CIFOR IONELA VETURIA / ȘCOALA GIMN. ”NICOLAE DRĂGANU”, ZAGRA

Metode și tehnici de evaluare în învățământul primar

Când vorbim de evaluare în învăţământul primar, putem spune că aceasta există cu adevarat în cadrul unei interacţiuni, a unei relaţii interpersonale dascăl-şcolar, care să permită fiecăruia dintre actorii acestui proces să raspundă în cunoştinţă de cauză la cerinţe şi aşteptări reciproce.
Evaluarea în învăţământul primar stă la baza modelarii şcolarului, a direcţionării acestuia spre atingerea scopurilor propuse şi este o operaţie complexă, un tot unitar format din intervenţii, acţiuni, atitudini, stări afective care conduc spre identificarea unor aspecte variate: conţinuturile şi obiectivele ce trebuie evaluate, care este menirea şi din ce perspectivă se efectuează evaluarea;momentul propice pentru a realiza evaluarea (la început, pe parcurs, la final) modalitatea concretă de înfăptuire a evaluării(cu ce instrumente, probe); în ce fel se prelucrează datele şi cum se valorifică informațiile; pe baza căror criterii se evaluează.
Stabilirea obiectivelor şi planificarea cursului acţiunilor de urmat în cadrul procesului de evaluare în învăţământul primar are valoare identică cu a determina când evaluezi, sub ce formă, cu ce metode,mijloace, cum valorifici informaţiile obţinute. La final, în funcţie de concluziile rezultate, şcolarul îşi va modifica preferinţa de a folosi anumite stiluri şi strategii de învăţare, iar învăţătorul îşi va schimba strategia de planificare, programare,organizare, coordonare a predării.
Deoarece este un proces ce implica o diversitate de acțiuni și procese, se pot identifica mai multe forme de evaluare:
A. Evaluarea iniţială sau predictivă
B. Evaluarea continuă sau formativă
C. Evaluarea cumulativă sau sumativă
Sistemul metodic de evaluare cuprinde mai multe forme de verificare şi procedee de evidenţiere a performanţelor elevilor, după cum urmează:
1. Metoda de evaluare orală este una din cele mai răspândite şi folosite metode, realizându-se printr-o alternanţă de întrebări şi răspunsuri, fiind folosită, cu precădere, ca verificare curentă, parţială şi pe parcursul procesului de instruire. Ea implică iscusinţa, priceperea de a transmite verbal mesajele, de a le recepta, de a formula întrebări şi răspunsuri, de a dialoga, de a identifica sensul cuvintelor prin raportare la context, de a integra cuvinte noi învăţate în enunţuri proprii, de a povesti, de a avea o pronunţie clară şi corectă. Verificarea orală se realizeaza în multiple forme, utilizându-se diverse tehnici, cum ar fi: conversaţia de verificare (prin întrebări şi răspunsuri); cu suport vizual (repovestire după imagini); descrierea şi reconstituirea (prin piese de puzzle); completarea unor dialoguri incomplete.
Avantajul probelor orale constă în aceea că feed-back-ul se realizează imediat.
2. Metoda de evaluare scrisă este un mijloc de înfăptuire a verificării unui număr mare de şcolari într-un timp limitat, oferind acestora posibilitatea să gândească şi să lucreze în ritm propriu; asigurând în acelasi timp un grad mai mare de obiectivitate în notare. Evaluarea scrisă pune la îndemâna şcolarilor mai emotivi sau a celor care gândesc mai lent instrumentul care le permite să-şi prezinte toate cunoştinţele. În cadrul evaluării scrise toţi şcolarii sunt nevoiţi să răspundă unor întrebări cu acelaşi grad de dificultate, ce verifică acelaşi conţinut, fapt ce favorizează o mai bună comparare a rezultatelor. Metoda de evaluare scrisă este utilizată sub diferite forme, cum ar fi: evaluare scrisa;activitatea de muncă independentă în clasă; lucrarea de control (anunţată); tema pentru acasă; testul.
3. Metoda de evaluare practică pune la dispoziţia şcolarilor şansa de a opera cu cunoştinţele teoretice însuşite, de a le aplica în diverse activităţi practice, realizând în acelaşi timp şi o evaluare a gradului de însuşire a priceperilor şi a deprinderilor pe care le presupun activităţile respective. Şi această metodă se realizează printr-o mare varietate de forme:confecţionarea unor obiecte; executarea unor experienţe sau lucrări experimentale;întocmirea unor desene, schiţe, grafice; interpretarea unui anumit rol;trecerea unor probe sportive.
De o importanţă covârşitoare sunt şi metodele şi instrumentele complementare, cum ar fi: observarea sistematică a activităţii şi comportamentului elevilor, investigaţia; proiectul; portofoliul; autoevaluarea. Toate metodele şi tehnicile de verificare prezintă avantaje şi limite, plusuri şi minusuri şi că nu se poate vorbi de o verificare completă a realizării obiectivelor vizate decât printr-o îmbinare a diferitelor tehnici. Putem conchide că procesul evaluativ îşi îndeplineşte pe deplin funcţia majoră de feed-back numai atunci când, atât dascălul, cât şi şcolarii reuşesc să colaboreze nu pentru că trebuie, ci pentru că îşi doresc acest lucru, fiecare îmbunătăţindu-şi comportamentul în funcţie de reacţiile celuilalt.

Bibliografie:
o Constantin Cucoş, “Pedagogie”, Editura “Polirom”, Bucureşti, 2006;
o Radu, I.T., Evaluarea în procesul didactic, EDP, Bucureşti, 2004.