Elena Magdalena DUMITRESCU / Liceul Tehnologic Piatra Olt

MODALITATI DE AUTOEVALUARE LA ELEVII DIN CICLUL PRIMAR

Autoevaluarea, ca proces de comunicare a elevului cu sine are largi valente formative, intrucat feedbackul oferit de evaluare nu mai este unidirectional, orientat spre cadrul didactic, ci genereaza schimbari interne, personale, puternice la nivelul individului supus educatiei, elevul. Astfel, interventia reglatoare a cadrului didactic isi diminueaza din importanta, aducandu-se in prim plan nevoia gasirii cailor optime pentru formarea deprinderilor autoevaluative ale elevilor.
Efectele benefice ale autoevaluarii sunt resimtite pe mai multe planuri. Pe de alta parte, cadrul didactic primeste confirmarea aprecierilor sale in opinia elevilor, pe de alta parte elevul intelege nevoia efortului pentru atingerea obiectivelor stabilite, isi cultiva motivatia fata de invatatura si capata o atitudine responsabila de adevarat subiect al actiunii pedagogice, de participant activ la propria sa formare.
Extrem de important in formarea abilitatilor si deprinderilor autoevolutive ale scolarilor o constituie interiorizarea repetata a grilelor de evaluare cu care opereaza cadrul didactic. Pentru a ajunge la aceasta se impune respectarea unor conditii si accentuarea unor activitati precum:
– prezentarea la inceput a obiectivelor curriculare de atins si, eventual, a itemilor luati in calcul la evaluare;
– incurajarea elevilor pentru a discuta despre modul de rezolvare a sarcinii de lucru si despre efectele formative asupra lor;
– stimularea evaluarii, utoevaluarii si interaprecierii in cadrul grupului.

Cultivarea capacitatii autoevaluative la elevi devine necesara si din considerente care privesc organizarea activitatii scolare. Se are in vedere numarul, relativ mare, de elevi, dintr-o clasa, a caror evaluare poate diminua sensibil, mai mult decat este de dorit, timpul necesar activitatii de instruire- invatare, numarul redus de ore pe saptamana la unele discipline, incarcarea programelor care obliga la utilizarea timpului disponibil pentru verificari. Asemenea circumstante reduc sensibil posibilitatea cadrului didactic sa evalueze performantele elevilor astfel incat sa determine cat mai exact cat au evoluat in activitatea scolara.
Autoevaluarea, ca proces de autocunoastere a propriei personalitati, este o capacitate care „ se formeaza”, nu este un dar. Ea este, in acelasi timp, mijloc utilizat in activitatea didactica, in scopul ameliorarii acesteia si obiectiv al procesului de formare al elevilor.
Cercetarile intreprinse in acest sens au condus la concluzii incurajatoare privind formarea la elevi a capacitatii de autoevaluare.Totodata, este demonstrata posibilitatea educarii capacitatii de autoapreciere la elevi, pe baza insusirii de catre acestia a criteriilor care legitimeaza judecatile de valoare emise. Este relevant efectul pozitiv pe care exercitiul autoevaluarii il produce asupra activitatii de invatare a elevilor.
Actiunile de autoapreciere a rezultatelor scolare, de catre elevi:
– influenteaza pozitiv motivatia si atitudinea acestora fata de invatare, le ofera satisfactia muncii rodnice implinite si ii face increzatori in fortele proprii;
– semnaleaza dificultatile cu care se confrunta elevii, erorile pe care le comit;
– in acelasi timp, permit imbunatatirea stilului cadrului didactic in ceea ce priveste utilizarea sistemului de notare.
Educarea capacitatii de autoapreciere are efecte pozitive si in planul dezvoltarii unoratitudini colegiale, de intelegere si intrajutorare intre elevi. Aprecierea corecta a colegilor si a propriilor rezultate favorizeaza dezvoltarea relatiilor intercolegiale si totodata formarea unei corecte imagini de sine din partea fiecarui component al grupului de clasa.
Recurgerea sistematica la autoaprecierea rezultatelor constituie un exercitiu util si eficace de dezvoltare la elevi a „capacitatii valorizatoare” – obiectiv formativ extrem de important pentru devenirea acestora.
Pe langa efectele pe care le produce autoevaluarea are si evidente avantaje comparativ cu evaluarea efectuata de alte persoane. In acest sens, informatiile dobandite de cadrul didactic prin evaluarea rezultatelor obtinute de elevi la invatare, la care se adauga observatiile efectuate asupra procesului de instruire, constituie punct de plecare in analiza actiunii care a condus la rezultatele masurate si, prin urmare, temei pentru ameliorarea activitatii viitoare in toate componentele ei.
Capacitatea de autoevaluare a elevilor nu este, prin urmare, numai efectul indirect al aprecierilor operate de catre profesori” efect al modelului”, ci devine chiar un obiectiv al activitatii de formare a subiectilor; prin adnotare, educabilii sunt condusi la intelegerea criteriilor de notare, la intelegerea ca nota atribuita semnifica o apreciere si este o consecinta fireasca, inevitabila, care insoteste toate activitatile omului, indeosebi pe cele intreprinse deliberat.
Autoevaluarile, ca si interevaluarile, dobandesc o mai mare consistenta atunci cand in sprijinul realizarii lor se stabileste un punctaj – minim/ maxim si/ sau o grila de evaluare. Autoevaluarea are un impact pozitiv asupra invatarii, a performantelor obtinute. Aprecierea colegilor prin clasificare este mai exacta decat aprecierea prin nota, iar in cazul elevilor din invatamantul primar si gimnazial, clasificarea este mai usoara si mai exacta decat notarea.
Perceperea globala a pregatirii unui elev, a rangului acestuia in ierarhia componentelor clasei este mai exacta decat aprecierile privind pregatirea la diverse discipline optionale.Aprecierea globala este mai usoara si mai precisa decat aprecierea la diverse discipline.
Aprecierile elevilor asupra performantei unui coleg sunt mai exacte cand urmeaza dupa aprecierea educatorului, si invers. Aprecierile emise de elevi pe baza unor indicatori sunt mai exacte decat cele emise in absenta indicatorilor.
In general, problematica autoevaluarii se coreleaza cu cea a interevaluarii. Nota comuna o constituie antrenarea elevilor in realizarea actului evaluator privind propriile lor rezultate sau pe cele ale colegilor. Ambele vizeaza formarea capacitatii de valorizare a rezultatelor activitatii de invatare.
Autoevaluarea poate porni de la autoaprecierea verbala si autonotarea supravegheata eventual de cadrul didactic. Obiectivul evaluarii nu consta in a raporta o actiune educativa la un ansamblu de valori , ci a ajunge la o deschidere suficient de sistematica pentru a putea percepe legaturile intre diferite elemente si, in caz de necesitate, de a actiona asupra unora dintre ele pentru a le modifica pe altele.

Bibliografie:
1. Vogler, Jean , 2000, „ Evaluarea in invatamantul preuniversitar”, Editura Polirom, Iasi;
2. Voiculescu, Elisabeta, 2001,” Factorii subiectivi ai evaluarii scolare. Cunoastere si control’, Editura Aramis, Bucuresti;
3. Pavelcu, Vasile, 1968, „Principii de docimologie”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti.