Buta Bianca Georgeta / Liceul Teoretic Special Iris, Timișoara

EVALUAREA ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR
între modern și tradițional
METODE, TEHNICI ȘI STRATEGII


Activitatea didactică vizează atingerea unor scopuri și obiective, context în care este firesc să ne dorim să știm dacă ceea ce trebuia însușit, a fost însușit. Evaluarea cunoștințelor asimilate și a competențelor formate, este un moment esențial al procesului instructiv-educativ. Practica educațională presupune numeroase momente de apreciere și evaluare a activității elevului și a cadrului didactic. Utilitatea pedagogică a evalurării se traduce prin decizii de optimizare a activității didactice.
În funcție de realitățile educaționale de la care se pleacă, evaluarea didactică a primit numeroase definiții. De exemplu, Doina Mihalașcu (2006) consideră că: Evaluarea este activitatea care permite formularea unor judecăți privind starea, funcționarea, evoluția viitoare probabilă a elevului, profesorului, unității școlare pe baza informațiilor colectate prin intermediul instrumentelor de măsură.
Diversitatea situațiilor didactice și multitudinea de obiective ale evaluării, atrage după sine elaborarea și aplicarea unor strategii variate de evaluare a rezultatelor școlare.

1. Modele și forme de realizare a evaluării

În The International Encyclopedia of Curriculum (1991) este prezentată următoarea clasificare:
a) Modele tradiționale, standard, convenționale:
• Modelul centrat pe obiective (Tyler – Mager).
• Modelul centrat pe decizie (CIPP), unde funcția de o are inițiatorul sau beneficiarul procesului.

b) Modele complementare, nonstandard, neconvenționale.
• Modelul evaluării fără obiective (sunt diminuate posibilele limitări induse de formularea unor obiective inițiale).
• Modelul evaluării responsive (procesul de evaluare este centrat pe realitatea din clasă, bazată pe negociere și interacțiune).
• Modelul evaluării iluminative (procesul de evaluare se întemeiază pe aspecte exclusiv calitative).
• Modelul evaluării naturalistice (oferă o abordare holistică a obiectivelor și proceselor evaluării).
• Modelul evaluării calitative (presupune parcurgerea următoarelor etape: observație, descriere, interpretare, estimare).
Repere în clasificarea strategiilor / formelor de evaluare:
a) Cantitatea de informație asimilată de elevi: evaluarea parțială (ascultare curentă, extemporate, probe practice curente), evaluarea globală (examene și concursuri școlare).
b) Axa temporală la care se raportează verificarea: evaluarea inițială (la începutul unei etape de instruire), evaluarea continuă (prin tehnici curente de ascultare, teze etc.), evaluarea finală (la finalul unei perioade de formare prin teste spre exemplu).
c) Sistemul de referință pentru emiterea valorizărilor: evaluarea formativă (sistemul de referință este extern, cerințele sunt explicate în programe sau manuale școlare), (sistemul evaluarea clasificatorie de referință îl constituie performanțele clasei de elevi), evaluarea autocentrică (sistemul de raportare îl constituie nivelul propriu al performanțelor anterioare).

Coroborarea celor trei criterii duce la următoarea clasificare a strategiilor de evaluare:
a) Evaluarea cumulativă sau sumativă – se realizează prin verificări parțiale
b) Evaluarea continuă sau formativă – se face prin verificări sistemice, pe parcursul programului.

2. Metode și instrumente de evaluare a performanțelor școlare
Metode tradiționale de evaluare:
• Probe orale
• Probe scrise
• Probe practice

Metode complementare de evaluare:
• Observarea sistematică a elevilor
• Investigația
• Proiectul
• Portofoliul
• Referatul
• Tema pentru acasă
• Tema de lucru în clasă
• Autoevaluarea


BIBLIOGRAFIE:
Cucoș, C., 2014, Pedagogie – Ediția a III-a revizuită și adăugită, Editura Polirom.
Stoica A., 2000, Reforma evaluării în învățământ, Editura Sigma.