Berilă Simona / Școala Gimnazială Nicu Enea, Bacău

Metode diverse în evaluare

În procesul educației, se disting trei componente interdependente: predarea, învățarea și evaluarea. Întotdeauna, instruirea depinde în mare măsură de modul în care este proiectată evaluarea și de rezultatele acesteia.Principala caracteristică a evaluării o reprezintă posibilitatea utilizării tuturor metodelor și tehnicilor de evaluare, pe care cadrul didactic le are la dispoziție. Fie că este vorba de metode tradiționale de evaluare (probe orale, scrise, practice etc.) sau metode de evaluare alternative (investigația, observația sistematică, proiectul, portofoliul, autoevaluarea etc.), dascălul este cel care le va alege pe cele mai potrivite obiectivelor instruirii, disciplinei de învățământ, tipului de conținut sau particularităților de vârstă.
Una dintre metodele de evaluare alternativă este portofoliul. Acest instrument de evaluare apare definit în DEX ca fiind „un dosar”, o mapă în care se păstrează acte, hârtii de valoare. Portofoliul reprezintă o colecție de informații, pe care școlarul le obține prin investigații individuale sau în grup, prin cercetarea unor materiale diferite. Acesta reprezintă și o modalitate de evaluare pe o perioadă mai îndelungată de timp, care reflectă evoluția elevului pe mai multe planuri.Portofoliul este, așadar, o selecție realizată de către elev împreună cu profesorul a celor mai reprezentative produse ale activității sale într-o anumită perioadă de timp, incluzând aspecte esențiale cognitive, afective și psihomotorii ale dezvoltării elevului.
Proiectul reprezintă o metodă mai complexă de evaluare care poate furniza informaţii mai bogate în legătură cu competenţele elevilor şi, în general, cu progresele pe care ei le-au făcut de-a lungul unei perioade mai îndelungate de timp.Temele pe care se realizează proiectele pot fi oferite de către profesor, dar, în anumite cazuri, ele pot fi propuse şi de către elevii care elaborează aceste proiecte. Informaţiile pe care le poate obţine evaluatorul sunt variate şi, în esenţă, fac referire la următoarele aspecte: motivaţia pe care o are elevul faţă de domeniul din perimetrul căruia a selectat tema; capacitatea elevului de a se informa şi de a utiliza o bibliografie centrată pe nevoile de tratare a subiectului luat în discuţie; capacitatea elevului de a concepe un parcurs investigativ şi de a utiliza o serie de metode care să-l ajute să atingă obiectivele pe care şi le-a propus; modalitatea de organizare, prelucrare şi prezentare a informaţiilor dobândite ca urmare a utilizării diverselor metode de cercetare; calitatea produsului (produselor) obţinute în urma finalizării proiectului, care se pot distinge prin originalitate, funcţionalitate, calităţi estetice deosebite.
Metoda R. A. I. are la bază stimularea şi dezvoltarea capacităţilor elevilor de a comunica (prin întrebări şi răspunsuri) ceea ce tocmai au învăţat. Denumirea provine de la iniţialele cuvintelor Răspunde – Aruncă –Interoghează şi se desfăşoară astfel: la sfârşitul unei lecţii sau a unei secvenţe de lecţie, profesorul, împreună cu elevii săi, investighează rezultatele obţinute în urma predării-învăţării, printr-un joc de aruncare a unui obiect mic şi uşor (minge) de la un elev la altul. Cel care aruncă mingea trebuie să pună o întrebare din lecţia predată celui care o prinde. Cel care prinde mingea răspunde la întrebare şi apoi aruncă mai departe altui coleg, punând o nouă întrebare. Evident interogatorul trebuie să cunoască şi răspunsul întrebării adresate. Elevul care nu cunoaşte răspunsul iese din joc, iar răspunsul va veni din partea celui care a pus întrebarea. Acesta are ocazia de a mai arunca încă o dată mingea, şi, deci, de a mai pune o întrebare. În cazul în care, cel care interoghează este descoperit că nu cunoaşte răspunsul la propria întrebare, este scos din joc, în favoarea celui căruia i-a adresat întrebarea. Eliminarea celor care nu au răspuns corect sau a celor care nu au dat nici un răspuns, conduce treptat la rămânerea în grup a celor mai bine pregătiţi.
Hărțile conceptuаle, de asemenea, sunt o imаgine а modului de gândire, de înțelegere а conceptelor, pe cаre elevul le reprezintă lа început simplist, аpoi găsind tot felul de legături şi completări între аcesteа. Se pot folosi lа orice vârstă şi în orice moment аl lecției, putând devenind o procedură de lucru lа fiecаre disciplină didаctică, dаr folosindu-se şi interdisciplinаr şi trаnsdisciplinаr. Аceаstă metodă impune un efort mentаl substаnțiаl din pаrteа elevului pentru а reаlizа legăturile cele mаi corecte între conținuturi, dаr şi complete. Pentru а nu greși, se întocmeşte o listă cаre să cuprindă între 10 şi 15 cuvinte-cheie, idei principаle аle temei propuse.