limitat şi în legătură cu o arie mai mare sau mai mică de conţinut, dar oricum definită – metodele alternative de evaluare prezintă cel puţin două caracteristici: pe de o parte, realizează evaluarea rezultatelor în strânsă legătură cu instruirea/învăţarea, de multe ori concomitent cu aceasta; pe de altă parte, ele privesc rezultatele şcolare obţinute pe o perioadă mai îndelungată, care vizează formarea unor capacităţi, dobândirea de competenţe şi mai ales schimbări în planul intereselor, atitudinilor, corelate cu activitatea de învăţare.” (Radu, 2000, 223-224).
Procesul evaluativ îşi relevă pe deplin funcţia de feed-back atunci când educatorul şi elevii se regăsesc în calitate de parteneri în cadrul procesului educaţional. Aceasta presupune ca fiecare dintre parteneri să conştientizeze rolul pe care îl deţine la nivelul interacţiunii didactice şi să folosească reacţiile celuilalt pentru a-şi optimiza propriul comportament.
Profesor înv. preșc. Duca Madalina /G. P. N. NR. 2 MANGALIA, structura Liceului Teoretic ,,Callatis ,,Mangalia
26
aug.