Budiu Ioana – Dalia

EVALUAREA ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR
– între modern și tradițional
METODE, TEHNICI, STRATEGII


Evaluarea reprezintă actul didactic complex, integrat procesului de învăţământ, ce urmăreşte măsurarea cantităţii cunoştinţelor dobândite, valoarea performanţelor şi eficienţa acestora la un moment dat, oferind soluţii de perfecţionare a actului didactic.
Metoda se referă la drumul sau calea de urmat în activitatea comună a profesorului şi elevilor, în vederea realizării obiectivelor instruirii. Metoda se aplică printr-o suită de operații concrete, numite procedee.
METODE TRADIȚIONALE ȘI MODERNE
Metodele didactice se pot împarții în două categorii :

Tradiționale
-expunerea didactică –
-conversația didactică
-demonstrația
-Lucrul manual
-exercițiul

Moderne
– algoritmizarea
– modelarea
– problematizarea
– instruirea programată
– studiu de caz
– metode de simulare
– învățarea prin descoperire
Caracteristicile metodelor didactice tradiționale
– pun accentul pe însuşirea conţinutului, vizând, în principal, latura informativă a educaţiei;
-sunt centrate pe activitatea de predare a profesorului, elevul fiind văzut ca un obiect al instruirii, așadar comunicarea este unidirecțională;
-sunt predominant comunicative;
-sunt orientate, în principal, spre produsul final, evaluarea fiind de fapt o reproducere a cunoștințelor;
-au un caracter formal şi stimulează competiția;
-stimulează motivaţia extrinsecă pentru învăţare;
– relaţia profesor-elev este autocratică, disciplina şcolară fiind impusă.
Caracteristicile metodelor didactice moderne
– acordă prioritate dezvoltării personalităţii elevilor, vizând latura formativă a educaţiei;
– sunt centrate pe activitatea de învăţare a elevului, acesta devenind subiect al procesului educaţional;
– sunt centrate pe acţiune, pe învăţarea prin descoperire;
– sunt orientate spre proces;
– sunt flexibile, încurajează învăţarea prin cooperare şi capacitatea de autoevaluare la elevi, evaluarea fiind una formativă;
– stimulează motivaţia intrinsecă;
– relaţia profesor-elev este democratică, bazată pe respect şi colaborare, iar disciplina derivă din modul de organizare a lecţiei.
Metode didactice tradiționale:
Comunicarea: este o metodă de transmitere a informaţiei căreia ise poate imprima un caracter activ, chiar în cadrul modelului inductiv tradiţional. În acest caz, activitatea elevilor este dirijată pas cu pas de cuvântul profesorului şi constă în rezolvarea unor sarcini mici, înlănţiute „într-o succesiune dată de raţionamentul inductiv al pedagogului. La concluziile parţiale şi finale elevii ajung sub îndrumarea profesorului, care le-a oferit pe parcurs situaţiile tuturor premiselor necesare, în ordinea gândită de el. Dacă elevii, din diferite motive legate de capacităţile lor de înţelegere, nu pot ajunge să formuleze concluziile parţiale sau finale sugerate de demersul inductiv al profesorului, atunci el este acela care comunică generalizările, concluziile parţiale sau finale.
Demonstrația: este o metodă didactică frecvent folosită în practica didactică tradiţională. Întrucât utilizarea ei în învăţământul tradiţional se înfăptuia în aşa fel încât ea nu reuşea să favorizeze, plenar, întrebuinţarea datelor concrete, intuitive, într-o perspectivă euristică, demonstraţia este supusă, în contextul modernizării tehnologiei didactice contemporane, unui proces de renovare procedurală, pentru implicarea elevilor în acţiunea de clarificare a unor fapte de limbă cu grad sporit de dificultate, pentru a înţelege resorturile raţionale ale conţinutului lor.
Metode didactice moderne:
Metoda Ciorchinelui: este o metodă de brainstorming neliniară care stimulează găsirea conexiunilor dintre idei. Poate fi utilizat atât în evocare, prin inventarierea cunoştinţelor elevilor, cât şi în etapa de reflexie. Este bine ca tema propusă să le fie familiară elevilor, mai ales atunci când ciorchinele se utilizează individual. Poate fi folosit şi pe perechi sau pe grupe, iar ciorchinele individual poate fi comunicat fie unui partener, fie grupului. În etapa finală a lecţiei, ciorchinele poate fi reorganizat.
Învățare prin cooperare: reprezintă modul de organizare a activităţii didactice pe grupuri mici, astfel încât – lucrând împreună – elevii îşi maximizează atât propria învăţare, cât şi a celorlalţi colegi. Cercetările arată că elevii care realizează sarcini de învăţare prin cooperare în grup tind să aibă: performanţe şcolare mai bune; un număr mai mare de competenţe sociale pozitive; o mai bună înţelegere a conţinuturilor şi deprinderilor pe care şi le formează.
Didactica tradițională se bazează pe informație și transmiterea învățării, iar didactica modernă se bazeaza mai mult pe procesarea și înțelegerea informației. Conceptul de dezvolatare vine odată cu trecerea în timp, în ideea didacticii promovate în România se observa metode tradiționale, ca structuri de bază, iar cele moderne fiind un adaos pe lângă acestea. De asemena metodele moderne care ne sunt prezentate sunt destul de puține și greu de aplicat la lectiile predate, întrucât programa este realizată pe baza unor lecții realizate în mare parte cu ajutorul didacticii tradiționale.