BABOȘ IOANA – AURELIA / ȘCOALA GIMNAZIALĂ „GHEORGHE LAZĂR”, LOC. ZALĂU, JUD. SĂLAJ

Copilăria, tărâm de basm


Copilăria este un tărâm magic. Nu ştim când şi unde începe şi nu ştim când şi unde se termină. Ne trezim doar că numai suntem copii, că am ieşit din copilărie, uneori fără să o fi trăit pe deplin… Copilăria este o lume fermecată, duioasă, dulce, lină, în care orice se poate întâmpla. Orice! Este vârsta la care suntem cel mai aproape de Dumnezeu și de toate tainele existenţei. Ne putem întâlni oricând cu balaurul cu şapte capete, cu zgripţuroaica cea haină, putem fi vrăjitori, eroi din filme sau benzi desenate, putem vizita orice loc din lume cu ochii minţii şi să credem cu tărie că am fost acolo cu adevărat…
Copilăria este singurul moment al vieţii în care trăim totul la maximă intensitate. În care plângem şi râdem în aceeaşi zi, în care ne supărăm şi iertăm după câteva momente, în care suntem singuri şi totodată cu toată lumea.Apoi, pe măsură ce trec anii, pe măsură ce ne maturizăm, nebunia si exuberanţa copilăriei dispar. Devenim mai serioşi, zâmbim mai puţin, nu ne mai bucurăm de orice nimic care ni se oferă, avem gusturi, pretenţii rafinate… Nu mai iubim cu detaşare și pasiune, nu mai roşim atunci când greşim, numai chiuim de bucurie atunci când cineva ne îndeplineşte o dorinţă mult aşteptată.
Copilăria cea mai frumoasă și îndrăgită etapă a vieții, pe care cu siguranță nu o vom putea uita niciodată. Pentru mine copilăria reprezintă acel moment în care am trăit totul la maximă intensitate.Aș vrea să fiu din nou copil și copil să rămân deoarece în perioada copilăriei nu aveam griji, responsabilități, probleme, nu știam ce înseamnă suferința în adevăratul sens al cuvântului…Aș vrea să fiu din nou acel copil care se juca în fiecare zi cu prietenii săi de dimineață până seară, iar în timpul liber se uita tot timpul la desene, care se bucura din orice mic lucru, cum ar fi momentele în care găsea ceva anume, momentele în care plângea până primea ceea ce își dorea (de fiecare dată funcționa). Mi-e dor de momentele în care internetul și telefonul nu făceau parte din viața mea. Înainte, de fiecare dată când ieșeam afară și nu vedeam pe nimeni, mă duceam la balconul fiecărei prietene de-a mea pentru a le întreba dacă vor să iasă afară. În ziua de azi dacă vrem să ieșim afară cu cineva punem mână pe telefon și sunăm acea persoană.
Îmi este dor de momentele în care intram în casă murdară din cap până în picioare, de momentele în care nu îmi păsa dacă sunt murdară sau nu, de momentele în care nu conta cu ce mă îmbrac, dacă am sau nu părul aranjat, de momentele în care singura mea preocupare era să fiu fericită, să mă joc cu ai mei prieteni, și să nu ratez desenele preferate. Mi-e dor de momentele în care plângeam din simplul motiv că mama nu mă lăsa afară atunci când ploua, ningea sau din orice alt motiv, de momentele în care plângeam atunci când mă loveam în genunchi “juliturile în genunchi se vindecau mai repede decât inimile frânte “
Îmi amintesc acele clipe în care orgoliul nu-și făcea apariția, acele momente în care mă certam cu ale mele prietene și ziceam că nu mai vorbesc deloc cu ele, dar peste câteva minute ne împăcam și ne jucam împreună. Erau acele momente minunate în care totul era simplu, totul avea o rezolvare și lumea parcă gravita în jurul meu.
Îmi aduc aminte cu drag de acele ierni geroase când ieșeam la săniuș și stăteam până înghețam, iar mama nu se agita atât că am să răcesc. Ploile de vară erau pline de povești, fiecare picătură parcă era o imagine dintr-un basm , ne jucam în bălțile formate până ne strigau buncii să fugim în casă.
Copilăria mea pot spune că a fost o etapă minunată care cu siguranță nu o voi uita niciodată și mi-o voi aminti cu mult drag.