Chesaru Dorina / Colegiul Economic Călărași

Evaluarea în procesul de învățământ

Evaluarea în învățământ este o problemă veche cu notații noi, un subiect controversat, datorită, în special, încărcăturii sale morale ( deoarece se realizează clasificări, selecții, cu alte cuvinte , se hotărăște soarta unor oameni).
Ioan Jinga definește evaluarea ca fiind un proces complex de comparare a rezultatelor activității instructiv- educative cu obiectivele planificate ( evaluarea calității), cu resursele utilizate ( evaluarea eficienței) sau cu rezultatele anterioare ( evaluarea progresului).
Definițiile evaluării se pot sintetiza astfel:
• evaluarea este un proces ( nu un produs), deci este o activitate etapizată în timp;
• ea nu se rezumă la notarea elevilor, ci vizează domenii și probleme mult mai complexe ( inclusiv programe școlare și , chiar sistemul în ansamblu său);
• evaluarea împlică un șir de măsuri, comparații, aprecieri ( judecăți de valoare), pe baza cărora se pot adopta decizii, menite să optimizeze activitatea sau domeniile supuse evaluării.
Evaluarea slujește mai bine obiectivelor procesului de învățământ dacă este integrată în acest proces și nu se constituie într-o etapă exterioară lui. Acesta pentru că ambele au ca obiectiv principal: reușita școlară și obținerea unor performanțe la nivelul capacității individuale a fiecăruia, în raport de aptitudini și interese. Într-o societate concurențială, școala este datoare să-l ajute pe fiecare dintre elevii săi să-și stabilească scopuri în viață ( în carieră) în raport cu posibilitățile lui reale.
Cum evaluăm?
Metodele utilizate cel mai frecvent în evaluarea performanțelor elevilor sunt cele orale , scrise și practice. Primele se pot aplica individual sau pe grupe de elevi și permit un dialog profesor – elev, dar sunt mari consumatoare de timp, timp care , adesea le lipsește profesorilor.
Evaluarea scrisă asigură o uniformitate a subiectelor și posibilitatea examinării unui număr mare de elevi în același timp. Dar,elevii emotivi sunt dezavantajați.
Metoda de evaluarea practică permite profesorilor să constate deprinderile practice, capacitatea de ”a face” ( nu de ” a ști”) a elevilor. În lecțiile de chimie se urmărește și formarea deprinderilor practice de lucru în laborator. Astfel, elevilor li se poate da ca sarcină de lucru să obțină soluții de anumite concentrații, să efectueze o serie de activități experimentale prin care să stabilească proprietățile unor clase de substanțe chimice, să obțină anumite substanțe, etc.
Unele capacități intelectuale pe care dorim să le dezvoltăm elevilor au un caracter interdisciplinar și complex. De exemplu: capacitatea de a rezolva probleme este comună matematicii, fizicii, chimiei, biologiei, etc. Deși importante pentru testarea unor cunoștințe și capacități de bază, metodele tradiționale de evaluare nu mai sunt eficiente în situații ca cea de mai sus. Ca urmare, trebuie folosite metode care să stimuleze creativitatea elevilor, gândirea divergentă, lucrul în echipă. Astfel, metodele alternative de evaluare , precum : investigația, portofoliul , autoevaluarea, sunt metode care determină elevul să caute soluții deosebite la sarcini de complexități diferite, să lucreze în ritm propriu ( ex.: proiectul care se desfășoară pe parcursul a câtorva zile sau saptămâni, sau chiar luni).
Portofoliul, instrument complex de evaluare, urmărește progresul elevului la o anumită disciplină, dar și atitudinea acestuia față de aceasta pe o perioadă mai lungă de timp. Dar, în funcție de complexitatea sa, evaluarea portofoliului , devine o activitate din ce în ce mai dificilă, profesorului trebuie să facă o evaluare globală ținând cont de importanța fiecărui element al portofoliului în ansamblu. Autoevaluarea poate să meargă de la autoaprecierea verbală până la autocorectarea mai mult sau mai puțin supravegheată de profesor. Această metodă cultivă motivația față de învățătură și atitudinea pozitivă, determinând elevul să fie responsabil față de propria lui formare.
Dacă „rolul profesorului este de a construi punți între ceea ce știu elevii, ceea ce pot face şi ceea ce sunt în stare să înveţe.”,influenţa evaluării, în special prin intermediul examenelor, se face tot mai mult resimţită în activitatea didactică.
Probele scrise sunt utilizate, mai des, datorită avantajelor sale, în condiţiile în care se doreşte eficientizarea procesului de instruire şi creşterea gradului de obiectivitate în evaluare.
Complexitatea evaluării impune îmbinarea metodelor tradiţionale cu cele alternative, şi nu folosire exclusivă a unei categorii. Astfel, acestea vor asigura realizarea unei imagini complete a capacităţilor elevilor. Profesorul trebuie să-şi modifice percepția privind evaluarea, să coopereze cu elevii, să devină un model real de educaţie permanentă, să se implice în deciziile educaţionale, să asigure un învăţământ de calitate.