BECA MARIANA / Școala Gimnazială nr. 30 ”Ghe. Țițeica” Constanța

Evaluarea didactică, între tradițional și modern

Evaluarea reprezintă un proces continuu formal sau informal de apreciere a calitătii, a importanţei sau a utilităţii activităţii de predare-învăţare, proces desfăsurat din nevoia
cotidiană de secole, de comparare sau ameliorare a acestuia.
Studiile şi cercetările realizate în domeniul evaluării pun accentul, de cele mai multe ori, pe volumul cunoştinţelor asimilate şi rareori pe capacităţi, aptitudini, competenţe, descurajând formarea şi dezvoltarea la elevi a unor abilităţi şi aptitudini creative. În practica şcolară s-au îmbunătăţit metodele şi tehnicile de evaluare în scopul realizării unor corelaţii eficiente între predare – învăţare – evaluare şi pentru a atinge dezideratele propuse pentru formarea personalităţii autonome, libere şi creatoare.
În ansamblul problematicii pe care o generează aplicarea reformei în învăţământ, evaluarea devine o dimensiune esenţială a procesului curricular şi o practică efectivă la clasă. Componenta de bază a reformei învăţământului, evaluarea, a fost cea dintâi supusă schimbărilor, ea aducând materialul unei diagnoze care să reprezinte punctul de sprijin pentru restructurările ulterioare.
Putem vorbi de o reformă a evoluării rezultatelor şcolare, care este, ea însăşi, o reforma de
substanţă, ţintind transformarea completă a sistemului de evaluare anterior. Evaluarea este apreciată nu ca scop în sine ci ca un element relevant dar dependent în complicatul proces
educaţional. Evaluarea face dovada calităţii actului de predare, oglindit în calitatea învăţării, iar elevului si familiei acestuia le dă măsura nivelului învăţării. De asemenea ea este un continuu punct de referinţă al procesului la care participă elevul şi învăţătorul în permanent ameliorator în pregătirea şcolarului.
Este recunoscut faptul că metodele complementare de evaluare reprezintă o alternativă la formulele tradiţionale a căror prezenţă domină şi care realizează evaluarea rezultatelor şcolare. Alternativele oferite constituie opţiuni metodologice şi instrumentale care îmbogăţesc practica evaluativă evitând rutina şi monotonia.
Valenţele formative le recomandă susţinut în acest sens. Este cazul, în special, al investigaţiei, al proiectului şi al portofoliului, al hărţilor conceptuale care în afara faptului că reprezintă importante instrumente de evaluare, constituie în primul rând sarcini de lucru a căror rezolvare stimulează învăţarea de tip euristic. Asemenea sarcini solicită elevul să sintetizeze informaţia asimilată şi să creeze răspunsuri elaborate, complete. Validitatea crescută a evaluărilor alternative (autentice) rezultă din relevanţa acestora pentru subiecţii evaluaţi şi din concordanţa lor cu “scenariile” vieţii reale.
Procedurile alternative de evaluare fac posibilă aprecierea competenţelor achiziţionate de elevi prin parcurgerea unei învăţări contextualizate, situând evaluarea într-un context semnificativ de comunicare interpersonală, de cercetare şi rezolvare de probleme.
Valenţele formative ale strategiilor alternative pot fi sintetizate astfel:
– realizează evaluarea rezultatelor în strânsă corelaţie cu instruirea/ învăţarea, de cele mai multe ori, concomitent cu aceasta;
– stimulează implicarea activă a elevilor, conştientizarea responsabilităţii asumate;
– realizează evaluarea holistică a progresului elevului;
– asigură clarificarea conceptuală şi facilitează operaţionalizarea cunoştinţelor asimilate;
– oferă o perspectivă de ansamblu asupra activităţii elevului pe o perioadă mai lungă de timp, depăşind neajunsurile metodelor tradiţionale cu caracter de sondaj;
– evaluează gradul de realizare a unor obiective ce vizează aptitudinile, atitudinile, capacităţile, competenţele elevului ce nu pot fi măsurate şi apreciate prin strategiile tradiţionale;
– consolidează deprinderile şi abilităţile de comunicare socială, de cooperare precum şi capacitatea de autoevaluare;
– asigură un demers interactiv al predării-evaluării, adaptat nevoilor de individualizare a sarcinilor de lucru, valorificând şi stimulând potenţialul creativ şi originalitatea;
– reduce factorul stres: evaluarea având ca scop principal îmbunătăţirea activităţii, stimularea/motivarea elevului şi nu sancţionarea cu orice preţ;
Evaluarea tradiţională centrată pe acumularea de cunostinţe, în care notarea este un scop în sine, un mijloc de clasificare, constituindu-se un moment separat de activitatea de predare-învăţare capătă noi conotaţii. Evaluarea actuală se realizează în vederea adoptării unor decizii şi măsuri ameliorative, pune accent pe problemele de valoare, pe emiterea judecăţii de valoare, ce acoperă atât domeniile cognitive cât şi pe cele afective şi psihomotorii ale învăţării scolare. Aceasta îşi asumă un rol activ, dezvoltând mereu o funcţie de feed-back pentru elev, iar elevul devine partener într-o relaţie educaţională ce oferă transparenţă, siguranţă, deschidere. Elevul este evaluat pentru ceea ce ştie , nu este sancţionat pentru ceea ce nu ştie.
Învăţământul modern solicită conceperea unui nou cadru de evaluare, a unui nou sistem de referinţă care să aibă la bază formarea competenţelor elevului. Centrarea pe competenţe este o preocupare majoră a ultimilor ani.
Prin adaptarea vechilor valori la noile cerinţe ale societăţii, cadrul didactic “nu este un simplu executant al unor prescripţii sau reţete, ci devine factor activ al procesului de învăţământ, învaţă cu cei pe care îi învaţă, având rol de coordonator şi catalizatoral educaţiei şi instrucţiei” .(Romita Jucu).


Bibliografie:
Cucoş Constantin – Pedagogie şcolară, ed. Polirom, Iaşi,2002
M.E.N. Serviciul Naţional de Evaluare şi Examinare – Ghid de evaluare pentru învăţământul primar, Bucureşti, 1999
Didactica Nova – Revista de informare şi cultură didactică, Craiova, 2005
Învăţământul primar – nr. 4, 2003, ed. Miniped, Bucureşti
Ghidul programului de informare/formare a institutorilor/învăţătorilor, Bucureşti, 2003