COCIORVA ORSOLYA / G. P. P. Nr. 1, Carei, județul Satu Mare

EVALUAREA ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR –
între modern și tradiţional
METODE, TECHNICI, STRATEGII

Evaluarea în învățământul pruniversitar, reprezintă actul didactic complex, integrat procesului de învăţământ, ce urmăreşte măsurarea cantităţii cunoştinţelor dobândite, valoarea performanţelor şi eficienţa acestora.
Metoda de evaluare este o cale prin intermediul căreia cadrul didactic oferă elevilor posibilitatea de a demonstra nivelul de stăpânire a cunoştinţelor, de formare a diferitelor capacităţi testate prin utilizarea unei diversităţi de instrumente adecvate scopului urmărit.
A evalua înseamnă (DEX.) – a determina, a stabili preţul, valoarea, numărul, cantitatea etc.
Se folosește la începutul unui program de instruire (evaluare inițială), ce poate fi realizată prin mai multe modalități: teste, analiza produselor activității, chestionare . Astfel, evaluarea inițială oferă atât profesorului cât și elevului posibilitatea de a avea o reprezentare cât mai exactă a situației existente și a formula cerințele următoare pe baza informațiilor obținute în urma evaluării inițiale și un program de recuperare a lacunelor elevilor (dacă este cazul). Cu ajutorul acestui instrument, cadrul didactic poate preţui, estima, măsura, aprecia, calcula și socoti, nota și valorifica cunoștințele dobândite ale elevilor.
Evaluarea inițială nu este un scop în sine, dar trebuie să determine o optimizarea a întregului proces desfășurat. Cadrul didactic trebuie să elaboreze criterii și modalități de verificare, măsurarea și aprecierea nivelului de pregătirea copiilor, pornind de la obiectivele propuse. De asemenea un cadru didactic trebuie să stăpânească toate metodele și instrumentele de evaluare , să le aplice în funcție de particularitățile grupei/clasei. Opțiunea pentru una sau alta dintre metodele de evaluare cunoscute, reprezintă rezultatul mai multor factori: scopul, obiectivele evaluării, particularitățile elevilor, tipul acesteia, specificul conţinuturilor supuse aprecierii, achiziţiile cadrelor didactice privind exersarea / practicarea / experimentarea diverselor modalităţi de procedare.
Pentru ca evaluarea să fie urmată de rezultatele prevăzute, este necesar să se țină cont și de următoarele aspecte: tratarea diferențiată a copiilor, selecția riguroasă a conținuturilor, utilizarea acelor metode și procedee didactice care să antreneze capacitățile intelectuale, care asigură învățarea activă și formativă, îmbinarea optimă și alternarea formelor de activitate lagrupă/clasă . Utilizarea eficientă a strategiilor, metodelor şi instrumentelor de evaluare va pune în valoare aspectul creativităţii, al gândirii critice, al manifestării individuale, proprii fiecărui elev, rezultatul final vizat fiind formarea, la nivelul individului, a culturii generale, formarea de abilităţi, atitudini, competenţe, priceperi şi deprinderi necesare integrării sociale a acestuia. Procesul evaluativ își îndeplinește pe deplin funcția majoră numai atunci când atât profesorul cât și elevii reușesc să colaboreze optim.
Evaluarea controlează şi condiţionează dinamica grupei/clasei, încât putem spune că nu există învăţare eficientă fără evaluare. Evaluarea asigură premisele desfăşurării în condiţii optime, a proceselor de predare şi învăţare. Interrelaţia care se realizează între cele trei procese creează un circuit continuu, conform căruia nu putem înfăptui unul dintre ele fără a ţine cont de celălalt.
Didactica modernă, studiile şi cercetările realizate în domeniul evaluării, precum şi practica educaţională punctează că strategiile tradiţionale de evaluare au un caracter limitat, iar aprecierea rezultatelor şcolare este utilizată adesea ca “mijloc de constrângere” a elevilor, pentru a desfăşura o activitate de învăţare sistematică. Accentul se pune, de cele mai multe ori, pe volumul cunoştinţelor asimilate şi rareori pe capacităţi, aptitudini, competenţe, descurajând formarea şi dezvoltarea la elevi a unor abilităţi şi aptitudini creative. În practica şcolară s-au îmbunătăţit metodele şi tehnicile de evaluare în scopul realizării unor corelaţii eficiente între predare – învăţare – evaluare şi pentru a atinge obiectivele propuse pentru formarea personalităţii autonome, libere şi creatoare. Este recunoscut faptul că metodele complementare de evaluare reprezintă o alternativă la formulele tradiţionale a căror prezenţă domină şi care realizează evaluarea rezultatelor şcolare obţinute “pe un timp limitat şi în legătură cu o arie mai mare sau mai mică de conţinut, dar oricum definită” (I.T. Radu, 2000, p223). Alternativele oferite constituie opţiuni metodologice şi instrumentale care îmbogăţesc practica evaluativă evitând rutina şi monotonia. Este cazul, în special, al investigaţiei, al proiectului şi al portofoliului, al hărţilor conceptuale care în afara faptului că reprezintă importante instrumente de evaluare, constituie în primul rând sarcini de lucru a căror rezolvare stimulează învăţarea de tip euristic. Strategiile alternative pot include lucrări, analize orale referitoare la evenimente cotidiene, cooperarea cu alţii în rezolvarea unor sarcini de învăţare, în organizarea unei cercetări.
În concluzie apreciem, că în orice program de instruire este necesară utilizarea tuturor formelor e evaluare, deoarece folosite corect şi la momentul potrivit vor duce la reuşita şcolară a elevilor, la împlinirea profesională a cadrelor didactice şi la mulțumirea sufletească a părinţilor.

Bibliografie:
 Cucoș ,Constantin – ,, Pedagogie” ediția a II a revizuită și adăugită ,Iași ,Polirom, 2 006
 NICOLA I. (2001) – Tratat de pedagogie scolara , Editura Aramis Bucureşti
 Radu, I. T., Evaluarea în procesul didactic, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2000
 ,,Curriculum pentru învățământul preșcolar” – Ed, Didactica Publishing House, București, 2009