Dragut Andreea Elena

Metode traditionale si moderne de evaluare

Trecerea de la învăţământul tradiţional la învăţământul modern este, din perspectiva practicilor evaluative, un proces inovaţional, care nu presupune o separare totală faţă de trecut, ci mai de grabă promovarea unor atitudini pozitive faţă de schimbare, o preluare critică a ceea ce este valoros în tradiţia învăţământului naţional şi o continuă acţiune de inovare. Metodele moderne de evaluare au un caracter complementar sau alternativ în sensul că vin să întregească gama de metode tradiţionale. Ele sunt utile în evaluarea cunoştinţelor elevilor din punctul de vedere al unei mai mari libertăţi a profesorului.
Observaţia sistematică a elevului faţă de activitatea şcolară
Observarea sistematică a comportamentului elevului faţă de învăţare şi faţă de şcoală în general are la bază motivaţia de cunoaştere a personalităţii elevului, a intereselor şi preocupărilor lui vizavi de activitatea şcolară, atitudinile sociale şi comportamentul în public. Această metodă presupune realizarea unui plan de desfăşurare a observaţiei pe o perioadă de timp, având drept scop o bună pregătire a cadrului didactic în vederea observării (lansarea unor ipoteze, documentarea în problemă, precizarea obiectivului, pregătirea instrumentelor necesare) precum şi efectuarea observării propriu-zise. Avantajul acestei metode este de natură psihopedagogică. Ea scoate la iveală comportamentele reale din clasă, fiind foarte utilă în cazul elevilor cu necesităţi speciale. Dezavantajul ei constă în faptul că este prea subiectivă, cronofagă şi reclamă utilizarea altor metode de evaluare. Instrumentele cele mai frecvente utilizate sunt: – fişa de evaluare/caracterizare psihopedagogică;
Referatul
Referatul constituie acel instrument care identifică nivelul de performanţă individuală al elevilor pentru o anumită temă dintr-o activitate. Acestea pot fi de două tipuri: referatul de investigaţie ştiinţifică şi cel de documentare bibliografică. Referatul, util îndeosebi elevilor de la clasele mari pentru o evaluare semestrială, poate fi utilizat şi ca evaluare continuă, adică pe parcursul semestrului, având un puternic caracter formativ-creativ pentru elevii motivaţi în activitatea respectivă precum şi un caracter sumativ, întrucât se realizează pe o perioadă mai lungă de timp şi este nevoie de utilizarea unui ansamblu de cunoştinţe, abilităţi, atitudini, priceperi etc. Tema referatului poate îngloba o parte de conţinut destul de mare din programa unui curs sau poate extinde acest conţinut şi pentru alte discipline, asigurând astfel un caracter interdisciplinar şi transdisciplinar, direcţie pe care învăţământul naţional tinde să o susţină. Referatul trebuie să aibă următoarea structură: 1. Pagina de titlu cu numele şcolii, al temei, al elevului, al clasei din care face parte; 2. Cuprinsul; 3. Introducerea; 4. Dezvoltarea elementelor de conţinut; 5. Concluziile; 6. Bibliografia; 7. Anexele.
Proiectul
Proiectul se constituie ca o metodă de evaluare mai amplă, realizată individual sau în grup pe o perioadă mai mare de timp, având la bază motivaţia elevilor pentru un anumit subiect, ceea ce reprezintă o formă de evaluare puternic motivantă pentru aceştia. Se permite astfel evaluarea unor capacităţi superioare ale elevilor, atitudini, aptitudini, deprinderi, strategia evaluativă funcţionând la nivel de proces prin faptul că elevii cooperează, experimentează, descoperă şi prelucrează informaţiile şi prin faptul că, la nivel de produs, „reflectă efortul individual, de grup, reprezintă expresia performanţei individule şi de grup, constituie dovada implicării personale şi a interesului pentru împlinirea unui parcurs colectiv” Proiectele pot fi disciplinare (sau pluridisciplinare), asigurând aprofundarea şi extinderea activităţii de învăţare din clasă, precum şi proiecte cu caracter socio-cultural: spectacole, excursii tematice, proiecte comunitare, acţiuni ecologice, confecţionarea de material didactic etc. Etapele realizării unui proiect sunt: 1. Alegerea temei; 2. Planificarea activităţii: – stabilirea obiectivelor proiectului; – formarea grupelor; – alegerea de către fiecare elev/grup a subiectului în cadrul temei proiectului; – distribuirea responsabilităţilor în cadrul grupului; – identificarea surselor de informare. 3. Cercetarea propriu-zisă; 4. Realizarea materialelor; 5. Prezentarea rezultatelor cercetării sau a materialelor; 6. Evaluarea.
Investigaţia
Investigaţia reprezintă metoda ce presupune rezolvarea de către elev a unei sarcini în mod creator, prin punerea în evidenţă a unui întreg ansamblu de cunoştinţe şi capacităţi în condiţii de învăţare diferite de cele clasice. Investigaţia are, pe de altă parte, un caracter sumativ, implicând cunoştinţe, priceperi, abilităţi şi atitudini dezvoltate pe o perioadă mai lungă de timp, precum şi un caracter formativ integrator pentru procesele de învăţare, evaluare. Ea se poate desfăşura pe parcursul uneia sau a mai multor ore de curs, prin formularea clară şi concisă a unor teme care se pot lăsa pentru acasă, dar care vor fi definitivate în clasă. Pentru a evalua investigaţia se urmăreşte: strategia de rezolvare; aplicarea cunoştinţelor; corectitudinea înregistrării datelor; prezentarea rezultatelor şi a produselor; atitudinea elevilor faţă de sarcina dată;dezvoltarea deprinderii de lucru individuale sau de grup.
Autoevaluarea
Autoevaluarea reprezintă o metodă de evaluare cu un grad formativ ridicat, prin implicarea elevilor în aprecierea propriilor rezultate, pe baza unor criterii de evaluare stabilite şi comunicate anterior de către profesor în colaborare cu ei sau nu. Pentru unii autori, autoevaluarea poate însemna chiar „motorul învăţării”, atâta timp cât elevii cunosc şi conştientizează aceste criterii. Se impune ca elevii să fie încurajaţi să se autoevalueze, întrucât astfel pot urmări mai atent obiectivele pe care le au de îndeplinit, sarcinile de lucru pe care le au de rezolvat şi nivelul de performanţă la care trebuie să acceadă. Se pot utiliza grile de autoevaluare, prin care elevul îşi poate determina individual eficienţa activităţii.
Prezentăm în continuare câteva modalităţi prin care se poate ajunge la autoevaluare:
1. Autocorectarea sau corectarea reciprocă permite depistarea propriilor greşeli sau pe ale colegilor, reprezentând un prim pas în conştientizarea obiectivelor de atins ;
2. Autonotarea controlată îndeamnă elevul de a-şi acorda o notă şi a o confrunta cu cea dată de profesor, evidenţiind corectitudinea sau incorectitudinea aprecierilor practicate;
3. Notarea reciprocă presupune ca elevii să-şi noteze colegii prin reciprocitate, iar nota acordată nu este pusă obligatoriu în registru.