Bumbu Maria Corina / Centrul Școlar De Educație Incluzivă Nr. 1 Bistrița

EVALUAREA PSIHOPEDAGOGICĂ
ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL SPECIAL



Specificul evaluării educaţionale constă în diversitatea tipurilor de informaţii pe care cadrele didactice le utilizează pentru a preveni eventualele problemele şi a sprijini fiecare elev cu CES în procesul de învăţare. Evaluarea psihopedagogică în învăţământul special include – evaluarea curriculară, psihodiagnoză şi predicţia şcolară.
Literatura de specialitate indică asupra a 8 componente importante ale evaluării şcolare, care urmează a fi valorificate inclusiv în evaluarea progresului şcolar al elevi: obiectul evaluării (ce vom evalua, tipuri de procese/rezultate/produse); criteriile evaluării (în raport cu ce se evaluează); operaţiile evaluării (ce paşi trebuie de făcut); strategiile (proiectarea şi coordonarea acţiunilor); tipurile/formele de evaluare; metodele, tehnicile, instrumentele (cum vom evalua); timpul evaluării (înainte, în timpul sau după acţiunea/intervenţia educaţională); agenţii evaluării (factori de conducere, cadre didactice, elevi, experţi etc.).
În viziune incluzivă, evaluarea pedagogică trebuie înţeleasă ca un proces complex, continuu de măsurare, apreciere, analiză şi interpretare a datelor privind progresul elevului în procesul de învăţare. Din aceste considerente, este important ca profesorii să facă o distincţie clară şi să înţeleagă exact rolul şi funcţia fiecărui tip de evaluare, şi anume că:
– evaluarea iniţială reprezintă strategia de măsurare – apreciere – decizie realizată la începutul unei secvenţe a procesului de învăţământ pentru stabilirea unui punct „de plecare” ce ar servi drept reper la evaluarea progresului şcolar (detectarea potenţialului de instruire, dezvoltare şi educare, adică a zonei dezvoltării proxime a elevului/ copiilor cu CES); În această ordine de idei, evaluarea iniţială trebuie să îndeplinească o serie de condiţii: să se realizeze în diferite contexte şi prin diferite metode, prin aplicare de teste, observare, chestionar, intreviu cu părinţii, grile de observare etc.
– evaluarea continuă/formativă este axată pe procesul de formare a competenţelor şi trebuie să urmărească progresul fiecărui elev; Evaluarea formativă are un rol deosebit de important în procesul de formare a competenţelor şi asupra necesităţii utilizării prioritare a acesteia în procesul de evaluare a rezultatelor şcolare. Pentru evaluarea continuă a rezultatelor şcolare ale copiilor cu CES, specialiştii recomandă proiectarea şi realizarea preponderentă a două modele de evaluare: evaluarea prin raportare la individ, care măsoară progresul individual al elevului pe parcursul procesului său unic de dezvoltare şi învăţare; evaluarea prin raportare la curriculum, prin care se apreciază performanţele elevului în procesul de parcurgere a curriculumului (general sau adaptat).
– evaluarea finală/normativă verifică şi constată, la anumite etape, nivelul atins de elevi în procesul de formare.
Tehnica de evaluare reprezintă modalitatea prin care cadrul didactic declanşează şi orientează obţinerea din partea elevilor a răspunsurilor la itemii formulaţi. Distingem tehnici de evaluare „obiective” şi tehnici de evaluare „subiective” etc. Instrumentul de evaluare este o probă, o grilă, un chestionar, un test de evaluare care se compune, de regulă, din mai mulţi itemi.

Metodele pot fi clasificate în două mari categorii: metode tradiţionale şi metode complementare. Din categoria metodelor tradiţionale de evaluare fac parte: probele orale, probele scrise şi probele practice. Evaluarea orală presupune efectuarea unei conversaţii prin care profesorul constată cantitatea şi calitatea educaţiei. Verificarea scrisă constă în suporturi scrise (lucrări de control etc.). Probele practice necesită aplicarea cunoştinţelor teoretice însuşite, prin exersarea deprinderilor şi priceperilor anterior dezvoltate.
Metode complementare de evaluare (moderne/alternative), care se referă la individualizarea actului educativ prin suportul suplimentar oferit elevului, sunt: observarea sistematică a activităţii şi a comportamentului elevilor, referatul, investigaţia, proiectul, portofoliul şi autoevaluarea. Observarea sistematică a comportamentului elevilor pe parcursul activităţilor didactice este o tehnică de evaluare care oferă profesorului o diversitate de informaţii necesare: fişa de evaluare (calitativă), scara de clasificare şi lista de control/verificare. Fişa de evaluare este completată de către profesor, în ea cumulându-se date relevante despre evenimentele cele mai importante pe care profesorul le distinge în comportamentul sau în acţiunile elevilor săi.
Proiectul însumează o metodă cuprinzătoare de evaluare individuală sau de grup, utilă pentru evaluarea sumativă. Subiectul este stabilit de către profesor, dar după ce se obişnuiesc cu acest tip de proiect elevii pot alege ei singuri varianta potrivită. Proiectul se referă la corelaţia dintre activităţile şcolare şi situaţiile din viaţa reală; el poate fi combinat cu autoevaluarea, evaluarea colegială şi cu jurnalul reflexiv.
Portofoliul este o metodă de evaluare complexă, longitudinală, propus pentru o perioadă mai lungă de timp. Portofoliul poate conţine: lucrări scrise, teste, chestionare, compuneri, fişe de lucru, proiecte, informaţii despre activităţile extraşcolare la care elevul a participat.
Autoevaluarea – formele existente îşi găsesc o completare oportună în evaluarea de sine, în străduinţa fiecărui elev (dar şi a profesorului) de autoevaluare. Autoevaluarea este benefică, întrucât contribuie la cunoaşterea de sine (autocunoaştere) şi la progresul conştiinţei de sine (autoconştiinţei), două elemente primează, se îmbină şi acţionează Eul concret.
Evaluarea performanţelor şcolare în mediile educaţionale digitale se ghidează după apariţia tehnologiilor interactive prin care se pot forma clase virtuale în care se practică instruirea elevilor. În această fază de digitalizare a evaluării s-au dezvoltat numeroase aplicaţii ce facilitează elaborarea de teste obiective administrate cu ajutorul calculatorului de către profesori, astfel dezvoltându-se notarea şi analiza cantitativă a rezultatelor şcolare.
În cazul elevilor cu CES, optăm deseori pentru o astfel de metodă de evaluare, în care se regăsesc fişele de lucru rezolvate, diferite teste de evaluare, lucrări artistic-plastice cu care au participat la concursuri online. Este necesar ca actul evaluării să fie cât mai autentic, realizat în funcţie de particularităţile individuale de dezvoltare a copilului, racordat la curriculumul individualizat al acestuia, pentru o perioadă concretă. În selectarea metodelor şi tehnicilor de evaluare, cadrul didactic urmează să ţină cont de funcţiile evaluării autentice.

Referinţe:
1. GÎNU, D. coord. [et al.] Educaţia incluzivă: Suport de curs pentru formarea continuă a cadrelor didactice în domeniul educaţiei incluzive centrate pe copil. Chişinău: Lyceum, 2016.
2. NEMŢANU, C., GHERGUŢ, A. Psihopedagogie specială. Ghid practic pentru învăţământul deschis la distanţă. Iaşi: Polirom, 2000.
3. CEOBANU, C. Învăţarea în mediul virtual. Ghid de utilizare a calculatorului în educaţie. Iaşi: Polirom, 2016.