ARION ENIKO MELINDA / LICEUL TEHN. SP. PT DEF. DE AUZ CLUJ-NAPOCA

Educația permanentă și autoeducația

Delimitari conceptuale - educatia permanenta
Procesul complex de formare și devenire a personalității umane este legat de activitatea de învățare și de educație in general. De învățare se ocupă cele mai diverse știinte și discipline, pe lângă pedagogie și psihologie, cum ar fi: biologia, fiziologia, logica, sociologia, psihologia socială, cibernetică etc.
Ampla și complexa activitate de învățare se circumscrie procesului specific de formare și dezvoltare a personalității, pe baza interacțiunilor multiple și diverse ale subiectului uman cu mediul. În linii mari, învățarea este responsabilă pentru asimilarea de către subiecți a experienței sociale și pentru constituirea personalității. 
Cuvântul educație este de origine latină, fiind dedus din termenul „educo-educare”,care înseamnă - a creşte, a hrăni, a cultiva (era vorba de plante sau animale) sau din termenul „educo-educere”, care înseamnă – a duce, a conduce, a scoate. În literatura de specialitate şi în practica vorbirii curente, întâlnim şi alţi termeni corelativi educaţiei: dresaj,domesticire, îndoctrinare, formare, instruire, învăţare, salvare, predare etc.
Devenit tot mai uzual in ultimele decenii, termenul de educație permanentă denotă în fapt o realitate foarte complexă ce cu greu poate fi încadrată într-o definiție care să fie și concisă, dar și destul de acoperitoare pentru întreaga problematică pedagogică la care face referire.
Educația permanentă are o serie de caracteristici din rândul cărora cele mai semnificative sunt:
· educația nu se termină la sfârșitul școlarizării instituționalizate, ci este un proces continuu, permanent. Educația permanentă se întinde pe întreaga durată de viață a unui individ;
· educația permanentă nu se limitează doar la educația adulților, ci ea cuprinde și unifică toate stadiile educației: preșcolar, primar, secundar, universitar, postuniversitar etc. Astfel, ea caută să abordeze educația in totalitatea ei;
· educația permanentă include modele de educație formală, nonformală si informală;
· familia joacă rolul cel mai crucial în inițierea procesului de învătâțare permanentă. Deținerea acestui rol, continuă pe întreaga durată de viață a unui individ, printr-un proces de învățare în cadrul familiei;
· comunitatea joacă, de asemenea, un rol important în sistemul educației permanente, chiar din momentul în care se stabilesc primele interacțiuni ale copilului, cu aceasta și funcția ei educativă se continuă pe parcursul întregii vieți, atât în domeniul profesional, cât și în general;
· instituțiile educative cum sunt școlile, universitățile și centrele de instruire sunt, desigur, importante dar numai ca unul din factorii educației permanente; ele nu mai dețin monopolul asupra educației și nu mai pot exista izolate de alți factori educativi din societate;
· educația permanentă are un caracter universal, ea reprezintă democratizarea educației;
· educația permanentă reprezintă o abordare caracterizată de flexibilitate și diversitate  în conținut, instrumente și tehnici de învățare și timp de învățare;
· educația permanentă reprezintă o abordare dinamică a educației, care permite adaptarea materialelor și a mijloacelor de învățare la noile condiții impuse de dezvoltare;
· educația permanentă permite modele și forme alternative de însușire a educației;
· educația permanentă are două mari componente: generală și profesională. Aceste componente nu sunt complet diferite una de cealaltă, ci, prin natura lor, ele interacționează;
· funcțiile adaptative și învățarea (ale individului și ale societății) sunt efectuate  prin educația permanentă;
· educația permanentă îndeplinește și o funcție corectivă;
· scopul final al educației permanente este de a menține și îmbunătăți calitatea vieții;
· educația permanentă: oportunitate, motivație și educabilitate;
· educația permanentă este un principiu organizator pentru toate tipurile de educație.

