Bara Denisa / Școala Gimnazială ,,Caius Iacob” Arad

Metode şi instrumente de evaluare a performanțelor școlare



Teoria evaluării eficienţei învăţământului constă într-un sistem de concepţii şi tehnici referitoare la măsurarea şi aprecierea rezultatelor obţinute în activitatea de învăţare şi cu deosebire în rezultatele şcolare.
Interesul deosebit pentru această problemă este pe deplin justificat prin faptul că învăţământul angajează direct sau indirect o parte însemnată a populaţiei, fiind unii dintre factorii fundamentali ai progresului social. Determinată de dorinţa legitimă de a spori eficienţa învăţământului, evaluarea apare ca proces de apreciere a calităţii sistemului educaţional şi are rolul de a stabili dacă acesta îşi îndeplineşte funcţiile pe care le are, adică dacă obiectivele sistemului sunt realizate. Cunoaşterea cât mai exactă a rezultatelor constituie premisa oricăror măsuri destinate să îmbunătăţească desfăşurarea activităţii în sine.
Evaluarea este un proces didactic complex integrat întregului proces de învăţământ, care urmăreşte măsurarea cantităţii cunoştinţelor, priceperilor, capacităţilor dobândite de elev, ca şi valoare, nivelul, performanţele şi eficienţa activităţii de perfecţionare a activităţii instructiv-educative.
Metoda de evaluare este o cale prin care profesorul oferă elevilor posibilitatea de a demonstra nivelul de stăpânire a cunoştinţelor, de formare a diferitelor capacităţi testate prin utilizarea unei diversităţi de instrumente adecvate scopului urmărit. Relaţia dintre metoda de evaluare şi instrumentul de evaluare trebuie interpretată ca o relaţie de dependenţă univocă a instrumentului de metodă, în sensul că cel dintâi îşi subsumează valenţele formative şi operaţionale realizării perspectivei metodologice propuse. Astfel, metoda de evaluare în ansamblul său, vizează întregul demers de proiectare şi realizare a actului evaluativ, de la stabilirea obiectivelor de evaluare şi până la construirea şi aplicarea instrumentului de evaluare prin care intenţionăm să obţinem informaţiile necesare şi relevante pentru scopurile propuse. Din această perspectivă, instrumentul de evaluare este parte integrantă a metodei, fiind cel care concretizează la nivel de produs opţiunea metodologică pentru testarea performanţelor elevului într-o situaţie educaţională bine definită.
În dinamica procesului educativ cele două etape importante, măsurarea şi aprecierea capătă semnificaţii şi coerenţă în funcţie de metoda utilizată în susţinerea acestui demers. În contextul metodologic descris pentru un anumit tip de evaluare, instrumentul în sine devine partea operaţională cu sarcina de lucru prin intermediul căreia elevul demonstrează abilităţi şi capacităţi specifice situaţiei de învăţare şi/sau de evaluare.
Instrumentul de evaluare este cel care pune în valoare atât obiectivele de evaluare, cât şi demersul iniţiat pentru a atinge scopul propus, uneori reuşind chiar o schimbare a modului de abordare a practicii evaluative curente sau a celei de examen. Utilizarea din ce în ce mai susţinută a unor instrumente de evaluare care valorizează sarcinile de lucru centrate pe competenţe şi abilităţi de ordin practic ar putea revigora întreaga viziune a profesorului asupra a ceea ce trebuie evaluat, când, cum şi mai ales, cu ce.
Metodele tradiţionale de evaluare au căpătat această denumire datorită consacrării lor în
timp, ca fiind cele mai des utilizate. Din această categorie fac parte: probele orale, probele scrise şi probele practice. Principalele metode complementare de evaluare, al căror potenţial formativ susţine individualizarea actului educaţional prin sprijinul acordat elevului sunt: observarea sistematică a activităţii şi a comportamentului elevilor, investigaţia, proiectul, portofoliul, autoevaluarea.
În cadrul procesului de învăţământ, activităţile de predare, învăţare şi evaluare constituie elemente importante, care se află într-o strânsă legătură. Orice schimbare produsă la nivelul uneia din aceste activităţi influenţează modalităţile de realizare ale celorlalte, generând o adevărată relaţie în lanţ, care impune revenirile şi revizuirile necesare. De aceea, predarea-învăţarea-evaluarea trebuie proiectate în acelaşi timp.
Evaluarea şi autoevaluarea fac parte integrantă din didactică, deci trebuie gândite şi aplicate în cadrul acesteia ca etape în activitatea de învăţare, având drept scop măsurarea progreselor elevului şi a eficienţei acţiunii pedagogice în ansamblul ei.
Activitatea de evaluare va ţine seama de o serie de condiţii care pot asigura reuşita, din care cele mai importante sunt: evaluarea să facă parte din procesul de formare, momentele de evaluare să fie pregătite cu grijă, într-o atmosferă reală de comunicare profesor-elev.
Măsurarea şi aprecierea rezultatelor se prezintă ca un proces care parcurge trei etape: examinarea, cunoaşterea rezultatelor şi aprecierea şi care trebuie să ţină seama de câteva elemente: definirea clară a aspectelor de măsurat în comportamente măsurabile, utilizarea unor instrumente de măsurare validate, formularea unor norme de măsurare şi a unor criterii clare de reuşită.
Metodele şi procedeele utilizate în activitatea de evaluare, sunt, în general, cele mai utilizate în predare-învăţare căpătând un anume specific în funcţie de obiectivele evaluării.

Bibliografie:
 Adrian Stoica, Evaluarea curentă şi examenele. Ghid pentru profesori, Editura ProGnosis, Bucureşti, 2001;
 Cucoş, C., Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 2006;
 Radu, I. T., Evaluarea în procesul didactic, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2001.