EVALUAREA ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR
Evaluarea este o componentă importantă a procesului educaţional. Prin intermediul evaluării, în funcţie de rezultatele obţinute, se determină măsura în care au fost atinse obiectivele stabilite. Scopul evaluării este perfecţionarea procesului educaţional. Învăţătorul trebuie să stăpânească toate metodele şi instrumentele de evaluare şi să le aplice în funcţie de particularităţile clasei de elevi. Utilizarea eficientă a acestora va pune în valoare aspectul creativităţii, al gândirii critice, al manifestării individuale, proprii fiecărui elev, rezultatul final vizat fiind formarea, la nivelul individului, a culturii generale, formarea de abilităţi, atitudini, priceperi şi deprinderi necesare integrării sociale a acestuia.
Evaluarea, ca parte componentă a procesului de învăţământ, contribuie la creşterea eficienţei activităţii din şcoală, la reglarea procesului de predare-învăţare. Luând în considerare acest aspect, se impune ca procesul de evaluare să fie organizat într-un mod riguros, să ştim ce evaluăm, cum, cu ce instrumente şi la ce ne vor folosi rezultatele. Evaluarea şcolară trebuie să fie dinamică, centrată pe procesele mentale ale elevului, să favorizeze reglarea şi autoreglarea cunoaşterii.
Evaluarea sumativă se realizează la sfârşitul unei perioade mari de timp de aceea nu poate acoperi în întregime conţinutul studiat şi nu permite reglarea şi ameliorarea procesului de învăţământ în timp util.
Ca urmare evaluarea nu trebuie înţeleasă doar ca o acţiune de etapă care este aplicată la sfârşit de semestru sau de an şcolar pentru a măsura cantitatea de cunoştinţe acumulate de elevi. Cantitatea de cunoştinţe nu mai contează atât de mult, relevantă este calitatea cunoştinţelor, potenţialitatea acestora de a genera noi cunoştinţe şi valori, capacitatea de operare şi aplicare a cunoştinţelor, dezvoltarea capacităţilor intelectuale, conduite şi trăsături de personalitate. Accentul trebuie să se pună pe evaluarea formativă care acoperă întregul conţinut, conform programei; permite învăţătorului identificarea neajunsurilor şi remedierea lor la timp pentru a preveni insuccesul şcolar, oferă posibilitatea de a schimba sau îmbunătăţi metodele de predare dacă metodele folosite nu şi-au dovedit eficienţa. Şcolarul mic simte nevoia confirmării rezultatului obţinut imediat după realizarea unei sarcini, iar acest tip de evaluare este cel mai adecvat permiţând învăţătorului constatarea, diagnosticarea şi ameliorarea din mers a procesului de învăţare.
Proiectarea activităţii de evaluare se realizează în concordanţă cu proiectarea procesului de predare-învăţare. În activitatea de evaluare obiectivele de referinţă sunt transformate în descriptori de performanţă exprimaţi în termeni de realizare urmând ca aceştia să fie utilizaţi pentru aprecierea rezultatelor şcolare.
Pentru determinarea rezultatelor şcolare învăţătorul are la dispoziţie diverse metode şi instrumente de evaluare. Metoda de evaluare este o cale prin intermediul căreia cadrul didactic „oferă elevilor posibilitatea de a demonstra nivelul de stăpânire a cunoştinţelor, de formare a diferitelor capacităţi testate prin utilizarea unei diversităţi de instrumente adecvate scopului urmărit.” Instrumentul de evaluare reprezintă un element constitutiv al metodei, prin intermediul căruia elevul ia la cunoştinţă sarcina de evaluare. El este cel „care pune în valoare atât obiectivele de evaluare, cât şi demersul iniţiat pentru a atinge scopul propus.”
În teoria şi practica pedagogică modernă se are în vedere responsabilizarea elevului ceea ce presupune dezvoltarea capacităţii de autoreflecţie, punerea în funcţiune a mecanismelor metacognitive: cunoaştere despre autocunoaştere.
Alegerea celor mai adecvate metode şi instrumente de evaluare reprezintă o decizie importantă în vederea realizării unui demers evaluativ pertinent şi util. Pedagogul belgian Gilbert De Landsheere aprecia că: „O evaluare corectă a învăţământului nu va putea fi posibilă niciodată cu ajutorul unui instrument unic şi universal. Trebuie să ne orientăm ferm spre o abordare multidimensională (…)”. (Stanciu, M., 2003, p.284)
Conform criteriului istoric metodele de evaluare se clasifică în metode tradiţionale de evaluare şi metode moderne de evaluare.
Metodele tradiţionale cuprind probele orale, scrise şi practice, iar cele moderne sau complementare cuprind observarea, autoevaluarea, investigaţia, proiectul şi portofoliul. Observarea sistematică a elevilor – poate fi făcută pentru a evalua performanţele elevilor, dar în special comportamentele afectiv – atitudinale. Investigaţia – reprezintă o situaţie complicată care nu are o rezolvare simplă. Proiectul – presupune o activitate mai amplă decât investigaţia care începe în clasă prin definirea şi înţelegerea sarcinii, se continuă acasă pe o anumită perioadă şi se încheie tot în clasă prin prezentarea în faţa colegilor a rezultatelor obţinute sau a produsului realizat. Portofoliul – reprezintă o colecţie de informaţii despre progresul şcolar al unui elev, obţinut printr-o varietate de metode şi tehnici de evaluare. Autoevaluarea – este realizată prin întrebări pe care şi le pun elevii în condiţii necesare pentru formarea deprinderilor evaluative.
O viziune globală corectă asupra competenţelor elevilor se poate obţine doar prin îmbinarea metodelor de evaluare tradiţionale cu cele moderne.
Probele scrise conţin un anumit număr de sarcini, itemi, în concordanţă cu obiectivele operaţionale.
Deci, evaluarea se proiectează conform principiilor:
– este o dimensiune esenţială a procesului curricular şi o practică efectivă în clasă
trebuie să implice folosirea unei mari varietăţi de metode
– este un proces reglator care informează agenţii educaţionali despre calitatea activităţii şcolare
trebuie să-i conducă pe elevi la o auto apreciere corectă şi la o îmbunătăţire continuă a performanţelor
– se fundamentează pe standarde curriculare de performanţă, orientate spre ceea ce va fi elevul la finalizarea parcursului şcolar şi intrarea în viaţa socială,
Bibliografie:
Constantin Cucoş, Pedagogie, Ed. Polirom, Iaşi, 2002;
Mihai Stanciu, Didactica postmodernă, Ed. Univ. Suceava, 2003.
Elvira Creţu, Psihopedagogia şcolară pentru învăţământul primar, Ed. Aramis, Bucureşti, 1999
CULMAN NICOLETA / ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”MIHAI VITEAZUL” PUCIOASA
26
aug.