Educația permanentă reprezintă o direcție importantă de evoluție a activității de formare și dezvoltare a personalității, care urmărește valorificarea tuturor aspectelor educației proiectate și realizate pe tot parcursul existenței umane și în orice moment al existenței umane. Definirea educației permanente, la nivelul unui concept pedagogic fundamental presupune delimitarea domeniului de referință și a semnificației sale strategice.
Ca domeniu de referință, educația permanentă implică "întreaga durată de viață a unui individ". Ea vizează activitatea de formare-dezvoltare a personalității umane, abordată "in totalitate ei", corelând resursele, respectiv: -stadiile educației ( vârstele preșcolare-școlare-postșcolare și psihologice; ciclurile vieții: copilăria- preadoleșcenţa- adoleșcența- tinereţea maturitatea-bătrânețea); -conținuturile educației ( dimensiunile/laturile educației: intelectuală- morală-tehnologică- estetică- fizică); -formele educației ( educația formală- nonforinală- informală);
 factorii educației (rolul: familiei, comunității educationale, instituțiilor școlare etc). Ca semnificație strategică, educația permanentă poate fi definită la nivel funcțional- structural-operațional, nivel care evidențiază:- "scopul sau finalul" ("a menține și a îmbunătăți calitatea vieții");- caracterul său universal ("reprezintă democratizarea educației") și dinamic ("permite adaptarea materialelor și a mijloacelor de învățare la noile condiții impuse de dezvoltare");- sensul său managerial ("educația permanentă este un principiu organizator pentru toate tipurile de educație").
La  nivel funcțional, educația permanentă angajează trei categorii de funcții: funcția de adaptare; funcția de inovare; funcția de corectare. La nivel structural, educația permanentă angajează două componente principale, aflate în raporturi de interacțiune: componenta generală și componenta  profesională. 
La nivel operațional, educația permanentă angajează resursele de dezvoltare pedagogică/ educabilitate ale fiecarei personalități umane, valorificabile în termeni  de oportunitate și de motivație individuală și socială. Educația permanentă reprezintă astfel simultan:- un concept pedagogic fundamental, de tip integrator, care înglobează toate resursele activității de formare-dezvoltare a personalității umane (stadii, conținuturi, forme, factori);- un concept pedagogic operațional care extinde aplicațiile sale "asupra tuturor aspectelor educației" ;- un principiu pedagogic care susține organizarea globală a unui sistem educațional integral, deschis pentru toate tipurile de educație, care urmărește perfecționarea activității de formare-dezvoltare a personalității umane pe toată perioada vieții prin valorificarea deplină a resurselor acesteia de autoinstruire și de autoeducație. Principiile educației permanente angajează toate ciclurile vieții, de la faza pregătirii - care promovează asimilarea valorilor școlare și extrașcolare – la faza activă - care implică profesionalizarea în regim de mobilitate socială - până la faza retragerii - care permite personalității asumarea de noi roluri prin continuarea învățării. 
Obiectivele generale ale educației permanente au fost definite de Paul Lengrand, ca crearea structurilor si a metodelor favorabile formării și a dezvoltării personalității umane pe tot parcursul existentei sale precum și ca pregătirea personalității umane pentru autoinstruire  și autoeducație. 
Educatia permanenta se caracterizează prin faptul că este continuă si globală, integrând toate nivelurile si tipurile de educație. Astfel, este asigurată formarea echilibrată a personalității, cu grad înalt de autonomie a invaățării, pe baza căreia copilul va știi să identifice și să folosească sursele de informație, să participe la dezvoltarea societății, la educarea celorlalți membri ai colectivității din care face parte și la creșterea calității vieții. Componentele generale a educației permanente sunt strâns legate între ele, permitând dezvoltarea si adaptarea omului la noile condiții, in scopul creșterii calității vieții și folosirii eficiente a timpului liber, pentru desăvârșirea formării personalității.
Părerea mea personală este că de-a lungul vieții noastre personale și profesionale avem multe de învățat, multe situații de experimentat. Școlaritatea este o etapa inițială a educației permanente, care trebuie să-i învețe pe elevi cum să învețe și să se integreze socio- profesional.  Ca urmare, din această perspectivă vor trebui regândite obiectivele educaționale, conținutul și metodele de predare – învățare – evaluare. În acest scop, se va pune acentul pe folosirea pe scară largă a metodelor activ – participative, pe tehnicile de învățare eficientă, pe folosirea unui stil didactic integrat, pe creșterea efortului de învățare al elevilor și pe formarea capacitaății de autoevaluare, elevii învățând să se formeze pentru o lume în continuă schimbare.
Ca forme de perfecționare permanentă a cadrelor didactice sunt prevăzute: studiul individual, sesiuni metodico-științifice, schimburi de  experiențe, cursuri periodice de informare, cercuri și seminarii pedagogice , stagii de perfecționare, consultații, cursuri la distanță, cursuri de vară postuniversitare și de doctorat.