EVALUARE 2022

Condei Mihaela

De la evaluarea tradițională la cea modernă

Una dintre definiţiile “clasice” ale evaluării subliniază idea conform căreia, evaluarea este un proces complex ce presupune: măsurarea unui proces/ program/produs + aprecierea. Cele două operaţii stau la baza unei decizii. Dacă măsurarea este dimensiunea obiectivă a evaluării, ea depinzând de calitatea instrumentelor folosite pentru măsurare, aprecierea este dimensiunea subiectivă, aceasta depinzând de competenţele şi calităţile evaluatorului.
Evaluarea rezultatelor şcolare este un concept, mai restrâns decât evaluarea şcolară şi presupune următoarele : • Vizează totalitatea proceselor şi produselor care măsoară natura şi nivelul performanţelor atinse de elevi în învăţare • Apreciază măsura în care rezultatele învăţării sunt în concordanţă cu obiectivele educaţionale propuse • Furnizează datele necesare în vederea adoptării celor mai bune decizii educaţionale (Stoica,2003,p.14) Indiferent de perspectiva abordată, trebuie să subliniem faptul că evaluarea şcolară/ evaluarea rezultatelor şcolare nu poate fi realizată fără raportare la celelalte procese cu care se află în strânsă legătură, învăţarea şi predarea.
De la evaluarea tradițională la evaluarea modernă :
„Când aud de evaluare, îmi scot creionul roşu” (Meyer, 2000, p.11) – acest comportamet specific evaluării tradiționale tinde să fie restructurat în funcție de noile accepțiuni privind evaluare.
Trecerea de la evaluarea tradițională la cea modernă se realizează prin următoarele mutări de accent:
– de la cultura examinării la cultura evaluării (promovarea unei noi mentalități privind evaluarea școlară în context cotidian: dirijarea învățării, asigurarea feed-backului, comunicarea, creșterea calității evaluatorilor)
– de la evaluarea cunoștințelor la diversificarea spectrului de achiziții școlare supuse evaluării: cunoștințe, deprinderi, capacități, produse creative, valori și atitudini;
– de la scopul evaluării ca măsurarea cantitativă a cunoștințelor, controlul rezultatelor cuantificabile ale învățării, sancționarea la multiplicarea scopurilor/funcțiilor evaluării (creșterea rolului evaluării de impact; determinarea valorii unui program educațional prin rezultatele produse; )
– de la profesorul ca unic evaluator la diversificarea agenților evaluatori (profesorul își conservă rolul de evaluator esențial al performanțelor școlare; dar și elevul poate participa la evaluare prin interevaluare sau autoevaluare)
Nu putem vorbi despre tendințele de modernizare a evaluării fără lua în discuție și competențele cadrelor didactice ca evaluatori. În SUA, comisia pentru competențele evaluative ale cadrelor didactice a identificat următoarele competențe: Cadrul didactic trebuie să fie abilitat :
– în alegerea adecvată a metodelor de evaluare;
– În elaborarea metodelor, probelor de evaluare;
– Administrarea și interpretarea rezultatelor evaluării;
– Utilizarea rezultatelor evaluării valorificându-le în adoptarea de decizii privind elevii, dezvoltarea curriculumului, planificarea instruirii și dezvoltarea instituțională a școlii;
– În dezvoltarea și aplicarea procedeelor de notare a elevilor;
– Comunicarea rezultatelor evaluării având în vedere diferite categorii de audienți: elevi, părinți, administrație, comunitate;



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *